Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Iisus Hristos Cel răstignit şi Înviat, ne mântuieşte viaţa!

172

viata spiritualaSărbătoarea Învierii se revarsă cu Lumina ei cea nepieritoare şi vindecătoare, iar Hristos Cel răstignit şi Înviat ne mântuieşte viaţa cu aceeaşi binefăcătoare stare de spirit a Sfintelor Paşti care marchează şi marea biruinţă a vieţii asupra morţii!

Din orice unghi am privi-o cu ochiul minţii şi prin orice gând am cugeta în tresărirea sufletului, Învierea Domnului se dovedeşte un eveniment unic în istoria lumii, cu atât mai mult cu cât realitatea istorică datează cu exactitate apariţiile Lui Iisus Hristos după Înviere.

Până la Înălţare, creştinii se salută cu formula «Hristos a Înviat»!

În urma răstignirii, morţii şi îngropării Sale, Hristos a Înviat aducând cu sine Pacea permanentă a Duhului Sfânt, atât prin post, cât şi prin rugăciune, astfel încât Învierea Domnului rămâne o realitate semnificativă prin ceea ce înseamnă o taină mai presus de mintea omenească, o asemenea minune definitorie şi de sorginte divină fiind cuprinsă şi experimentată prin credinţă. Sărbătoarea Învierii Domnului este o sărbătoare sfântă care deschide o perspectivă nouă şi mereu înnoitoare, detaşând omenirea de lumea materială şi aducând-o în lumea credinţei şi a spiritualităţii creştine, iar odată cu această detaşare în plan mental se redefineşte puterea umană de înţelegere a neasemuitei puteri Dumnezeieşti, prin învăţătura şi semnificaţia profundă a Învierii Domnului. Paştele reprezintă cea mai presus de înţelegere o sărbătoare creştină, ridicarea cea de deasupra care simbolizează victoria Mântuitorului asupra păcatului şi a morţii, fiindcă Paştele este aşteptat, mai mult ca o izbăvire a binelui asupra răului, având o mulţime de obiceiuri şi credinţe precreştine! Ca un semn binecuvântat al bucuriei pascale şi al credinţei în Învierea Lui Hristos, precum şi al nădejdii în învierea noastră, din noaptea de Paşte şi până la Înălţare creştinii se salută cu formula «Hristos a Înviat!» la care se răspunde «Adevărat a Înviat!». Ştim că s-a început cu Săptămâna Mare, ce porneşte de la Duminica Floriilor, atunci când Iisus Hristos intră în Ierusalimul pământesc şi îi pregăteşte pe ceilalţi cu ideea că Învierea deschide Calea spre Ierusalimul Ceresc! Am văzut că în Joia Mare, numită şi Joia Patimilor, s-a mers la Sfânta Biserică având în coşuri bucate pentru a le sfinţi şi a le da de pomană sufletului morţilor. În Vinerea Mare, creştinii ţin post negru, fără apă şi mâncare, pentru a fi feriţi de boli întregul an!

Cuvântul “Paşte” a fost preluat în limba română şi înseamnă “trecere”!

Azi, în Vinerea Patimilor, se merge la biserică aducând flori pentru Iisus Hristos şi se trece pe sub masă de 3 ori, aceasta semnificând poticnirile pe care le-a avut Mântuitorul, când şi-a cărat în spate propria Cruce. În Sâmbăta Mare, spre Duminica Învierii, creştinii merg la Biserică pentru a asista la Învierea Mântuitorului şi pentru a lua lumină ca s-o ducă la cimitir pentru cei morţi, dar şi acasă pentru a avea lumină în suflet şi în viaţă. Se ştie că în Duminica Învierii, de obicei, se poartă haine noi, fiind o primenire a trupului şi a sufletului, iar dimineaţa se spală cu apă rece, în care sunt puse un ou roşu şi un ban de argint, pentru a fi rumen la obraji ca oul şi pentru a avea belşug şi bunăstare în casă. Cuvântul “Paşte” s-a preluat în limba română prin filiera greco-latină din termenul ebraic “pesah”, iar cel ebraic din limba egipteană “paseh”, ceea ce înseamnă “trecere” sau chiar o “petrecere” de la omul trecător la Dumnezeul Cel Înveşnicit, de la pământul bântuit de tsunami-ul păcatelor la cerul înseninat de lumina cea necreată, de la cele vremelnice şi imperfecte la cele veşnice, de la întunericul care ne apasă la lumina care vindecă sufletul, de la sărăcia care ne frământă şi ne îngrijorează la bogăţia slavei celei înalte. Pentru fiecare dintre noi, Mântuitorul aduce Paştile permanent înnoitor, semn că trecerea este continuă, ca să putem trece şi noi în orice vreme împreună cu El în planul învierii şi al vieţii înveşnicite. Paştele reprezintă o sărbătoare pe care o întâlnim atât la creştini, cât şi la iudei, dar, creştinii sărbătoresc Învierea Domnului, iar evreii eliberarea din robia egipteană. Spre deosebire de Paştele creştin care se prăznuieşte Duminica, Paştele evreiesc poate fi sărbătorit în orice zi a săptămânii.

