Pe cursul destul de anevoios al societăţii româneşti, dincolo de preocupările fireşti de zi cu zi ale oamenilor, întâlnim, din păcate, destui indivizi ale căror atitudini şi comportamente nu-şi găsesc locul în nici o ţară ce pretinde a fi civilizată. Astfel de forme de viaţă, lipsindu-le cei 7 ani de acasă, ne torpilează zilnic cu gesturi indecente, jigniri şi injurii pe care adesea nici hârtia şi condeiul nu-şi permit să le reproducă, fiind pline de obscenităţi, limbaj suburban, ură şi răzbunare, cu atacuri frecvente de agresivitate şi violenţă.
Or, este de înţeles că asemenea „aroganţe” nesimţite, sunt deopotrivă periculoase pentru sănătatea civică şi morală a celor din jur, ele petrecându-se zilnic spre disperarea celor educaţi şi de bun simţ. Dar mai cu seamă este îngrijorător pentru România, întrucât astfel de manifestări deşucheate –individual ori de grup, contribuie la degradarea mediului social contaminând în special generaţia tânără. Şi „rafalele” de prost gust vin mai ales dinspre cluburile şi tavernele cu fiţoase şi fiţoşi, de la neisprăviţi, bădărani şi slinoşi, care doar consumă şi perturbă, dar n-au niciun Dumnezeu pe lumea asta, refuzând, ori sunt incapabili să pună măcar o cărămidă la reclădirea şi progresul ţării lor. O evidentă lipsă de decenţă şi bun simţ întâlnim evident şi dincolo de stradă şi maidane, adică de sus până jos în instituţiile publice, în presă, politichie şi mediu de afaceri, nu în ultimul rând în structurile de putere ale statului, fiind până la urmă scoasă la iveală o stare de spirit nocivă, înrădăcinată voit în România după decembrie 1989, revenindu-se practic la statul de tip poliţienesc, de epuizare fizică şi psihică.
Altfel spus, nu mai este de multă vreme respect şi bună înţelegere între oameni, nici sentimente sau compasiune, confundându-se libertatea de opinie şi modul de a fi cu scandalurile publice şi scenele de violenţă la vedere, cu injustiţia socială, eludându-se, cu precădere de către justiţie şi de cei ce ne conduc, dreptatea şi adevărul în relaţiile interumane. Iar între atâtea altele, însuşi omul de bună credinţă a devenit captiv, fiind nevoit să asiste zilnic la tot felul de bâlciuri şi circoteci ce-şi găsesc locul pe la televiziuni ori în presa obedientă până în extremis potenţaţilor sau răufăcătorilor de ţară şi şmenarilor din politică. Aici îşi joacă rolurile jegoase şi ipocrite cam aceleaşi specimene groteşti, mai cu seamă venite din mediile politice tot mai degradante ai căror clienţi habar nu au ce înseamnă o doctrină, un principiu de partid şi cu atât mai mult o regulă şi un comportament civilizat. Or se ştie bine că cine nu le cunoaşte şi nu le respectă nu poate să fie decât un rebut social şi un ratat pentru comunitate. Cât despre contribuţia unor astfel de personulităţi la binele ţării nici nu poate fi vorba, ci dimpotrivă.
Aşa că mai degrabă, fără astfel de mercenari de presă şi lichele politice, România şi cetăţenii ei ar putea trăi mult mai bine şi mai frumos, însă, din nefericire, o situaţie mai bună nu este nici în altă parte. Bunăoară şi microclimatul familial, apăsat şi obosit de greutăţile vieţii, de necazuri şi incertitudini, este la rândul său tot mai mult atins de ignoranţă, incoerente şi tulburări de comportament. La fel şcoala, cândva o instituţie de nădejde în formarea şi educarea copiilor şi tinerilor, trăieşte astăzi marea dramă a mediocrităţii şi slabei calităţi a procesului de învăţământ. Lipsa resurselor dar şi legislaţia instabilă, ambiguă şi stufoasă a transformat învăţământul românesc într-o cenuşăreasă. De aceea nu este întâmplător că în sistem au pătruns absolvenţi de instituţii şi facultăţi cu o slabă pregătire ştiinţifică şi psihopedagogică, eludându-se exigenţa şi intercondiţionalitatea cadru didactic-elev-familie în asigurarea calităţii şi performanţei şcolare. În acelaşi timp, dascălii competenţi, cu o bună pregătire, ce doresc să-şi facă cu simţ de răspundere datoria, ori sunt marginalizaţi, sau pur şi simplu ignoraţi şi chiar împiedicaţi în activitatea lor. Şi atunci, unii renunţă şi pleacă, alţii se plâng şi capotează din cauza sistemului şi a celor ce decid, aruncând pe bandă rulantă cu tot felul de anomalii în învăţământul românesc, de o bună perioadă de timp.
