Cea mai vârstnică localnică din Drăguţeşti, Rusalina Guţă, s-a stins din viaţă, ieri, după ce a trăit onorabil un secol şi încă patru ani frumoşi de viaţă. De altfel, de intrarea în “clubul” centenarilor din Gorj, acum rămaşi doar zece la număr, Rusalina a fost sărbătorită cu tort, şampanie şi mese întinse atât de familie, cât şi de autorităţile locale care nu au uitat de cel mai vârstnic votant din Drăguţeşti. Toni Greblă, fostul senator, se număra şi el printre oaspeţii Rusalinei Guţă la fiecare aniversare.
Rusalina Guţă, centenara din Drăguţeşti, şi-a sărbătorit anul trecut în luna august, cu zâmbetul pe chip şi cu familia numeroasă alături, împlinirea a 104 ani. Au felicitat-o cu această ocazie şi i-au spus “la mulţi ani” cele două fiice, cei trei nepoţi şi cei cinci strănepoţi. Deşi familia i-a promis sărbătoritei o petrecere de pomină, care trebuia să aibă loc în curând, cu cinci luni înainte de marele eveniment, mamaiei Rusalina i s-a oprit ceasul. Familia se pregăteşte acum să o înmormânteze creştineşte pe cea care i-a crescut şi le-a fost alături la greu, asta deoarece se ştie că femeia a dus-o greu trecând de două războaie şi de anii comunismului pentru a-şi creşte fetele.
În Gorj, erau raportaţi în 2012, de cei de la Evidenţa Populaţiei, 11 cetăţeni cu vârste de peste o sută de ani.
A.Stoica