Menta este o plantă ierboasă care creşte în culturi. În popor i se mai spune şi izmă de grãdină sau izmă bună. În scopuri medicinale,de la mentă se folosesc frunzele şi partea aeriană în totalitate.
Atunci când este zdrobită planta degajă un miros aromatic, caracteristic, având un gust înţepător, răcoritor. Înflorește începând cu luna iunie și până în septembrie. În scopuri medicinale se recoltează în perioada de înflorire, frunzele. Proaspete sau uscate, frunzele se folosesc la infuzii. Uleiul esenţial se aplică extern.
Compoziție: frunzele de mentă conţin o cantitate mare de uleiuri volatile, substanţe polifenolice, taninuri, flavonoizi şi principii amare. Uleiul volatil din mentă este compus din mentol, mentonă, mentofuran, carvacrol, timol. Datorită conţinutului său în uleiuri volatile este mult folosit nu doar ca medicament, ci şi ca aromatizant în industria cosmetică şi alimentară.
Acțiune: mentolul produce o uşoară anestezie a mucoasei gastrice, motiv pentru care preparatele din mentă au acţiune antiemetică. Menta stimulează secreţia şi eliminarea bilei datorită prezenţei compuşilor flavonoizi. Menta mai are proprietăţi antifermentative, dezinfectante – datorate în principal taninurilor, precum şi proprietăţi spasmolitice. Mentolul aplicat local are efect antiseptic, analgezic şi decongestionant al căilor respiratorii. Există unele studii care arată că mentolul din mentă are proprietăţi anticancerigene.
Indicații terapeutice: preparatele fitoterapeutice din mentă sunt utile în boala diareică, bolile vezicii biliare, pentru combaterea greţurilor sau colicilori inclusiv în cazul colonului iritabil. Mentolul în soluție diluată poate fi administrat ca antiseptic, analgezic şi decongenstionant în afecţiunile inflamatorii ale nasului, sinusurilor şi căilor respiratorii.
Extern, uleiul esenţial ajută la calmarea iritaţiilor pielii şi a muşcăturilor de insecte. În inhalaţii, este util în tratarea răcelilor şi a gripei. Poate fi folosit şi ca apă de gură pentru tratarea infecţiilor orale. De asemenea, se pare că vindecă durerile de cap. În scop comercial, principala utilizare a mentei este aromarea gumei de mestecat.
Administrare:
În tratamentul aerofagiei, digestiei leneşe, eructaţiei persistente, flatulenţei şi al problemelor secreţiei biliare:
Infuzie: Puneţi 1 lingură mică de frunze uscate la 150 ml de apă clocotită. Lăsaţi să infuzeze timp de 10-15 minute. Strecuraţi. Beţi câte o cană după fiecare masă principală. Pentru un efect tonic: beţi câte 2 câni după mese. Pentru efect sedativ: beţi 1 cană seara.
În tratamentul răcelilor, infecţiilor din sfera orală:
Inhalaţii, apă de gură: Puneţi o mână de frunze într-un castron cu apă fierbinte. Inhalaţi aburul sau răciţi preparatul şi folosiţi-l ca apă de gură.
În tratamentul afecţiunilor pielii:
Uleiul esenţial: Diluaţi 3 picături de ulei esenţial în 10 ml de ulei excipient. Aplicaţi pe zona afectată.
Precauții și contraindicații: utilizarea frunzelor, proaspete sau uscate, nu prezintă nici un risc. Totuşi, uleiul esenţial trebuie administrat intern doar sub supraveghere medicală.
Uleiul esenţial este contraindicat copiilor mici.Uleiul esenţial poate exacerba problemele de reflux gastric. Uleiul de mentă şi preparatele de uz extern derivate din acesta nu se aplică în zona ochilor, deoarece pot duce la fenomene iritative ale mucoasei oculare. Uleiul volatil de mentă se va folosi cu prudenţă, deoarece supradozarea poate duce la apariţia unor fenomene nedorite ca greaţă, vărsături sau alte fenomene toxice. Ceaiul de mentă nu este indicat în doze mari în ulcerul gastric sau duodenal. Ceaiul de mentă nu se va folosi permanent sau pe perioade îndelungate, deoarece produce obişnuinţă. Nu se recomandă în sarcină şi alăptare.
Alexandra Cruceru
