Primăria Târgu-Jiu a făcut economie la reabilitarea şcolilor

445

farta facuta de minePentru reparaţiile unităţilor de învăţământ de pe raza municipiului Târgu-Jiu, administraţia locală, prin Direcţia de Patrimoniu, a alocat o sumă de trei milioane de lei, sumă ce este doar pe jumătatea celei alocate anul trecut.

Lucrările de reparaţii şi igienizări ale şcolilor, liceelor, colegiilor şi grădiniţelor din municipiul Târgu-Jiu au debutat în urmă cu o lună de zile. Conform lui Constantin Fârţă, directorul Direcţiei de Patrimoniu, toate cele 56 de unităţi de învăţământ, dintre care şapte colegii, trei licee, 12 şcoli primare, nouă cămine cu program prelungit şi 20 de grădiniţe, au intrat sau urmează să intre în programul de liceu facuta de mineigienizări. Totuşi, de reparaţii nu vor avea parte decât unele dintre acestea, deoarece o bună parte dintre instituţiile de învăţământ din municipiu au fost reabilitate şi modernizate anul trecut. Totuşi, suma alocată pentru acest an pentru efectuarea lucrărilor de reparaţii şi întreţinere este de 3.000.000 de lei, în timp ce la începutul anului şcolar 2009/2010, Primăria Târgu-Jiu a alocat în acelaşi scop aproape 6.000.000 de lei.

„În această perioadă, problematica pe care ne-am axat este legată de documentaţia pentru obţinerea unor autorizaţii sanitare. În cazul a treizeci şi nouă de unităţi din învăţământul preuniversitar din Târgu-Jiu nu este nevoie deoarece au aceste autorizaţii, însă pentru şaptesprezece lucrăm la documentaţie pentru a le obţine. Ne dorim de asemenea să facem igienizări în cele opt cantine pe care le avem în cadrul liceelor şi colegiilor, iar pentru fiecare unitate şcolară am alocat circa un miliard de lei vechi pentru materiale de întreţinere şi rechizite”, a declarat Fârţă.

Investiţii în cabinetele medicale

Cele opt cabinete medicale şcolare din municipiul Târgu-Jiu au avut şi ele noroc la investiţii. „De când le-am preluat ne-am ocupat să asigurăm condiţii mai bune, am realizat lucrări igienico-sanitare şi am asigurat materialele specifice activităţii pe care o deservesc. Investiţia făcută pentru medicamentaţie a fost de cincizeci de milioane de lei vechi”, a precizat şeful Direcţiei de Patrimoniu. Cabinetele medicale şcolare din Târgu-Jiu au în componenţă un număr de 41 de cadre medicale, dintre care trei mediatori sanitari, 29 de asistenţi medicali şi nouă medici.

Reparaţii pentru jumătate dintre şcoli

În ciuda faptului că lucrările de igienizare se realizează în toate unităţile de învăţământ din Târgu-Jiu, doar în unele dintre acestea se vor face şi reparaţii, din suma de trei milioane de lei alocată. Constantin Fârţă a precizat că este un lucru normal ca lucrările de reparaţii să fie mai reduse la costuri şi la cuprindere datorită faptului că s-au făcut investiţii majore anul trecut în mai multe unităţi şcolare. „În lucrările de reparaţii din acest an sunt cuprinse doisprezece licee şi colegii, zece şcoli şi doisprezece grădiniţe. Vom merge în principal pe reparaţii la grupuri sanitare şi cantine. Aceste lucrări se vor încheia până la începerea noului an şcolar”.

Izabella MOLNAR

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here