• Doctorul Olds, medic psihiatru în SUA, afirma într-una din cărțile sale că „ariile primitive din creier sunt implicate în iubirea romantică”.
Ariile la care acesta se referă sunt primele structuri apărute în evoluția creierului uman, ceea ce demonstrează că nevoia de a iubi și de a avea un partener este înscrisă în ființa noastră încă de la începuturile ei.
• Se pare că există o adevărată chimie a iubirii, creierul unui om îndrăgostit modificându-și secreția de neuromediatori (acele substanțe secretate de creier pentru buna sa funcționare).
• Creierul unui om îndrăgostit funcționează similar cu al unui consumator de cocaină, unul dintre drogurile care stimulează secreția unui mediator numit dopamină.
În cadrul unui studiu, s-au realizat investigații de tipul RMN-ului funcțional la oameni cărora li s-a arătat o fotografie persoanei iubite. Cu această ocazie, s-a observat similitudinea de funcționare între creierul îndrăgostitului care privește respectiva fotografie și creierul cuiva aflat sub acțiunea cocainei.
• S-a constatat că, la începutul unei relații de iubire, crește și secreția de cortizol, un hormon „de stres”.
Hipersecreția de cortizol generează bătăi puternice de inimă, palme transpirate, anxietate, îmbujorarea subită a obrajilor (manifestări binecunoscute de toți cei care am fost îndrăgostiți măcar o dată în viață).
• Când sunt separați mai mult timp, la cei îndrăgostiți și aflați într-o relație nu foarte veche, apare un sentiment puternic de „lipsă”.
Ei simt o nevoie patologică să revadă ființa iubită, devin neliniștiți, neîncrezători în ei înșiși, nu mai au chef de nimic.
Orice veste de la cel drag are asupra lor același efect pe care o nouă doză de drog o are asupra unui consumator de droguri: le creează o senzație euforică, în vreme ce separarea de persoana iubită, (chiar dacă temporară) poate duce la depresie.
• Un alt medic care a studiat mecanismele biologice ale iubirii este de părere că „speranțele, spaimele și preocupările profunde, chiar nebunești ale primilor fiori ai iubirii, nu sunt decât manifestări de tip obsesiv-compulsiv asociate cu infatuare, datorate secreției scăzute de serotonină” (serotonina fiind un neurotransmițător implicat în modificarea răspunsului “dependent de stare” la diverși stimuli).
• Cu timpul, este știut faptul că iubirea năvalnică și romantică de la început este înlocuită de alt tip de dragoste pe care o vom numi iubirea matură. Iubirea matură este definită prin stabilitate și atașament profund față de partener.
Ea este caracterizată de eliberarea de către creier a unui alt neuromediator numit oxitocină.
Secreția de oxitocină generează și sentimentul de încredere în celălalt, senzația că trebuie să fiți împreună, că face parte din tine.
Chiar dacă nu mai „ardem în flăcări” pentru celălalt, ea ne poate însoți până la finalul vieții noastre.
dr. Cristina Căliman, medic neurolog la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu
