Șantier la Motru. Străzile din „mijlocul orașului” intră în reparații

570

Unul dintre cele mai importante proiecte de modernizare a municipiului Motru devine realitate, anunță primarul Gigel Jianu. Peste 5 milioane de lei vor fi investiți în „zona de mijloc” a orașului, unde nu s-au mai făcut lucrări de aproape 50 de ani.

Banii pentru această investiție provin din fonduri europene. „Am semnat contractul pentru execuția lucrărilor de modernizare a zonei de mijloc a municipiului Motru, un proiect de anvergură, care va presupune investirea a peste 5 milioane de lei într-o zonă în care nu s-au realizat lucrări de modernizare de aproximativ 50 de ani, zona cunoscută de motreni ca «zona de mijloc a municipiului»”, a anunțat primarul Gigel Jianu.
Durata de execuție a proiectului este de 24 de luni, iar în această săptămână va fi emis ordinul de începere a lucrărilor.
Proiectul vizează modernizarea Platformei Complex Mijloc și modernizarea aleilor Violetei, Caisului, Lămâiței, Castanului, Ghiocelului, Griviței, Pinului, Crizantemei, în cadrul proiectului cu finanțare nerambursabilă, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 13, denumit „Îmbunătățirea calității vieții in municipiul Motru”.
Mai exact, lucrările vor consta în modernizarea străzilor respective, construirea de parcări, de trotuare, alei pietonale și înlocuirea iluminatului stradal cu unul eficient energetic.
„În ciuda dificultăților pe care le-am întâmpinat de-a lungul timpului, determinate în special de faptul ca orașul nostru a fost vitregit până acum de fonduri de la bugetul de stat, cu perseverență și cu sprijinul dumneavoastră, reușim să accesăm fonduri europene și să transformăm municipiul Motru într-un oraș modern”, a mai spus Jianu.
I.IRINOIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here