.jpg)
Pentru popor bucuria sărbătorilor rămâne neschimbată chiar dacă poporul are sau nu are pentru ce şi mai ales cu ce sărbători. În noul mileniu, pe lângă tradiţiile consacrate, în fiecare localitate s-au inventat tradiţii pentru ca aleşii politici să-şi poată proba importanţa în faţa mulţimilor.
În fond, şi vechii boieri procedau la fel, organizând petreceri de sărbătorile creştine, anume să facă cinste din averea lor săracilor.
Aleşii politici şi autorităţile nu cheltuiesc însă averea lor, ci banul public pentru că de averea statului nu a avut şi nu poate avea grijă nimeni, niciodată. Din banul public nu sunt cinstiţi săracii pentru că lor li se dau alte drepturi, într-un stat social pe care puterea actuală vrea să-l transforme în stat minimal. Autorităţile cheltuiesc fonduri importante pe impresari artistici şi trupe extrem de scumpe în numele unei idei aproape nefericite: aceea că poporul merită şi distracţie. Nu vreau să fiu cinic, dar într-o ţară în care lipsesc locurile de muncă, timpul pentru distracţie există din belşug iar poporul a cam pierdut multe din agrementele necesare unei munci de calitate. Chiar şi la patron angajaţii au ajuns să se fofileze, să dispară din centrul atenţiei pentru că românii au o calitate rară: se adaptează la orice. Poporul nu mai protestează nici atunci când li se iau drepturile, ba mai mult, sărbătoresc orice prilej: la greve dansează pinguinul, la mitinguri dau spectacole de revistă şi aceasta pentru că liderii de moment sunt şi popă şi hoţi. Cât de puternic poate fi un sindicat al cărui mare lider este dovedit a fi borfaş de rând? Aceasta ca să nu mai vorbim de politică, unde greşelile sunt virtuţi în plus. Totuşi, în gospodăria ţăranului gorjean, când vin sărbătorile, e rost de mare chibzuială pentru că nimeni nu ştie cine îi poate călca pragul şi 20 de ani de societate capitalistă reprezintă prea puţin în raport cu statul de odinioară a omului de rând. Într-o zi de Sfânta Maria, când lumea disperată se îmbulzeşte în pelerinaj la mănăstiri să atingă moaşte sau să se închine la icoane făcătoare de minuni, pe faţa mulţimii se vede din ce în ce mai rar câte un surâs sau câte o rază de fericire. Există însă oameni care cred că putea să fie şi mai rău şi faptul că nu ne-am prăbuşit încă rămâne un motiv de sărbătoare. Pe lângă sărbătoarea de nume în care este cuprinsă un sfert din populaţia ţării, dacă luăm în calcul toţi românii purtători a acestui nume sfânt şi familiile lor. Despre prieteni nu mai vorbim, pentru că în ultimul timp puţine prietenii sunt sincere. Multe sunt formale deoarece arcada morală naţională se deschide şi coboară prea mult din creştin în laic. Aceasta este altă poveste şi nu încape îndoială că vom scrie despre ea pentru că este extrem de interesantă. Ar trebui doar să mutăm centrul existenţial personal de la minte către suflet deoarece mintea este pe zi ce trece tot mai înşelătoare şi instabilă, în timp ce sufletul rămâne încă legat de valorile tradiţionale.
Constantin Bunilă
