Manţog l-a pierdut pe Neaţă

433

Gheorghe neataŞeful Grupului PD-L din cadrul Consiliului Judeţean Gorj, Ionel Manţog, nu îşi mai poate controla consilierii pe care îi coordonează de regulă la fiecare şedinţă a acestui organism. Acest lucru s-a dovedit chiar marţi când în plenul şedinţei lunare de Consiliu Judeţean, doctorul Dumitru Neaţă, a votat invers decât colegii săi.

Dacă consilierii ,,portocalii” au votat contra proiectelor sensibile aflate pe ordinea de zi, Neaţă s-a abţinut de la vot. Manţog a fost cel care a dat declaraţii în acest sens, chiar şi după o zi Neaţă refuzând să comenteze acest aspect ieşit, cel puţin acum, din comun. Manţog s-a dovedit însă tolerant cu colegul său de partid, poate şi pentru că nu mai conduce PD-L Gorj, şi a declarat public că va avea o discuţie cu medicul care aspiră la un nou mandat în fruntea Spitalului Judeţean Gorj, aflat acum în subordinea Consiliului Judeţean, şi implicit al PSD. Manţog chiar menţionează că, în curând, Neaţă şi-ar pierde funcţia din Consiliu Judeţean ca urmare a participării sale la concursul pentru postul de manager al unităţii medicale. Cert veste dor că gestul lui Neaţă i-a uimit chiar pe proprii săi colegi consilieri judeţeni care zâmbeau timid în momentul în care Neaţă vota altfel decât ei.

A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here