Patimile și sfârșitul în ocna din Târgu-Ocna a blândului și mult iubitorului de semeni, Sfântul cel Nou al Tismanei, Gherasim Iscu

788

Arestarea părintelui Gherasim, starețul de la Tismana, s-a petrecut în dimineața zilei de 26 septembrie 1948, fiind trimis în judecată în 21 mai 1949, sub învinuirea de ’’crimă de uneltire contra ordinii sociale’’, prevăzută și pedepsită de art. 209 prin sentința Tribunalului Militar Craiova cu numărul 928 împotriva grupului ’’Carlaonț Iancu și alții’’ unde este inclus și starețul tismănean, primind 10 de temniță grea și trei ani de degradare civică.
Cu aceeași îndârjire senină, cum a primit haina monahală, așa avea să îmbrace și haina de zeghe, conștient fiind de greutățile și chinurile trupești și sufletești prin care va trece, fără de viină fiind. La penitenciarul din Craiova nu divulgă numele partizanilor din munți, în frunte cu generalul Carlaonț, anchetatorul Oancă după îndelungate mijloace de tortură i-a spus ’’Ești nebun! Toți au recunoscut și tot la 15 ani vei fi condamnat…!”, logica Securității fiind la antipodul principiilor creștine după care se conducea părintele Gherasim, căruia prin har i se împărtășise cunoașterea unei alte forme a ființării, transfigurate, nesubjugate legilor fricii și a compromisului. În 1949 este mutat în penitenciarul genocid, infern de smoală al temnițelor comuniste – Aiud, destinat legionarilor, intelectualilor și preoților. Preotul Constantin Hodoroagă, coleg de celulă cu părintele, mărturisește că, pe unde a trecut, părintele Gherasim pe toți i-a încurajat, păstrându-le moralul ridicat cu convingerea de depășire, vorbindu-le frumos despre jertfă; într-nsul văzând o flacără incandescentă de iubire, un suflet însetat de dor după Cer și flămând după rugăciune… duhul părintelui Gherasim topindu-se în ocenul de har al Dumnezeirii, trăind contempalrea la cele de Sus și transfigurarea în Har.
Odată cu deschiderea lucrărilor la canalul Dunăre-Marea Neagră (proiect început sub presiunea rușilor, care vedeau în el un mijloc mai eficient decât cele existente de a scoate produsele românești din țară), în primăvara anului 1950 se petrece recrutarea forțelor de muncă și din rândul deținuților politici. Părintele Stareț Gherasim Iscu este transferat în colonia de muncă-Poarta Albă. Aici, nicio corvoadă oricât de grea și înjositoare, chiar dezumanizantă pentru alții (curățarea closetelor impuse de deținuții studenți reeducați din iadul piteștean) nu-l poate despărți pe părintele de petrecerea în Dumnezeu, iar peste tenebrele Canalului morții chipul Sfânt și luminat de transparența Harului va străluci, dându-le putere și motivație și celorlalți deținuți oropsiți și chinuiți de foame si frig, de bătăi și munci grele, chiar peste fire (… doisprezece mii de oameni ce locuiau în barăci dărăpănate, înconjurate în sârmă ghimpată, erau siliți să sape cu mâna opt metri cubi pe zi, malnutriți și bătuți împingeau roabe pe pante prăpăstioase, vara în arșiță, iar iarna la -25 grade C., cu apă înghețată în butoaie). Conducerea brigăzilor era încredințată celor mai odioși criminali care erau răsplătiți cu hrană și țigări în funcție de rezultatele obținute. Mulți deținuți intrau anume în zone interzise pentru a fi împușcați, nemairăbdând chinurile îndurate (Richard Wurbrand, pastor-deținut). Slujind cât de des putea Sfânta Liturghie, tămăduind rănile sângerânde ale osândiților la masacrare prin spovedanie și Euharistie, părintele Gherasim își atrage și mai mult furia torționarilor, mai cu seamă a unui oarecare Vasilescu, infractor de drept comun, reeducat și încolonat în ’’brigada hoților’’, care îl va schingiui fără milă prin cumplite bătăi. După nici trei ani de temniță cumplită și epuizare din cauza muncilor și a bolii TBC-ului dobândită, părintele Gherasim Iscu este transferat la sanatoriul penitenciarului de la Târgu-Ocna alături de Viorel Todea, Sinesie Ioja, Varlaam Lica, Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide ș.a. Răstignit pe crucea bolii în supraaglomerata cameră 4 Spital, alături de bolnavii ai căror plămâni erau ciuruiți de bacilul Koch, părintele, slab ca o arătare, împărțea patul cu generalul Todirescu, fost comandant de jandarmi pe țară în timpul regelui Carol al II-lea și pe care l-a întors la credință din noaptea iadului. Regimul detenției era mai uman, hrana mai suficientă… Dar nu o mai tolerau bacilii cuibăriți în caverne, ce folos…? Aici la Târgu-Ocna au închis ochii peste 100 de bolnavi, care au primit moartea fără să cârtească, n-au regretat viața pe care o părăseau, cei mai mulți în plină tinerețe. ’’…Ai venit?… Mă bucur… Eram departe, în locuri de verdeață, de cântec și mireasmă făurite de lumini. Acolo e minunat… E pace. De fapt nu se poate exprima ce e acolo. E atâta fericire, încât chiar bucuria de a te vedea e o suferință prin contrastul dintre cele două lumi. Voi pleca în curând, poate chiar acum, în noaptea de Crăciun. Și acesta e un dar al Domnului. Nu știu cum să-I mulțumesc… Nu știu cum să-i fac pe oameni să-L trăiască pe Dumnezeu, deplina bucurie… Am certitudinea Vieții Veșnice, particip deja la ea… Hristos este aproape, cercetează lumea, iar lumea are nevoie de multă suferință. Dușmanii cred că am fost învinși, dar ei neagă lucrarea Lui Dumnezeu în istorie și nu cunosc căile Lui… S-a oprit puțin, a respirat adânc, apoi a reluat… Aici va fi într-o zi loc de pelerinaj… Azi suntem puțini, dar încă mai există credință în lume, încât lumea va fi izbăvită… Spune-i lui Valeriu să se roage pentru mine..’’ – din conversația cu Ioan Ianolide în Întoarcerea la Hristos, Cu Hristos în catacombe.

