Există medici de care pacienții își amintesc cu plăcere. Un astfel de medic este și dr. Ionuț Cocheci, medic specialist Medicină Internă la Spitalul Orășenesc „Sfântul Ștefan” Rovinari, despre care pacienții și aparținătorii lor au numai cuvinte de laudă.
O fostă pacientă a medicului Ionuț Cocheci relatează, cu zâmbetul pe buze, despre modul profesionist în care acesta a tratat-o pe perioada spitalizării. “Aş vrea să mulţumesc întregii echipe de doctori (Dr. Cocheci, Dr. Butulescu), asistente și infirmiere care au participat la îngrijirea mea, Rotaru Maria, cât timp am fost internată la Secţia Medicala a Spitalului Orăşenesc “Sfântul Ştefan” Rovinari. Cuvintele de mulţumire pentru calitatea actului medical, pentru modul în care am fost primită, investigată, consultată, diagnosticată şi în final tratată, sunt prea sărace pentru a caracteriza profesionalismul acestei echipe. Pentru mine, Dr. Cocheci Ionuţ, va rămâne “bunul și distinsul medic”, care îşi desăvârşeşte meseria, tratându-şi pacienţii atent, indiferent de condiţia lor socială, etnie sau de vârstă, cu aceeaşi dăruire, demnă de profesia de medic. Domnule dr. Cocheci, sunteţi un mare medic pentru mine şi nu îmi ajung cuvintele câte aş putea scrie de dumneavoastră, întotdeauna cu multa răbdare şi dornic de a asculta pacienţii cu tot felul de întrebări şi a le răspunde cu mult drag şi a le aduce zâmbetul pe buze că mâine va fi mai bine”, mărturisește Maria Rotaru, fosta pacientă a medicului Ionuț Cocheci.
M.S.
Buna seara ,am avut ocazia de al cunoaste personal si nu pot folosi aceleasi cuvinte de lauda ,poate din faptul ca nu dislunea de medicamentele necesare sau poate din alte motive ,dar stiu ca pe perioada in care am avut o persoana din familie internata la spitalu de la rovinari la domnul doctor,am cumparat absolut tot ,de la antinevralgic pina la albumina umana, mi se pare absurd sa fii nevoit sa cumperi absolut orice ,iar in ultima clipa sa fii trimis la tirgu jiu la spital ,unde sincer nu am cumparat absolut nimic.In momentul in care am cerut informatii despre ce se intimpla cu bolnavu sau de ce trebuie sa cumparam tot ,l-am gasit pe domnul doctor stand pe facebok iar timp de 10 minute cat a vorbit cu mine a stat tot timpul pe facebok
Stimate domn Ionescu! Desi tardiv (poate o dovada a faptului ca nu sunt dependent de internet asa cum in mod rautacios afirmati), am aflat in urma cu cateva zile de comentariul dumneavoastra la adresa mea si cred ca merit un drept la replica.
Sa recapitulam faptele petrecute in luna august a anului 2014. S-a prezenta in urgenta ruda dumneavostra cu suspiciune unei boli de ficat, a fost internat pe sectia medicala unde in urma completarii investigatiilor, care pe langa analize de laborator au mai cuprins un ecograf si chiar un tomograf, s-a stabilit diagnosticul unei boli de ficat in stadiu terminal. S-a explicat dumneavoastra si celorlalti apartinatori care este prognosticul pacientului si ca daca doriti sa il luati sa fie tratat intrun centru univesitar nimeni si nimic nu va retine la nivelul unitatii noastre. Ati fost deacord ca pacientul sa ramana la Spitalul Rovinari unde sa incercam tot posibilul in speranta uni rezultat favorabil. Este adevarat ca vi s-a recomandat achizitionarea de Albumina umana si nu numai, ati mai achizitionat si Aminosteril N-Hepa care sunt solutii perfuzabile hepatosuportive ( sunt sigur ca foarte putine spitale din tara si vorbim aici de cele universtitare dispun de Albumina in farmaciile proprii avand in vedere costul de achizitie ridicat) dar de aici si pana la afirmatia ca a trebuit sa cumparati chiar totul este cale lunga ( Antinevralgicul pe care il mentionati contine Paracetamol, un medicament hepatotoxic pe care eu unul nu il prescriu in boliile de ficat. Din pacate evolutia pacientului nu a fost favorabila si am hotarat de comun acord ca pacientul sa fie externat ( si nu transferat asa cum afirmati), la Targu Jiu l-ati intrenat dumneavoastra ulterior.
Continuand cu raspunsul la acuzatiile dumeavoastra, laptopul pe care lucram atunci cand ati discutat cu mine nu are conexiune la internet, este folosit si acum pentru redactarea scrisorilor medicale, lucru pe care il faceam si in timpul discutie ( desi nepoliticos gestul, lipsa timpului ne obliga sa facem mai multe lucruri simultan). Tin sa va reamintesc ca atat dumeavostra cat si sotia si mama dumneavostra ati venit sa solicitati informatii legate de starea pacientul in cel putin 2-3 randuri ficare si daca inmultiti cu 10 minute veti putea calcula timpul care v-a fost acordat.
Am inteles suferinta dumneavoastra, si nu v-am facut nicio observatie in momentul in care ati fost seara de seara cate 5-6 apartinatori in salon deranjand ( chiar acultand muzica) restul pacientiilor internati.
Daca nu ati avut incredere in capacitatea mea profesionala, de ce m-ati cautat pe sectie dupa aprox 1-2 saptamani pentru a va interpreta rezultatele unor analize.
Probabil v-a suparat faptul ca v-am recomandat sa veniti pentru aceasta in ambulatoriu cu un bilet de trimitere. Nu stiu daca in Italia puteti chema medicii de la vizita ca pe ospatari, si acestia sa fie si serviabili.
Ar fi o utopie sa cred ca pot multumii pe toata lumea si nici nu incerc asta.
Sunt sigur ca sunt fosti pacienti fata de care din diverse motive nu m-am comportat corespunzator, si fata de care imi cer scuze, dar dumneavoastra stimate domn si familia dumneavoastra cu siguranta nu faceti parte din acestia.
Va doresc un an 2017 asa cu vi-l doriti si dumneavoastra.