Într-o ședință fulger – Jumătate dintre angajații Primăriei Motru, puși să-și aprobe tăieri salariale! Funcționarii nu au fost de acord să renunțe la drepturi

710

Primarul municipiului Motru a convocat, luni, la ora 8.30, toți angajații instituției la o ședință fulger privind salarizarea pentru anul în curs. Doar puțin peste 80 de salariați au răspuns prezent la ședință, din cei 180, iar majoritatea și-au exprimat dorința ca primarul să respecte legea și să nu aplice disponibilizări, cei mai vehemenți fiind șefii de la Resurse Umane, de la Taxe și Impozite Locale, de la Juridic și liderul de sindicat Pavel Tutunaru. Angajații au cerut să le rămână actualele drepturi salariale, așa cum au încasat banii pe decembrie 2018, lucru stipulat de lege, la care să li se adauge norma de hrană și voucherele de vacanță, obligatorii din acest an, în caz contrar ordonatorii de credite fiind pasibili de amenzi. Edilul a prezentat două variante, una privind disponibilizarea a 100 de angajați, dacă salariile rămân ca în prezent, adică cu sporul de 5% și se pot face și ceva investiții în oraș, ori să fie anulat sporul de 5%, care se dă doar până în iunie, iar lefurile actuale să fie reduse prin diminuarea coeficienților adăugați la salariul minim pe economie. Liderul de sindicat spune, contrar primarului, că părțile nu au ajuns, luni, la un consens.

Pavel Tutunaru, lider de sindicat din Primăria Motru:Nu am fost de acord cu ce ne-a propus primarul, dar el vrea să taie din salarii ca să nu simțim nicio creștere salarială din acest an. Noi am fi fost de acord să renunțăm doar la sporul de 5%, în schimb dânsul să respecte legea, dar edilul nu vrea și pace. Am auzit că a dat un comunicat de presă, dar nu este real ce spune acolo… Nu s-a ajuns la un consens. El vrea să reducă coeficienții, dar nu cred că este de acord cu asta CL. Din păcate, cu primarul nu se poate discuta și vom ajunge la instanță. Dacă taie, să taie și la dânsul, care ia 12.000 de lei în mână, deși când a venit la primărie în 2016 lua 3000 de lei, în timp ce consilierii obțin, de anul ăsta, 1500 de lei net. Nu este corect!”.
Conform legii, de la 1 ianuarie 2019, la peste 50 de angajați ai Primăriei Motru le vor crește salariile cu 25%. Aici intră biblioteca, adică bibliotecara care are oricum un salariu incredibil de mare(lucru relatat de Gorjeanul)depășind astfel chenzina viceprimarului(funcționara având aproape 6000 de lei brut lunar), angajații Casei de Cultură, cei 10 salariați ai Centrului Social care au unu, doi beneficiari pe lună, pentru care primăria achită peste 50.000 de lei lunar lefuri, cât și asistenții medicali și lucrătorii de la creșă. La polul opus se află restul, de aproape 130 de angajați, cărora primarul intenționează să le diminueze salariile, cu aproximativ 15%, plus să le anuleze sporul de 5%, urmare a faptului că angajații nu au fost de acord să semneze protocolul cu administrația, săptămâna trecută. De altfel, liderul de sindicat Pavel Tutunaru i-a reproșat primarului, ieri, că nu l-a găsit la primărie pentru a discuta pe larg problema și pentru a încheia un protocol “pe acte clare și certe”.

Trebuie economii! Edilul poate da un exemplu…
Rezerve de bani ar fi pentru ca autoritatea locală să aplice legea fără disponibilizări și fără reduceri salariale. Mai exact, dacă s-ar renunța la promovările pentru 2019 s-ar face o economie de peste 200.000 de lei. De asemenea, dacă nu se mai fac angajări pe cele 35 de posturi disponibile în instituție s-ar face o economie anuală de 1,9 milioane de lei. Mai exact, nu se va mai angaja administrator public, lucru la care primarul a renunțat, fapt anunțat în ședința de ieri, directorii celor două servicii și mulți alți funcționari. Dacă s-ar renunța și la sporurile pentru proiecte de 415.000 de lei, plătite de la bugetul local pentru zece persoane. Printre acestea se află și primarul Jianu, care beneficiază dintr-un spor maxim de 25% din 20%, mai exact acesta va încasa 200.000 de lei în 2019 numai pentru că face parte din comisia pentru proiectele cu fonduri europene. Ceilalți nouă angajați vor încasa diferența de 215.000 de lei, care primesc, de fapt, 10% spor, din maximul de 50% cât ar fi putut edilul să le acorde lunar.
“Toate aceste cheltuieli se ridică la 2,5 milioane de lei anual, bani care ar putea acoperi aplicarea legii salarizării fără consecințe negative asupra angajaților primăriei”, a declarat viceprimarul Cosmin Morega, care susține păstrarea actualelor drepturi salariale, conform legii, ale angajaților.

Nu sunt bani, dar se face festival național de folclor cu 16.000 de lei
În ciuda acestor lipsuri financiare de care vorbesc reprezentanții primăriei, CL va avea propuse spre aprobare, în această lună, mai multe proiecte care implică cheltuirea banilor de la bugetul local. Este vorba despre organizarea unui festival național de folclor de 16.000 de lei, editarea unei cărți cu 5000 de lei, de organizarea meselor festive pentru 1-8 martie, de Dragobete și Valentine’s Day.Aceste cheltuieli sunt ridicate de angajații, care spun că nu e normal ca bugetul să se reducă prin achitarea acestor chermeze, în timp ce lor li se vorbește de disponibilizări și să renunțe la drepturi salariale oferite de lege.

Primăria Motru anunță, în schimb, că se plafonează salariile!
Prin intermediul unui comunicat de presă, contestat însă de liderul de sindicat din primărie, Jianu anunță că “în urma consultărilor cu angajații, s-a luat decizia plafonării salariilor la nivelul celor de anul trecut, în cadrul Primăriei Municipiului Motru.(..) În urma consultărilor, s-a ajuns la un consens, iar soluția aleasă de peste 95% de angajați a fost plafonarea salariilor la nivelul celor de anul trecut”. Primarul Gigel Jianu le-a explicat angajaților, conform comunicatului, că, anul 2019 se prefigurează a fi unul sumbru din punct de vedere financiar pentru aproape toate unitățile administrativ teritoriale, în condițiile în care, până în acest moment, nu a fost închis bugetul de stat al României pentru anul precedent și nici nu a fost prezentat proiectul de buget, deși legea prevede că acesta trebuia să intre în dezbaterea Parlamentului în luna noiembrie a anului trecut.
ANAMARIA STOICA

1 COMENTARIU

  1. domnule Tutunaru de ce nu spui și ce salariu iei adică 7781 lei și care e fișa postului? ce atribuții ai la serviciu?
    cum ai angajat fiul și ginerele? cred că ar trebui să vorbești despre tine nu să spui minciuni despre alți…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.