Repere – Un deziderat al organizaţiilor umanitare

745

Cu ceva timp în urmă, am avut prilejul de a asista în Târgu Jiu la o prezentare a tehnicii de intervenţie în caz de situaţii de urgenţă cu autospeciale ISU , un echipaj al SMURD-ului gorjean cu un exerciţiu specific, precum şi o demonstraţie de aplicare a procedurilor de prim ajutor efectuată de voluntarii SNCR filiala Gorj.

Văzându-mă interesat de ce se petrece acolo, un bătrânel care privea cu atenţie demonstraţiile şi pe care, cu coada ochiului „l-am citit” că fusese probabil cadru militar, acum în rezervă, m-a întrebat dacă ştiu ceva despre prima organizaţie internaţională ce a încercat să ofere protecţie bătrânilor, femeilor şi copiilor în caz de conflicte armate sau dezastre. La nedumerirea mea, interlocutorul meu mi-a dat o broşurică şi în câteva cuvinte a încercat să-mi explice motivele ce au stat la baza dorinţei unor personalităţi ale vremurilor de atunci de a înfiinţa o organizaţie internaţională care să poată milita pentru protecţia unor categorii de oameni pe timpul conflictelor ori a dezastrelor naturale sau provocate de neglijenţa omului. Istorioară pe care la rândul meu vi-o destăinui şi dumneavoastră:
Prima atestare a Organizaţiei Internaţionale a Apărării Civile este din anul 1931, când generalul medic francez Georges Saint Paul a fondat la Paris „Asociaţia Leii din Geneva”. Prin înfiinţarea acestei organizaţii, medicul a dorit să definească și să creeze în toate ţările zone ori teritorii neutre recunoscute pe timp de pace unde anumite categorii de populaţie civilă (femei, copii, bolnavi sau invalizi) să se poată refugia pe timpul conflictelor armate ori a dezastrelor.
Mai târziu, la iniţiativa asociaţiei mai sus menţionate, Parlamentul Francez adopta o rezoluţie invitând în anul 1935 Liga Naţiunilor „să studieze modalităţile de creare în fiecare ţară membră, în funcţie de înţelegerile ratificate de locuri sau zone care în caz de conflicte armate, să fie protejate de toţi combatanţii și folosite pentru tratative militare”. Generalul medic a murit, dar asociaţia fondată de el a fost transferată de la Paris la Geneva devenind „Asociaţia Internaţională pentru Protecţia Populaţiei Civile și a Construcţiilor Istorice pe Timp de Război sau Conflicte Armate”.
Sunt consemnate ca realizări ale asociaţiei, crearea de zone neutre pentru necombatanţi din Războiul Civil desfăşurat în Spania și chiar în conflictul chino-japonez unde au fost create perimetre neutre la Shanghai și Nanking. Cu toată lipsa de experienţă în domeniu s-a arătat ca zonele neutre pot oferi condiţii relativ sigure populaţiei civile în caz de conflicte.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, deşi au fost formate o serie de concepte unde se afirma că ”Înainte de începerea războiului este necesar să se determine în ce mod să se micşoreze suferinţele populaţiei civile căci atunci când violențele lovesc este prea târziu”, beligeranţii nu au acceptat crearea și recunoaşterea acestor zone neutre.
După război, Henri George, prietenul și colaboratorul generalului medic, publica lucrarea „Războiul Modern și Protecţia Civilă”, un veritabil manifest public unde sunt consemnate experienţele lui Saint Paul și unde este prezentată ideea de a se crea o zonă neutră numită „Zona Geneva”. În cadrul acestui perimetru se combina protecţia populaţiei cu protejarea, unde era posibil, şi a monumentelor artistice și istorice ori chiar a unor oraşe.
La Conferinţa Internațională din anul 1954 de la Berlin, s-a pus un accent deosebit pe necesitatea creării și recunoaşterii zonelor neutre și a oraşelor deschise. Acest lucru a fost reflectat la Conferinţa Apărării Civile desfăşurată la Florenţa doi ani mai târziu, unde s-a stabilit ca Zonele Geneva să fie extinse, iar organizaţia să fie specializată în materie de Protecţie Civilă (Civil Defense).
Scopurile asociaţiei create de generalul medic francez cu aproape trei decenii în urmă au fost extinse. S-au realizat studii și cercetări în domeniul protecţiei civile, precum şi o paletă amplă de schimburi de experienţă unde s-au făcut eforturi în domeniul prevenirii și pregătirii intervenţiei la dezastre. Activităţile specifice au fost dezvoltate în cadrul conferinţelor din anii 1958, 1960, 1966, pentru ca la cea din anul 1972, prin rezoluţie ONU, ziua de 1 martie să fie stabilită ca Ziua Internațională a Protecţiei Civile.
Acutizarea unor probleme umanitare legate de dezastre ori conflicte regionale au determinat guvernele din tot mai multe state să ia în discuţie cu cea mai mare seriozitate problema protejării populaţiei civile. Acestea s-au materializat prin declararea perioadei 1990-2000 „Deceniul internaţional de reducere a efectelor dezastrelor naturale”. La Conferinţa de la Beijing a fost adoptat „Planul Mondial de Acţiune pentru dezvoltarea apărării civile” pentru ca, mai târziu, în cadrul Conferinţei de la Geneva să fie adoptată „Convenţia Cadru privind Asistența de Apărare Civilă”.
Astăzi, Organizaţia Internațională de Apărare Civilă (se menţionează la finalul broşurii pe care am citit-o cu interes până la ultimul rând) este o structură interguvernamentală al cărei obiectiv principal este dezvoltarea de către state a structurilor ce asigura protecţia și asistența populaţiei, a proprietăţii și a mediului în caz de calamităţi pe timp de pace sau conflicte armate. La nivelul NATO și UE s-au pus bazele creării și dotării unor module de protecţie civilă cu misiuni și specializări multiple, având o mare capacitate de manevră, autonomie și timp de răspuns adecvat cerinţelor actuale. Aceste module pot fi întrebuinţate la solicitarea statelor membre pentru limitarea ori înlăturarea urmărilor unor dezastre majore ce pot afecta teritoriul, populaţia ori mediul ambiant.
Mugurel PETRESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here