Sanitas continuă demersurile pentru rezolvarea inechităţilor salariale

292

Conducerea Federaţiei SANITAS din România a înaintat adrese Comisiilor pentru Sănătate din Camera Deputaţilor şi Senat. Potrivit lui Valentin Popa, liderul SANITAS Gorj, este convins că acest demers va avea succes.

Sindicaliştii de la SANITAS nu renunţă la demersurile lor şi fac tot ceea ce este posibil pentru eliminarea inechităţilor salariale din sistemul sanitar. “S-au rezolvat unele inechităţi şi s-au creat adevărate discriminări pentru personalul tesa din spitale şi direcţii sanitare. Cel mai simplu mod de a le rezolva este ca atunci cand ordonanţa de urgenţă ajunge în Parlament să fie modificată în sensul rezolvării discriminărilor. De aceea am trimis punctele noastre de vedere comisiilor de specialitate din Senat şi Camera Deputaţilor. Sunt convins că vom avea sorţi de izbândă”, a menţionat Valentin Popa, preşedintele Sindicatului SANITAS Gorj.
În perioada imediat următoare, reprezentanţii Federaţiei SANITAS se vor întâlni cu preşedinţii celor două Comisii pentru Sănătate din Senat şi Camera Deputaţilor pentru a-i convinge de justeţea demersului lor şi a obţine sprijinul acestora pentru modificarea Ordonanţei 20/2016 în Parlament.
Ordonanţa 20/2016 a rezolvat parţial inechităţile salariale existente în sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială, dar a creat alte inechităţi întrucât în ordonanţă nu se regăsesc următoarele categorii profesionale: personalul TESA, personalul din unităţile de asistenţă socială, funcţionarii publici din cadrul DSP-urilor şi personalul din creşe, motiv pentru care au fost efectuate demersuri către cele două Comisii pentru Sănătate din cadrul Parlamentului României (Camera Deputaţilor şi Senat).
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here