Peste opt mii de gorjeni suferă de boli psihice

590

Stresul îi îmbolnăveşte pe gorjeni. Cel puţin aceasta este concluzia reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj, după centralizarea cazurilor confirmate pe parcursul anului trecut. Astfel, la finalul lui 2013, în Gorj erau 8.039 bolnavi psihic rămaşi în evidenţă, 415 fiind cazuri noi.

Potrivit statisticilor Direcţiei de Sănătate Publică Gorj, la această oră, la nivelul judeţului nostru sunt luaţi în evidenţă peste opt mii de bolnavi psihic, nu mai puţin de 415 cazuri fiind confirmate pe parcursul anului trecut. „În 2013 au fost confirmate 415 cazuri noi de bolnavi psihic, numărul total al bolnavilor rămaşi în evidenţă fiind de 8.039. Stresul, problemele zilnice fac să apară astfel de probleme. Este bine ca oamenii să se adreseze specialistului, dacă apar tulburări de comportament pe care le poate vedea bolnavul, dar şi cei din jurul lor observă că nu se mai comportă aşa cum trebuie şi se manifestă diferit”, explică Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Gorj.

Aproape 90 de bolnavi, internaţi la Turceni
La Spitalul Orăşenesc Turceni funcţionează o secţie de Psihiatrie unde sunt trataţi bolnavii psihic cronici. La ora actuală, la această unitate sunt internaţi 88 de pacienţi. „Avem 88 de pacienţi internaţi la Psihiatrie în acest moment”, confirmă Dragoş Haţegan, managerul Spitalului Orăşenesc Turceni.
Conform statisticilor DSP Gorj, la finele anului 2013, în judeţul nostru erau 87 de bolnavi psihic periculoşi; 22 dintre aceştia au peste 65 de ani. Cu toţii se află sub tratament.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.