Lipsa de educaţie, moralitate şi respect face mult rău în România

913

Pe cursul destul de anevoios al societăţii româneşti, dincolo de preocupările  fireşti de zi cu zi ale oamenilor, întâlnim,  din păcate,  destui  indivizi ale căror atitudini  şi comportamente  nu-şi găsesc locul  în nici o ţară ce pretinde  a fi civilizată. Astfel de forme  de viaţă, lipsindu-le cei 7  ani  de acasă, ne  torpilează zilnic  cu gesturi indecente, jigniri şi injurii pe care  adesea nici hârtia  şi condeiul nu-şi permit  să le reproducă,  fiind pline  de obscenităţi, limbaj suburban, ură şi răzbunare, cu atacuri frecvente de agresivitate şi violenţă.

Or, este de înţeles că asemenea „aroganţe” nesimţite,  sunt deopotrivă periculoase  pentru sănătatea  civică şi morală  a celor din jur,  ele petrecându-se  zilnic spre disperarea  celor educaţi  şi de bun simţ. Dar mai  cu seamă  este îngrijorător  pentru România, întrucât  astfel de manifestări  deşucheate –individual ori de grup,  contribuie la degradarea  mediului social  contaminând  în special  generaţia  tânără. Şi  „rafalele” de prost gust vin mai ales dinspre cluburile şi tavernele cu fiţoase şi fiţoşi,  de la neisprăviţi, bădărani şi slinoşi, care doar consumă şi perturbă, dar n-au niciun Dumnezeu pe lumea asta, refuzând, ori sunt incapabili  să pună  măcar o cărămidă la reclădirea şi progresul  ţării lor. O evidentă  lipsă de decenţă şi bun simţ întâlnim evident  şi dincolo de stradă şi maidane, adică de sus până jos în  instituţiile publice, în presă, politichie şi mediu de afaceri, nu în ultimul rând  în structurile de putere ale statului, fiind până la urmă scoasă la iveală  o stare de spirit nocivă, înrădăcinată voit  în România după decembrie 1989, revenindu-se  practic la statul de tip poliţienesc, de epuizare  fizică şi psihică.
Altfel spus, nu mai este de multă vreme respect şi bună înţelegere între oameni, nici sentimente sau compasiune, confundându-se libertatea de opinie  şi modul  de a fi cu scandalurile publice şi  scenele de violenţă la vedere, cu injustiţia socială, eludându-se, cu precădere  de către justiţie şi de  cei ce ne conduc, dreptatea  şi adevărul în relaţiile interumane. Iar între  atâtea altele, însuşi omul de bună credinţă a devenit  captiv, fiind nevoit  să asiste zilnic  la tot felul de bâlciuri şi circoteci ce-şi găsesc locul  pe la televiziuni ori în presa obedientă până în extremis  potenţaţilor sau răufăcătorilor de ţară şi şmenarilor din  politică. Aici îşi joacă  rolurile jegoase şi ipocrite  cam aceleaşi specimene groteşti,  mai cu seamă  venite din mediile politice  tot mai degradante ai căror clienţi habar nu au  ce înseamnă o doctrină, un principiu  de partid şi cu atât mai mult o regulă şi un comportament  civilizat. Or se ştie bine că cine nu le cunoaşte şi nu le respectă nu poate să fie decât un rebut social şi un ratat  pentru comunitate. Cât despre contribuţia  unor astfel de personulităţi  la  binele ţării nici nu poate  fi vorba,  ci dimpotrivă.
Aşa că  mai degrabă,  fără astfel de mercenari de presă şi  lichele politice, România  şi cetăţenii ei ar putea  trăi mult mai bine şi mai frumos, însă, din nefericire, o situaţie mai bună nu este nici în altă parte. Bunăoară  şi microclimatul  familial, apăsat şi obosit de greutăţile vieţii, de necazuri şi incertitudini, este la rândul său tot mai mult atins  de ignoranţă, incoerente şi tulburări de comportament. La fel şcoala, cândva o instituţie  de nădejde în formarea  şi educarea copiilor şi tinerilor, trăieşte  astăzi marea dramă a mediocrităţii şi slabei  calităţi a  procesului  de învăţământ. Lipsa resurselor dar şi legislaţia  instabilă, ambiguă şi stufoasă a transformat  învăţământul  românesc  într-o cenuşăreasă. De aceea  nu este întâmplător că în sistem au pătruns  absolvenţi  de instituţii şi facultăţi cu o slabă pregătire