Învierea Lui Hristos e mlădierea destinului şi ancora sufletului nostru!

Sfintele Paşti mai constituie şi o anticipare a învierii noastre, o arvună pentru învierea cea de obşte, aşa că ne priveşte pe toţi, pe fiecare în parte şi pe toţi laolaltă, pentru că prin Hristosul Cel Înviat din morţi s-a făcut “începătură a învierii celor adormiţi” (I Corinteni 15, 20). Semnificaţia Învierii Lui Hristos pentru noi este că truda noastră, zbaterea noastră, lacrimile noastre, durerea noastră, insistenţa noastră, nici unul dintre acestea nu este o acţiune a zădărniciei şi o pledoarie fără sens! Viaţa nu este lipsită de sens pentru că moartea nu este finalul, dacă avem în vedere că Hristos Mântuitorul a biruit mormântul şi a înlăturat boldul morţii, aşa încât Apostolul Pavel sfideză moartea spunând: “Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte? Boldul morţii este păcatul; şi puterea păcatului este Legea. Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa …”, iar această victorie vine prin Învierea Lui Hristos, ca o mlădiere a destinului şi ca o ancoră a sufletului nostru! Prin urmare, oameni buni, ce dovezi avem, ce speranţă purtăm pentru a crede în viaţa de după moarte? Dar, cu siguranţă, din perspectiva credinţei adevărate, dreptmăritoare, în chiar miezul credinţei creştine există puternica afirmaţie cu privire la Hristos, anume că El a Înviat!

Iisus le-a spus Apostolilor Săi: “Eu sunt Învierea şi Viaţa”!

Să ne amintim discuţia pe care Iisus a avut-o cu Apostolii Săi, când a zis: “Eu sunt Învierea şi Viaţa. Şi cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi”, ca să nu mai vorbim şi despre afirmaţia Lui, tot în faţa Apostolilor, în camera de sus, în noaptea în care a fost vândut, când a spus, pentru a-şi îmbărbăta ucenicii: “Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu, şi aveţi credinţă în Mine…”, iar apoi va continua spunând: “În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri şi Eu Mă duc să vă pregătesc un loc”, parcă şoptindu-ne că fiecare credincios care merge la Sfânta Liturghie poartă cu sine lumea, fiindcă el nu-şi aduce numai propriul trup, cu slăbiciunile şi patimile lui, ci aduce întreaga sa relaţie cu lumea naturală, cu creaţia divină! Dumnezeu-Cuvântul parcă ne spune: “Dacă aş descoperi că aveţi anumite speranţe pentru un viitor frumos, pentru victorie asupra mormântului, şi acestea ar fi doar o iluzie sau ar fi doar un panaceu psihologic, un sedativ care să aline durerea doliului şi a necazului, nu v-aş fi lăsat să rămâneţi în această deziluzie”! Iată, dreptcredincioşi, să mergem la biserică în comuniune, însoţiţi de darurile creaţiei, Trupul şi Sângele Domnului, dătătoare de viaţă veşnică, iar noi toţi, să chemăm Duhul Sfânt peste noi şi peste darurile ce sunt puse înainte, să cerem nemurirea vieţii şi a celor care cred în Învierea Domnului Iisus Hristos!

Profesor, Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here