Structura materiei, străvechi, din care sînt plămădit, a învins dramele pasagere ale biografiei mele.”Pe lângă cele aflate din jurnalul Rinaldo Jesus, în finalul romanului, pe baza unor reproduceri din presa Galapagos trimise la București lui Adrian Ionescu, se fac referiri la eventuala asasinare a ”ziaristului și profesorului din Quito, Rinaldo Jesus” (“ziarele Dia și El Tiempo și-au îngăduit să insinueze că la mijloc ar fi o cauză străină, că moartea colegului nostru, pe care o regretăm sincer, ar fi fost cauzată de elemente din afara țării ”, adică de servicii secrete, știre infirmată de alte gazete sau pusă sub semnul derizoriului!) Însă același Rinaldo, care devenise membru de partid, se va vedea marginalizat, boicotat, pentru că nu i se ” iertase curajul bătăliilor sale pe altarul adevărului. Merită reținut modul în care a dispărut Rinaldo ”fratele geamăn” (‘’asasinare’’ori ’’sinucidere’’!) episod destul de elocvent pentru obsesia autorului de a fi urmărit și lichidat, în urma amenințărilor primite(este o premoniție teribilă în ceea ce-l privește pe Pompiliu Marcea): ”În noaptea de 24 decembrie 1983 a fost găsit la marginea pădurii Posa, trupul neînsuflețit al compatriotului nostru Rinaldo Jesus, publicist și profesor la Universitatea Quito.Din surse încă neomologate, sîntem informați că profesorul plecase de-acasă de dimineață spre Universitate, iar de-acolo, după-amiază, la Biblioteca Națională În drumul spre casă, după ora 18 a fost răpit de trei indivizi, neidentificați încă, și urcat într-dubă neagră. Evenimentul cu urmări tragice s-ar fi petrecut pe strada Quito Noevo ( Martinez, citînd numele străzii și amănuntul cu duba, face o trimitere la însemnările zilnice ale lui Rinaldo.) Cercetările continuă.” Tot așa s-a întâmplat cu Pompiliu Marcea (câtă precizie în neagra premoniție!):plecase de acasă la universitate și, pe când era așteptat cu neliniște, pentru că de obicei nu întârzia, vine vestea găsirii cadavrului în lacul Herăstrău:sinucinere sau asasinat?! ” Surse precise, deși imposibil de verificat, au difuzat lumini clarificatoare în legătură cu cauzele morții ziaristului și profesorului din Quito, Rinaldo Jesus. S-a lansat, mai întîi, în presa vecină și prietenă, versiunea, grăbită și ieftină a unui asasinat săvîrșit de inși tocmiți din afară, s-au procurat și martorii necesari confirmării. A urmat versiunea, mai plauzibilă a sinuciderii, nedeclarată ca atare dar ușor dedusă din paginile de jurnal rămase în urma defunctului și reproduse de revista El Almacen. În realitate nici una din cele două versiuni nu rezistă unor expertize probe și judicioase. Viața colegului nostru a fost curmată, după o îndelungă pregătire și premeditare, de compatrioți. Iar nu de cei subvenționați din afară, cum am crezut la un moment dat, ci dintre cei cărora li se încredințează, în cadrul sarcinilor curente asemenea misiuni. După ce intrase în dispute, din proprie initiativă sau atribuindu-i-se atare sarcini nu știm, devenise incomod și indezirabil, mai ales în relațiile cu statele vizate prin implicarea ca jurnalist. Prin sacrificarea lui se rezolvă un litigiu greu de soluționat. Sacrificarea este și o abilă manevră de a strînge rîndurile în rîndul ideilor emise sau difuzate de Jesus. Căci ideile durează mai mult decît apostolii lor care, la un moment dat pot deveni inutili sau chiar primejdioși. Așa se explică publicitatea făcută tristului eveniment și mai ales ceremonialul înmormîntării difuzat și prin intermediul canalelor de televiziune, panegiricele gongorice, nesincere . Căci să nu uităm:prietenii îți laudă viața, dușmanii moartea. Jesus este un om căruia nu i se poate reproșa nimic, un om exemplar, acum după ce nu mai este, după ce nu mai e nevoie de el. ”Urmează un P.S.: ”Am făcut această precizare din respect și îndatorire profesională față de cititorii nostrii între care unii, citind presa din țara vecină, pot fi dezinformați.” Așa cum se