O familie din Gorj a obținut despăgubiri de la Complexul Energetic Oltenia de câteva zeci de mii de lei. Oamenii au arătat, în instanță, că proprietatea situată în comuna Cătunele, compusă din două camere, bucătărie și un grajd, a fost afectată de lucrările miniere din zonă.
Proprietatea se află în imediata apropriere a Minei Lupoaia, iar terenul și construcțiile au început să se degradeze, spun proprietarii, din cauza efectuării necorespunzătoare a lucrărilor de închidere a minei.
Au avut loc infiltrații de apă ce au determinat degradarea solului și implicit a construcțiilor, oamenii fiind nevoiți să efectueze multiple reparații la imobil.
Casa a fost ridicată în anul 1950. Expertul desemnat de instanță a stabilit că imobilele construcții sunt degradate, „prezentând fisuri în pereți și tavane, crăpături la fundații și în elementele construcțiilor, uși deplasate la camere, desprinderi tencuieli față de structura pereților și infiltrații la pereți și pardoseală”, degradările fiind datorate factorului antropic minier, respectiv deformațiilor din subsolul terenului de fundare.
De aceea, instanța a reținut că degradările terenului și construcțiile în litigiu au început în paralel cu efectuarea și dezvoltarea lucrărilor miniere de suprafață și de subteran și au continuat și după încetarea acestor activități miniere, ținând cont și de transportul minier pe calea ferată uzinală care delimitează la vest proprietatea reclamantei. „Prejudiciul real suferit de reclamantă prin luarea în considerare a valorii de reconstrucție a imobilelor este de 40.811 lei, care se calculează aplicând la valoarea de înlocuire la nou (90.690 lei) coeficientul de uzură al imobilului de 55%. Așadar, suma la care trebuie obligată pârâta este de 40.811 lei”, a decis Curtea de Apel Craiova, sentința instanței din 4 februarie fiind definitivă.
IRINA IRINOIU