Prin țara Jiului de Sus

82

Aflat în partea de nord – est a judeţului, acesta oferă celor ce doresc să-l parcurgă și să-l cunoască o multitudine de fenomene de modelare a calcarului cunoscute în literatura de specialitate drept carst de bară calcaroasă.
Eroziunea a început în urmă cu multe milioane de ani prin acţiunea râului Galbenul în pereţii abrupţi ai muntelui, o bară calcaroasă care sta ]n calea apelor, care coboară din munţi. Cu mult timp în urmă când cheile erau în formare, apa a găsit o fisură în peretele de calcar pe care cu timpul datorită eroziunii a lărgit-o.
Mai târziu prin acţiunea apei asupra calcarului albia s-a adâncit, iar peştera a rămas suspendată în peretele drept al cheilor. La fel ca și în cazul peşterii Polovragi un puternic impact l-au avut răcirile puternice ale climei din trecutul pământului, fenomene cunoscute azi sub numele de glaciaţiuni, acestea jucând un rol important în hidrologia râurilor de suprafaţă și din subteran. Dacă pornim din Novaci pe DN 67 spre est după aproximativ 7 kilometri ajungem în Baia de Fier, situată în gura Cheilor Galbenului la o altitudine de 560m. Documentele istorice consemnează localitatea din timpul lui Mircea cel Bătrân (1386-1418) ca loc de unde se extrăgea fierul, de unde și toponimicul așezării. Exploatarea minereului a fost de lungă durată, această activitate fiind consemnată și pe timpul lui Matei Basarab (1632-1654). Aşezarea mai este cunoscută și datorită grafitului de pe muntele Cătălinu – cel mai pur din Europa.
În partea de nord a localităţii, la trecerea Galbenului prin calcarele masivului Polovragi-Cernădie se află un grandios monument al naturii: Peştera Muierilor. Asupra denumirii acesteia există mai multe ipoteze: una din ele spune că denumirea ar veni din perioada matriarhatului, când femeile erau ’’capul familiei’’. Altă ipoteză arată că aici se ascundeau femeile și copiii în perioadele năvălirilor tătare și otomane. În sfârşit într-o a treia ipoteză se relatează că femeile obişnuiau să lase în peşteră fuioarele de in şi cânepă o perioadă înainte de a le toarce pentru a se înmuia.
Săpăturile arheologice făcute în peşteră încă de acum patru decenii au scos la iveală silexuri paleolitice, ceramică și oase de animale: hienă, leu și urs. Peştera Muierilor a fost prima cavitate electrificată din țara pusă în circuitul turistic. Ea este o cavitate polietajată cu galeriile dispuse pe trei nivele. Este bănuit existența unui al patrulea nivel, dar în ciuda cercetărilor acesta nu a fost localizat încă. Lungimea galeriilor însumează 3566m, iar denivelarea totală este de 57m. Partea vizitabilă cuprinde etajul superior și are o lungime de aproximativ 700m, restul galeriilor și etajelor constituindu-se în rezervație speologică, accesul fiind permis numai cu autorizație CMN.
Unele formaţiuni existente aici (este vorba despre compuși de dahlit) sunt foarte rare, putând fi întâlnite în doar 3 cavităţi la nivel naţional.
Deşi dovezile privind locuirea peşterii datează din paleoliticul inferior, primele informaţii cu adevărat ştiinţifice despre cavitate aparţin reputaţilor muzeografi gorjeni Al. Ştefulescu şi I. Moisil culese în anul 1894.
Geologul Gh. Munteanu-Murgoci publică în anul 1898 un studiu privitor la formele şi fenomenele de eroziune din Carpaţii Meridionali, unde este menţionată şi trecută pe hartă Peştera Muierilor.
În anul 1929 doi speologi francezi colaboratori ai renumitului Emil Racoviţă fac primele cercetări asupra faunei peşterii, cu această ocazie descoperind două noi specii de coleoptere carnivore.
Explorarea şi cercetarea în profunzime a peşterii s-a făcut în perioada 1951-1955 când a fost cartografiat întregul etaj superior şi o parte din cel inferior. Tot în timpul explorărilor din acea perioadă a fost descoperit un craniu şi alte resturi fosile. După studierea cu atenţie s-a ajuns la concluzia că acestea aparţin unei femei cu vârsta între 40-50 de ani care ar fi trăit acolo în urmă cu aproximativ 30 000 de ani. Primele cercetări asupra formaţiunilor de peşteră (speleotheme) existente au fost efectuate în anul 1954 de către I. Viehmann. Bogăţia de forme şi fenomene existente a determinat declararea de către CMN în anul 1955 a peşterii monument al naturii. Cavitatea a fost electrificată în anul 1963 suferind pe parcursul timpului mai multe reamenajări.
Din punct de vedere turistic perimetrul Baia de Fier – Cheile Galbenului dispune de un potenţial de invidiat față de multe zone din judeţ. Aceste locuri sunt deosebit de favorabile agroturismului, iar autorităţile locale au și luat o serie de măsuri de dezvoltare a acestor activităţi în conformitate cu standardele actuale.
Mugurel PETRESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here