observă, în finalul romanului, Pompiliu Marcea a avut o premoniție care s-a adeverit în ceea ce se v-a întâmpla cu viața sa, în urma amenințărilor și evenimentelor petrecute pe parcursul anilor trecuți cum reiese și din roman. În dimineața zilei de 27 martie 1985 plecase la universitate, (pană unde nu făcea mai mult de 15 minute de unde stătea, lângă Parcul Cișmigiu,în fața Primăriei Generale a Capitalei), unde avea cursuri cu studenții dar n-a mai ajuns acolo, fiind găsit mort la 11,20 plutind pe apa lacului Herăstrău în cealaltă parte a Bucureștiului, cu lovituri puternice la cap și tăieturi în podul palmei. Viața i-a fost curmată, așa cum spune el în roman, probabil, după o lungă pregătire și premeditare, după ce intrase în dispute cu statele vizate prin implicarea ca jurnalist, devenise incomod și indezirabil iar prin sacrificarea lui se rezolva un litigiu greu de soluționat, căci la un moment dat putea deveni inutil sau chiar primejdios.
O tragică dispariție care a consternat, lumea literară, lăsând un mare gol, dar și un mesaj: victoria nu se poate obține decât cu prețul unor mari sacrificii.
Familia, rudele, prietenii etc. nu au crezut nici o clipă, că moartea scriitorului a fost una naturală, ci una comandată.
În continuare prezint dovezi indubitabile care atestă asasinarea lui Pompiliu Marcea, acesta devenind o țintă, o persoană incomodă, indezirabilă, o crimă politică, pe care sistemul a încercat să o acoperă. Prin sacrificarea lui se rezolvă un litigiu greu de soluționat în relațiile cu statele vizate ca jurnalist.
1. Familia, în absența unor acte medicale constatatoare, nu a crezut niciun moment și nu a fost convinsă că moartea scriitorului a survenit din cauze naturale, mai ales că o succesiune de evenimente și fapte pe care le voi preciza în continuare, s-au petrecut pe fondul privării familiei de dreptul de a organiza ritualul și ceremonia de înmormântare, măsură specifică sistemului politic al vremii, atunci când subiectul unui eveniment tragic era o personalitate. Astfel s-a anunțat în presa scrisă, în data de 28 martie 1985, că înmormântarea are loc pe data de 31 martie la ora 13, iar a doua zi (vineri) s-a revenit verbal și s-a anunțat că înmormântarea nu mai are loc duminică 31 martie, ci sâmbătă pe data de 30 martie la ora 13, pentru ca, în final, să se plece de la Muzeul Literaturii Române, unde a fost depus sicriul, spre cimitirul Bellu, în jurul orei, 10 astfel încât participanții să fie cât mai puțini sau deloc; nimeni din familie nu a fost chemat la spital pentru identificarea cadavrului, nu a participat la ritualul băii creștinești și îmbrăcării, hainele necesare fiind cerute familiei de persoane necunoscute.Ceasul de la mână, care nu era antiacvatic funcționa, buletinul de identitate era uscat iar el avea lovituri puternice la cap și taiaturi în palmă. În nopțile premergătoare înmormântării, membrilor familiei nu li s-a permis să participe la priveghi; inexistența unui certificat medico-legal constatator al morții, eliberarea certificatului de deces în copie, și nu în original; anunțarea în acele zile adusă soției scriitorului să nu întrebe, să nu se opună, să accepte lucrurile așa cum sunt, că orice demers de aflare a adevărului despre moartea scriitorului se poate solda cu consecințe tragice asupra familiei; la 5 ani de la survenirea decesului, în data de 6 ianuarie 1990, imediat după Revoluție, de Sfânta sărbătoare a Boboteazei, soției scriitorului i s-au predat o parte din obiectele personale pe care Pompiliu Marcea le-a avut asupra sa în ziua decesului. Scriitorul însuși ne-a spus că a fost săltat cu duba de pe stradă, a fost chemat la miliție iar în mai multe rânduri a fost amenințat cu moartea prin diverse mijloace: pe stradă, telefonic, în mijloacele de transport sau în scris prin folosirea de bilete. Și atunci cum să nu îți pui întrebarea dacă nu a fost o moarte provocată de anumite forțe, să le spunem oculte.