ştiinţifică  şi psihopedagogică, eludându-se exigenţa şi intercondiţionalitatea  cadru didactic-elev-familie în asigurarea calităţii  şi performanţei şcolare. În acelaşi timp, dascălii competenţi, cu o bună pregătire, ce doresc  să-şi facă cu simţ de răspundere datoria, ori sunt marginalizaţi, sau pur şi simplu ignoraţi şi chiar împiedicaţi în activitatea  lor. Şi atunci, unii renunţă şi pleacă, alţii se plâng  şi capotează  din cauza  sistemului şi a celor ce decid, aruncând  pe bandă rulantă cu tot felul de anomalii în învăţământul românesc, de o bună perioadă de timp.
De aici mai apar şi alte neajunsuri care fac atâta  rău României, colcăind non-valorile în toate domeniile de activitate, cu gravele  lor lacune de profesionalism şi educaţie. Căci respectul  şi bunul simţ a mai rămas doar undeva  în cărţi şi rugăciuni, devenind  un paradox precum păsările rare neprotejate în faţa sălbăticiunilor de pradă. Şi cu atât mai mult să nu îndrăznim  cumva a le încredinţa  neisprăviţilor, mai ales loazelor  din familiile cu bani răspunderea unor proiecte şi construcţii  pentru dezvoltarea  României, căci se va alege praful  de totul şi de toate. Mulţi dintre ei  sunt absolvenţi  de facultăţi, masterate  şi doctorate, dar niciodată luate cu merite reale, în plus nici nu este greu să-ţi dai seama ce le poate capul, fie şi printr-un simplu dialog  reuşind a-i eticheta, căci după cum vorbesc, parcă  sunt  veniţi  de la coada vacii. Cât despre  meserie şi caracter, sunt extrem de slabi şi vulnerabili,  dar şi râd şmecheros  ori devin  irascibili, certăreţi, chiar şi violenţi, în limbaj  şi atitudine. Aşa că rămâi doar a-i privi  sceptic şi resemnat cu gândul  şi îngrijorarea  la ce s-a ales  din  ţara asta  şi pe mâna cui  îi este  lăsat viitorul, valoarea  şi lucrurile ce ar trebui să fie bine făcute, pălind în faţa mediocrităţii.
Desigur,  am putea  privi şi spre partea bună, a speranţelor, dacă autorităţile statului  ar avea  ca prioritate, cel puţin  de aici înainte, pregătirea temeinică  şi integrarea  sigură a tinerilor pe piaţa internă a muncii. Din păcate  se vede treaba  că nu se întâmplă  o astfel de minune,  şi atunci  mulţi  tineri buni, care vor, ştiu şi pot  să  aducă beneficii  pentru ţara lor, sunt nevoiţi s-o părăsească, plecând cât văd cu ochii. Ei merg acolo unde ştiu  că trebuie să muncească, să facă performanţă, dar au certitudinea  împlinirii lor profesionale şi materiale. Dar cum  rămâne atunci cu România, sau ne încăpăţânăm  să credem într-un nou început, că odată şi odată  se va putea  pune şi la noi piciorul în prag,  făcându-se în primul rând ordine,  disciplină  şi dreptate pentru ca  rânduielile ţării  să reintre în făgaşul  lor normal,  dând mandat  de responsabilitate,  încredere şi conduită  adevăratelor  valori ale neamului românesc. Numai că pentru  asta trebuie  să înlăturăm  actualul regim politic – putred şi imoral,  să  punem capăt  destrăbălării şi ignoranţei, şantajului, ipocriziei şi nelegiuirilor  şi la tot ceea ce înseamnă  disfuncţii intolerabile în instituţiile statului român. Inclusiv în justiţia  care nu se mai  regăseşte  în slujba poporului, ci subordonată  pe faţă  uzurpatorilor  de ţară, cocoţaţi  până la cele mai înalte demnităţi  publice şi de decizie ale statului român. Cu atât  mai mult cu cât,  avem de-a face  cu  un fenomen  politico – mafiotic  extrem de periculos ce permite menţinerea  şi perpetuarea  regimului  totalitar, imoral şi profund antidemocratic, deţinut  de o gaşcă de interlopi  şi derbedei ce au trădat  şi tâlhărit România, prin  băgatul pumnului în gură, în totală  nedreptate şi  discordanţă cu voinţa  ori intereselor  neamului, dar cu o puternică susţinere din partea lacheilor din ţară  şi  stăpânilor hrăpăreţi  din afară.
Profesor Vasile Irod

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here