Jurebie supune azi la vot încetarea mandatului consilierului Voica! Alesul UNPR susține că solicitarea este ilegală

955

Primarul Florin Jurebie a inițiat un proiect de hotărâre prin care Consiliul Local Săcelu va lua act, prin vot, astăzi, de încetarea de drept a mandatului de consilier local pentru alesul UNPR, Ion Voica, condamnat, recent, cu suspendare. Dacă proiectul nu trece de votul consilierilor, edilul spune că este pregătit să sesizeze organele competente. Ion Voica susține, în schimb, că proiectul lui Jurebie ar fi ilegal întrucât are la bază o decizie a Curții Constituționale care este în favoarea alesului local, întrucât faptele incriminate nu sunt săvârșite în timpul actualului mandat, obținut în 2016. Acesta este pregătit, la rândul său, să conteste în instanță o eventuală excludere din CL Săcelu, pe motiv că ar fi ilegală.
Alesul UNPR a fost condamnat recent de Curtea de Apel Craiova într-un dosar privind uzul de fals. Sentința definitivă impune, potrivit primarului, încetarea mandatului consilierului local și vacantarea postului pentru următorul supleant din lista UNPR, și nu impune aceste restricții potrivit lui Voica. Condamnarea este cu suspendare, dar pe o perioadă de încercare de șase ani și șase luni. CL Săcelu are 9 aleși, 2 PSD, 1 ALDE, 1 PNL, 2 UNPR, 1 PSRo, 1 PMP, 1 PRU.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.