Saloanele Spitalului Judeţean, dotate cu paturile donate de nemţi

460

Reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu au început să amenajeze saloane dotate cu paturi nemţeşti. Pacienţii, beneficiari direcţi ai donaţiei făcute de Kliniken Helfen, se bucură că au parte de calitate nemţească la ei acasă.

Bolnavii care se vor interna la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, vor dormi pe paturi şi saltele nemţeşti. Acest lucru este posibil datorită donaţiei pe care a făcut-o Asociaţia Kliniken Helfen din Germania.  Valoarea acesteia se ridică la 15.000 de euro, obiectele donate ajungând la SJU Târgu-Jiu cu trei tiruri. Este vorba despre o sută de paturi şi saltele, noptiere şi alte materiale sanitare.

Paturile nemţeşti, în saloanele SJU
Reprezentanţii SJU Târgu-Jiu au început să mobileze saloanele unităţii cu paturile primite de la nemţi. Acestea sunt în stare foarte bună, părând noi, chiar dacă au fost utilizate într-un spital de lângă Frankfurt. Noptierele sunt şi ele de calitate, fapt remarcat nu doar de angajaţii SJU, ci şi de pacienţi. Din fericire, nemţii vor reveni la Târgu-Jiu şi se vor ocupa de donarea şi modernizarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu. Ei au făcut deja o analiză a actualei situaţii a unităţii, urmând să se întoarcă şi să ajute cu ce pot.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here