De aici mai apar şi alte neajunsuri care fac atâta rău României, colcăind non-valorile în toate domeniile de activitate, cu gravele lor lacune de profesionalism şi educaţie. Căci respectul şi bunul simţ a mai rămas doar undeva în cărţi şi rugăciuni, devenind un paradox precum păsările rare neprotejate în faţa sălbăticiunilor de pradă. Şi cu atât mai mult să nu îndrăznim cumva a le încredinţa neisprăviţilor, mai ales loazelor din familiile cu bani răspunderea unor proiecte şi construcţii pentru dezvoltarea României, căci se va alege praful de totul şi de toate. Mulţi dintre ei sunt absolvenţi de facultăţi, masterate şi doctorate, dar niciodată luate cu merite reale, în plus nici nu este greu să-ţi dai seama ce le poate capul, fie şi printr-un simplu dialog reuşind a-i eticheta, căci după cum vorbesc, parcă sunt veniţi de la coada vacii. Cât despre meserie şi caracter, sunt extrem de slabi şi vulnerabili, dar şi râd şmecheros ori devin irascibili, certăreţi, chiar şi violenţi, în limbaj şi atitudine. Aşa că rămâi doar a-i privi sceptic şi resemnat cu gândul şi îngrijorarea la ce s-a ales din ţara asta şi pe mâna cui îi este lăsat viitorul, valoarea şi lucrurile ce ar trebui să fie bine făcute, pălind în faţa mediocrităţii.
Desigur, am putea privi şi spre partea bună, a speranţelor, dacă autorităţile statului ar avea ca prioritate, cel puţin de aici înainte, pregătirea temeinică şi integrarea sigură a tinerilor pe piaţa internă a muncii. Din păcate se vede treaba că nu se întâmplă o astfel de minune, şi atunci mulţi tineri buni, care vor, ştiu şi pot să aducă beneficii pentru ţara lor, sunt nevoiţi s-o părăsească, plecând cât văd cu ochii. Ei merg acolo unde ştiu că trebuie să muncească, să facă performanţă, dar au certitudinea împlinirii lor profesionale şi materiale. Dar cum rămâne atunci cu România, sau ne încăpăţânăm să credem într-un nou început, că odată şi odată se va putea pune şi la noi piciorul în prag, făcându-se în primul rând ordine, disciplină şi dreptate pentru ca rânduielile ţării să reintre în făgaşul lor normal, dând mandat de responsabilitate, încredere şi conduită adevăratelor valori ale neamului românesc. Numai că pentru asta trebuie să înlăturăm actualul regim politic – putred şi imoral, să punem capăt destrăbălării şi ignoranţei, şantajului, ipocriziei şi nelegiuirilor şi la tot ceea ce înseamnă disfuncţii intolerabile în instituţiile statului român. Inclusiv în justiţia care nu se mai regăseşte în slujba poporului, ci subordonată pe faţă uzurpatorilor de ţară, cocoţaţi până la cele mai înalte demnităţi publice şi de decizie ale statului român. Cu atât mai mult cu cât, avem de-a face cu un fenomen politico – mafiotic extrem de periculos ce permite menţinerea şi perpetuarea regimului totalitar, imoral şi profund antidemocratic, deţinut de o gaşcă de interlopi şi derbedei ce au trădat şi tâlhărit România, prin băgatul pumnului în gură, în totală nedreptate şi discordanţă cu voinţa ori intereselor neamului, dar cu o puternică susţinere din partea lacheilor din ţară şi stăpânilor hrăpăreţi din afară.
Profesor Vasile Irod
