Primarul din Dănciulești continuă lupta cu ANI

741

Edilul comunei Dănciuleşti, Ion Andronescu, a reuşit să obţină la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecarea recursului pe care l-a formulat la decizia Curții de Apel Craiova, prin care îi era respinsă contestația la raportul inspectorilor de integritate, care l-au declarat incompatibil. Primarul, la fel ca și alți colegi de-ai săi din județ, a pierdut bătălia cu ANI la Curtea de Apel, dar își pune speranțele în magistrații de la instanța supremă, mai ales că, acum, aceștia au decis să continue procesul.
„Admite, în principiu, recursul declarat. Fixează termen de judecată, pe fond, a recursului la data de 02 19 iunie 2015, Complet 4, cu citarea părţilor”, au decis magistrații. Edilul a devenit incompatibil după ce reprezentanţii ANI au descoperit că Andronescu a fost pentru o perioadă și într-o altă funcție în care nu avea voie în calitate de primar. „S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 28 decembrie 2010 – 31 iulie 2013, întrucât a deținut, simultan, funcțiile de Primar al Comunei Dănciulești și calitatea de reprezentant al comunei în A.G.A. a S.C. NICAPSAL SALUBRIS S.R.L.”, a comunicat ANI, anul trecut.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here