Mafalda Băsescu dă rateuri, cu Mesia contabil!

569
Ce l-o fi apucat pe preşedintele Traian Băsescu să se joace cu nervii românilor, de care şi aşa nu-i pasă? Joia trecută l-a scos din căciulă pe bănuitul salvator al economiei patriei – Lucian Croitoru, drept candidat independent şi l-a desemnat prim-ministru capabil să găsească sprijin în Parlament şi, numai după o singură zi, Zeus s-a răzgândit.

O băşcălie mai mare la adresa situaţiei grele a ţării nici că s-a pomenit. Săracul Lucian Croitoru, cu ce-o fi greşit? Încă nu se cunosc niscaiva calităţi care să-l fi recomandat pentru greaua misie de premier. Asta doar dacă, vorba lui Cornel Nistorescu, nu face parte din niscaiva servicii şi a primit o misiune. Singura variantă plauzibilă, în cazul lui. Candidase la mâna fiicei Guvernatorului Mugur Isărescu şi n-a fost să fie. Recent, mai candidase odată, la funcţia de viceguvernator al BNR, din partea, aţi ghicit, PDL! Numai că, pe ultima sută, şi PDL-ul îl trădase şi a fost ales un altul. Susţinut tot de PDL. Cu ce-o fi greşit, Lucian Croitoru? Nu se ştie. Dar săraca ţărişoară de ce trebuie să suporte mârlăniile cu uite premierul, nu e premierul?

Încă din ziua numirii lui Croitoru, secretarul executiv al PD-L, Elena Udrea, ceva mai informată, se pare, decât Traian Băsescu, ne anunţa că PD-L are o nouă propunere pentru un viitor prim ministru desemnat. Anterior, veşnicul prim ministru de serviciu, interimarul Emil Boc, afirmase şi el că PD-L, al cărui preşedinte este, are în vedere desemnarea unui alt nume.
Culmea neruşinării, acela care se prezintă drept apărătorul Constituţiei, Mafalda Traian Băsescu, s-a trezit vorbind, vineri înainte de prânz, la televiziunea publică, despre faptul că el, ca preşedinte-jucător, cum îi plăcea până mai an să-şi spună, are în vedere un premier politic, dacă Lucian Croitoru nu va fi investit. Ameninţările preşedintelui Traian Băsescu la adresa cam impersonalului prim ministru desemnat nu sunt de bun augur. De unde se vede treaba că Traian Băsescu tărăgănează lucrurile, doar-doar o trece timpul şi, după alte zece zile, mai vine cu o propunere-bazaconie. După care, nemaifiind vreme, rămâne cum am stabilit. Veşnicul interimar – Emil Boc va continua să guverneze. Nu va mai putea da ordonanţe de urgenţă şi nu-şi va mai putea asuma vreo lege. Doar că acest liliputan guvern, supranumit “doi în unul” va organiza alegerile după pohta inimii băsescului. Cu secţiile speciale din străinătate la dispoziţia justiţiarului externist Cătălin Predoiu, iar la interne cu acelaşi umil şi servil “buldog” Vasile Blaga, secretarul general al PD-L.
Şi iată că, nefiind deacord cu Mesia de la Sibiu, Johannis Klaus, propus de o majoritate parlamentară transparentă şi reală, de 65%, măscăriciul naţional Traian Băsescu ne-a dat pe la nas cu un Mesia contabil, în persoana divorţatului Lucian Croitoru. Care, din start, se ştia că va putea conta decât pe susţinerea PDL, întrucât PSD, PNL şi nici UDMR nu puteau să se dezică faţă de propunerea unui prim ministru technocrat şi independent politic adevărat.
Pentru culoare, să amintim reacţiile unor lideri importanţi la desemnarea iluzoriului prim ministru Lucian Croitoru. Preşedintele PSD, Mircea Geoană, îl aprecia astfel: “Lucian este băiat bun”, fără a spune la ce-i bun, dar că acesta este “un pion de sacrificiu al lui Traian Băsescu”. N-a trecut decât o zi de la desemnarea lui şi s-a dovedit că liderul social-democrat are dreptate. Combativul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, susţinea că nu va cădea “în capcana ordinară” a lui Băsescu cu Guvernul de uniune naţională.
Matinalul Lucian Croitoru se prezentase la Guvern, unde i se instalase un birou, chiar înaintea lui Emil Boc. Primul ministru interimar, ca preşedimnte al PDL, este şi singurul care, aparent, l-ar susţine.
Prin ameninţarea televizată, Traian Băsescu ne-a şi anticipat noul său rateu! Că de rateurile economice, sociale şi politice ale României nici că-i pasă.
Ion PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here