Primării, fără bani de salarii

423

Patru primării din Gorj sunt la un pas de a rămâne fără salarii şi fără banii necesar achitării utilităţilor. Asta deoarece aceste instituţii publice nu şi-au întocmit în timp noile organigrame care ar fi prevăzut reduceri substanţiale de posturi din primării.

Edilii locali de la primăriile din Slivileşti, Prigoria, Logreşti şi Glogova îşi vor pune, în scurt timp, salariaţii în cap, pentru că nu vor mai primi bani de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice deoarece consilierii locali nu au aprobat noile organigrame. ,,Acele primării care nu şi-au întocmit şi nu şi-au depus organigramele până la termenul prevăzut, 16 august, vor avea blocată alimentarea cu sume şi cote defalcate de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj. Direcţia noastră va suspenda alimentarea cu cote şi sume defalcate până la data la care aceste primării îşi vor îndeplini obligaţia referitoare la întocmirea şi aducerea organigramei respective”, Luminiţa Penciu.

În conformitate cu Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 63/2010, instituţiile publice care nu au adoptat prin hotărâre de Consiliul Local noile organigrame nu vor mai primi bani din cotele defalcate, termenul limită de depunere al organigramelor fiind de 16 august anul curent.

A.S.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here