Roșie-n obraji

1351

La o casă cu grădină, provocările-ți bat la ușă! E început de Aprilie… Poftind să aibă pe masă roșii îmbujorate și, mai ales, gustoase, domnul Iancu, proaspăt mutat la casă, ceruse vecinilor ajutorul… Semințele de roșie ,,inimă de bou” fuseseră puse în răsadniță în luna lui Făurar… Plăntuțele mici, firave, răsăriseră repede… și începuseră să se-nalțe, dintâi timid, mai apoi repejor, ca un copil care a învățat să meargă… O săptămână și jumătate mai târziu purtau în vârf primele frunze… Învățat de vecinii mai pricepuți, ca unii care se loviseră de multe, domnul Iancu purcese la plantarea în grădină, în luna lui Prier, a firișoarelor de roșie, după ce măsurase întâi temperatura solului: 12 grade… tocmai potrivită… Rândurile ordonate, cu plăntuțe distanțate, îl bucurau ori de câte ori își arunca privirea spre dânsele… Tustrei, tatăl, mama și Mădălin – băiețelul în vârstă de 10 ani, vegheau ca micuțelor plante să nu le lipsească nimic… În timp ce ei erau preocupați cu tinerele roșii, lângă casa mare, cu veranda din lemn, cineva își făcu apariția… O sămânță de roșie, pe care nu o plantase nimeni, găsi acolo vad bun pentru a se înălța… Într-o seară, pe când se juca cu mingea, Mădălin o observă: chiar lângă casă, verde-n tulpină și deasă-n frunze, plăntuța de roșie privea semeață… N-ar fi descoperit-o, în umbra florilor, dacă mingea nu ar fi lovit-o și nu i-ar fi simțit mirosul caracteristic… Ce căuta ea acolo? Nimeni nu putea s-o spună… „Tati, avem și aici o roșioară!”, izbucni, pe jumătate fericit, pe jumătate mirat, Mădălin… Tatăl zâmbi: „Poate o sămânță scăpată din cioc de vreo pasăre a cerului sau o fi adus-o vântul cel poznaș… S-ar zice că roșiile noastre au concurență serioasă… Să vedem care câștigă: roșiile răsădite sau cea adusă de noroc”…
Zilele trecură una câte una… se făcură săptămâni… Roșiile răsădite și plantate scoaseră galbenă floare – cu moț prelung… Asemeni făcu și roșia singuratică… Florile lăsară loc micuțelor fructe, care creșteau… Vremea capricioasă oferi grădinii când perioade fierbinți, când zile reci cu ploi abundente… Un rând întreg cu roșii răsădite suferea: fructele care dăduseră-n pârg se crăpară, iar frunzele plantelor se ondulară… Roșioara din umbra casei avea frunze verzi și fructe perfecte… De ce oare? Domnul Iancu se consultă cu vecinii… Mădălin ascultă și el, cu atenție: „Vedeți dumneavoastră, domnu’ Iancu, roșiile răsădite au rădăcinile ramificate, ca ramurile copacilor, și pătrund mai puțin în pământ… Roșia de lângă casă, norocoasa care a apărut direct, are o rădăcină pivotantă, ca un morcov, care merge mult mai mult în adâncime – și astfel rezistă mai bine la secetă… Noi am avut când secetă, când ploaie și frig… Fructul de roșie a avut de suferit: când expus direct la căldura solară, când răcit puternic, în zilele ploioase cu valori termice scăzute… Pielița roșiilor ,,inima de bou” e subțire… sunt cărnoase și mari și predispuse la fisuri…” Între timp, roșioara cu noroc cocea de zor, cu soarele-împreună, mândrețe de fructe sferice… Și sosi vremea: Mădălin gustă prima roșie… fructul era mic, bucălat, cu gust acrișor și aromat… Fructele roșiilor răsădite erau tot atât de bune, poate mai puțin suculente și mai ,,cărnoase”… „Spune-ne, Mădălin, care plăntuță a câștigat concursul: una dintre cele puse de noi sau cea răsărită pe cont propriu?”, întrebă, zâmbind, domnul Iancu… „Tati, nu mă pot hotărî, fructele lor sunt la fel de bune…. ce pot spune sigur e că mai vreau!”, răspunse, cu gura plină și ochi surâzători, Mădălin… Domnul Iancu gustă la rându-i câte o roșie: copilul avusese dreptate… Erau foarte gustoase și aveau fiecare specificul ei… Glăsui: „Așa e: fiecare dintre concurente a dat tot ce a putut! Și totuși, e o diferență: la roșiile plantate de noi, gustul cel bun e dat de soiul roșiei, de soare, dar și de munca noastră, de eforturile pe care le-am făcut cu toții pentru a avea asemenea bunătăți pe masă! La roșioara norocoasă, gustul cel bun a venit de la soi, soare și de la dorința ei de a reuși! Noi suntem mulțumiți că știm mai multe azi decât ieri, că ne putem bucura de roșii gustoase și că munca noastră a fost răsplătită!“
Ține minte, Mădălin: „Mulțumirile mici sunt fericiri adevărate. Numai când ești însetat, fiecare picătură de apă face mai mult decât un diamant” (George Topârceanu).
Doina Pînișoară Dafincescu

Nota:
Făurardenumirea populară a lunii Februarie;
Prierdenumirea populară a lunii Aprilie;
Ondularea frunzelor plantelor de roșieurmare a deficitului sau, dimpotrivă, a excesului de apă. Aspect diferențiat: când apa e deficitară, marginile frunzelor sunt îndoite în jos, iar în cazul excesului hidric, îndoirea acestora este în sus (cazul ploilor abundente).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here