Era anul 1951. Crăciunul, în 25 Decembrie
Părintele Gherasim, în care strălucea Harul Lui Dumnezeu, și a cunoscut mai înainte trecerea din lumea aceasta, anunțând pe cei apropiați data și rugându-i să-i fie spălat trupul, după rânduiala călugăriei. Înainte de a părăsi această lume, a făcut un gest suprem de iubire, iertându-și torționarul, pe Vasilescu și el la rându-i căzut în dizgrațiile colonelului Albon, bătut până la moarte, cu o tuberculoză avansată și cu ochii plânși, că nu poate muri pentru crima comisă la Poarta Albă. Părintele Gherasim, sprijinit de doi deținuți cărora le ceruse să-l ducă la căpătâiul lui Vasilescu, pe care-îl mângâie pe cap, îl binecuvintează și-i spune: erai tânăr, n-ai știut ce faci. Te iubesc cu toată inima și te iert, și dacă eu ca om te iert, cu atât de mult te va ierta Hristos…’’, și acesta, spovedindu-se victimei sale, cu lacrimi șiroind, primindu-l pe Hristos în trup și în suflet, a căpătat liniștea de care avea atâta nevoie. Părintele a cerut apoi să fie așezat pe pat, să fie rostite rugăciunile la rugămintea sa, apoi a plecat la Domnul auzind cântări îngerești. La numai 41 de ani a plecat la Domnul pe care-L iubise atât de mult, în oastea sfinților mucenici și Cuvioși, cu Sfântul Cuvios Nicodim al Tismanei.
În aceeași noapte, a Sărbătorii Nașterii Domnului, părintele Iscu și Vasilescu au plecat împreună la Domnul împăcați. Asemenea tâlharului de pe Cruce care-L cunoaște pe Dumnezeu și se căiește de faptele sale, pleca și Vasilescu, de mână cu Sfântul Gherasim Iscu. Trupurile le-au fost aruncate noaptea în gropile comune de lângă Penitenciarul Târgu Ocna …părintele Gherasim a plecat să se’nchine la ieslea Domnului Hristos (versuri de Aurel Dragodan, deținut politic și apropiat al său)
Preot IC. Florin Vicol – Parohia Sfinții Arhangheli “Mihail și Gavriil”, Satul Sohodol/Tismana; martie 2024
Partea a-II-a (continuarea ediției din 13 Martie 2024)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here