Patru firme din Gorj au datorii record către Finanţe

104

La începutul acestei săptămâni, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Gorj a prezentat o situaţie cu datoriile la stat ale persoanelor fizice şi juridice din judeţ, la ultima raportare anuală, respectiv decembrie 2015. Potrivit conducerii AJFP Gorj, la nivelul judeţului, există patru mari datornici persoane fizice, agenţi economici, toţi aflaţi în prezent în procedură de insolvenţă. Este vorba despre: ICM SA Târgu-Jiu, aflată în faliment, cu o datorie către stat de 1.001.001.249 de lei; Siatra Prod SRL Târgu-Jiu, tot în faliment, cu obligaţii restante în cuantum de 64.545.379 lei; Mirfo Industries SA Târgu-Jiu, falimentară, de asemenea, care înregistrează o restanţă la bugetul de stat de nu mai puţin de 56.949.235 de lei; Uzina Mecanică Sadu SA, singura aflată sub administrare specială, care are de achitat către AJFP Gorj datorii de 54.771.385 de lei.
Precizăm faptul că la 31 decembrie 2015 totalul arieratelor recuperabile erau în valoare de 78.858.098 de lei, cu aproape 9.210.537 de lei mai mult ca în 2014. Totodată, anul acesta, mai precis la data de 29 februarie 2016, conform situaţiei privind capacitatea de colectare pentru persoane fizice şi juridice, arieratele bugetare rămase de recuperat au fost în sumă totală de 71.153.191 de lei, comparativ cu cele înregistrate la 31 ianuarie 2016 care au fost în cuantum de 70.887.723 lei, înregistrându-se o creştere de 265.468 de lei, ceea ce reprezintă un procent de creştere a arieratelor de 0,37 %.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here