Mai sunt zece zile sau au fost până la referendum. Nimeni nu are dreptul de a impune altui concetăţean cum să voteze. Totuşi, la câte s-au petrecut în cei opt ani de mandat băsescian s-ar cere să ne aflăm în faţa unei treziri a conştiinţei naţionale. Şi să fim cât mai mulţi la vot. Dictatura din vremea regimului Băsescu era mai ieftină pentru guvernele Boc şi Ungureanu. Şi pentru că, aşa cum le cerea stăpânul de la Cotroceni, se ocupau de… tăiere!
Se tăia lista medicamentelor compensate, şi aşa reduse inuman de mult, s-au tăiat spitale – în număr de vreo 3.000 – s-au tăiat şcoli, cam 300, salarii şi pensii.
A nu se înţelege cumva că, în acele vremuri, s-au tăiat şi lefurile lor. Ale demnitarilor. Dimpotrivă. Acestea au crescut, ca şi fondurile alocate serviciilor secrete. Aflate la discreţia preşedintelui-jucător Traian Băsescu! Şi dacă ne-am lua după prietenii preşedintelui-suspendat, aceia de la GDS, aflăm că la o eventuală revenire la Cotroceni, Traian Băsescu ar mai avea de gând să taie încă 100.000 de paturi din spitale!
Bănuiesc că frica de popor îl cam ţine în sediul de campanie pe preşedintele suspendat, fiindu-i teamă să iasă în public. Aşa că, având limbariţă, mai face câte-o conferinţă de presă şi întâlniri cu intelectualii din subordine.
Ieri a fost rândul filosofului şi filo-băsescianului Gabriel Liiceanu, care-a mimat o întrebare, la care acela ce le ştie pe toate a deplâns soarta intelectualilor. Răţoindu-se la „golanii” de pe la televiziuni. Evident, nu se referea la coloneii Ion Cristoiu şi Robert Turcescu. Ori la ofiţerul acoperit Radu Moraru. Ci la alţii care au curajul să spună nedreptăţile la care şi ei, ca orice cetăţean român, au fost supuşi.
Citind şi recitind nişte declaraţii ale preşedintelui interimar, Crin Antonescu, m-am bucurat că se va implica în această campanie. Cu calm şi din dorinţa reîntoarcerii la normalitate. O normalitate pe care Crin Antonescu o vede şi în relaţiile cu Uniunea Europeană şi Comisia Europeană. Dar nu numai. Ci şi prin rezolvarea gravelor probleme economice existente, a problemelor sociale devastate de guvernările anterioare şi, neapărat, destructurarea corupţiei la nivel înalt.
Mă aflam în vizită la nişte prieteni pensionari care şi-au propus ca îi ziua referendumului s-o ia cu autoturismul propriu şi pe mama soacră, bătrână şi cocârjată, şi s-o ducă la vot. Mira-m-aş că la referendum se vor mai avea în vedere urnele mobile, deşi ele ar fi extrem de necesare. Sunt foarte mulţi bătrâni de-ai noşti, oameni cu scaun la cap, ce nu mai au putere şi sănătate încât să bată drumurile spre secţiile de votare.
Ion Predoşanu