2.La câteva luni după moartea lui Pompiliu Marcea, aflându-se în cabinetul domnului Petre Enache, secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, vicepreședinte al Consiliului de Stat, poetul și publicistul Nicolae Dragoș, fost redactor șef la revista „Luceafărul” și redactor-șef adjunct la ziarul „Scânteia” la vremea respectivă, publică un articol intitulat „Echilibru și curaj” în revista „Brâncuși” anul I, No.2 din data de 21 mai 1995: „ …Vestea sfârșitului său tragic a căzut ca un trăsnet. Copacul cu rădăcinile ferm împlântate în pământul ce nu-i era potrivnic fusese înfrânt de vrăjmășiile vremilor. Când, mai târziu, după un telefon al soției sale, m-am considerat dator să intervin pentru a determina depășirea inerțiilor unei edituri, aflându-mă în acest scop în cabinetul lui Petre Enache, om simplu, dar de buna credință, care-l prețuise ca profesor, evocându-l, am spus: „Cum a murit și profesorul Marcea!”. Am fost privit insistent, apoi interlocutorul a adăugat: „Cum a murit? N-a murit, l-au omorât”. „Cine?”, am întrebat surprins. „Cine”, s-a întrebat și s-a închis în sine. Poate nu era sigur pe ceea ce credea a ști. Or, poate n-a voit să mă implice prin confesiune, într-o întâmplare pe care, știind-o, cineva ar fi fost interesat să nu se știe că a știut-o. Nu peste multă vreme aceeași stranie îmbolnăvire nu l-a ocolit nici pe unul din cei care sprijinise, de fapt, fără echivoc, atitudinile curajoase prin care Pompiliu Marcea a adăugat dimensiuni de echilibru operei sale și pe aceea a curajului și demnității spirituale. Poate, peste timp, misterul unui apus de viață ce nu trebuia să se întâmple atât de devreme se va dezlega. Ne rămâne nouă însă să lămurim, fiecare după putințele ce le avem, semnificațiile unei vieți, ale unei opere, ale unui destin exemplare. Este cel mai potrivit omagiu pe care-l putem aduce celui care a fost, este și va fi istoricul și criticul literar de vocație, profesorul de aleasă ținută morală și profesională Pompiliu Marcea”.
Pompiliu Marcea a intervenit și în sprijinul acad. Eugen Simion in anul 1975, când acesta era în atenția celor de la ”centru” pentru a-l ancheta în privința unei cărți.
Nu la mult timp după aceea Petre Enache a fost găsit mort în baie, plin de sânge.
3.Fănuş Neagu scriitor, membru al Academiei Române trimite în data de 11 martie 1995, la 10 ani de la moartea scriitorului un articol intitulat “Profesorul”, care este publicat în Revista “P. Marcea” nr.1 din 27 martie 1995, editată de Direcția pentru Cultură-Gorj cu ocazia comemorării a 10 ani de la moartea scriitorului și a Simpozionului Național ”Pompiliu Marcea” din luna martie 1995 ce are următorul conținut: ”Mi-a fost un bun prieten. Ne întâlneam rar şi totdeauna bucuroşi . Ne respectam. Moartea lui stranie mă nelinişteşte şi acum – a fost o moarte naturală sau una comandată? Înclin spre a doua formulă a frazei. Profesorul Marcea era un om de o cultură rară, de o înțelegere perfectă și de o iubire fără de seamă pentru Eminescu şi neamul românesc. Nu vreau să cred – și mă bântuie îndoiala – că Profesorul a fost înjunghiat de dușmanii celui mai mare poet al nostru. Profesorul Marcea este prezent mereu în neliniștile mele. Va trebui să sădesc un brad în amintirea lui. Şi o voi face. Cu dragoste, cu uimire și bunăvoință”. Va urma
Ion Marcea
