Interviu cu Domnul prof. Dănuţ BIRĂU, Primarul Oraşului Târgu-Cărbuneşti, Gorj – ,,Sunt un om de la ţară, crescut de bunici, cu frică şi cu dragoste de Dumnezeu, educat în acest spirit ortodox şi cred că nu trebuie să uităm de unde am plecat”!

4162

-Rep. Domnule Primar, Dănuţ Birău, suntem în ajunul sărbătoririi «Zilelor Oraşului Târgu-Cărbuneşti» şi toată lumea întâmpină aceste zile prin «festivisme», cu gândul la mici şi la bere, pe când dumneavoastră sunteţi la această muncă intensă cu amplasarea unei Cruci la intersecţia centrală a oraşului, aici lângă Şcoala Gimnazială «George Uscătescu», unde aţi fost director şi sunteţi cadru didactic!
– D.B. Da, pentru că «Zilele Oraşului Târgu-Cărbuneşti» sunt legate de Hramul Mănăstirii «Sfântul Proroc Ioan Botezătorul», din ziua de 29 august şi ne-am gândit ca pentru această zi să reuşim să ridicăm în squarul de la intersecţia străzii pieţei cu strada Trandafirilor, o cruce asemănătoare celei ridicate la Mănăstirea «Cămărăşeasca», o cruce donată de către un preot către mănăstire şi o cruce către oraş! Sigur, că lângă cruce vom avea şi o fântână arteziană luminată multicolor,cu senzori de lumină, cu flori, cu un ceas care să indice data, ora şi temperatura, cu un indicator «totem» care să orienteze pe cei care nu cunosc bine localitatea noastră, crucea fiind pe un soclu atractiv şi frumos!
-Rep. Ce acţiuni aveţi în vedere în cadrul «Zilelor Oraşului Târgu-Cărbuneşti», începând de duminică, 28 august?
– D.B. Anul acesta se vor desfăşura «Zilele Oraşului Târgu-Cărbuneşti» între 28 şi 30 august, cu un «prolog» pe 27 august, pentru că avem un cadru larg de manifestări culturale, religioase şi sportive, vom avea cea de-a treia ediţie a Cupei «Stejeret» la circuit viteză în coastă pe traseul dintre Târgu-Cărbuneşti şi Ţicleni!
-Rep. Cum se va derula circuitul?
– D.B. Sâmbătă seara, va avea loc prezentarea echipajelor conducătorilor de autovehicole, duminică vom închide tronsonul drumului dintre Târgu-Cărbuneşti şi Ţicleni, după care va avea loc cursa şi seara, la ora 18,00 se va desfăşura festivitatea de premiere a câştigătorilor, apoi, după ora 20,30 în Parcul «Stejeret», vom avea manifestări artistice, iar, comercianţii vor veni cu toate cele necesare, mici, bere, dulciuri!
-Rep. Aş dori să ne spuneţi ceva şi despre modul cum se va derula ziua de luni, 29 august, o mare sărbătoare creştină, ultima din anul bisericesc!
– D.B. Va fi o zi «încărcată», pentru că de dimineaţă va începe slujba la Mănăstirea «Cămărăşeasca», unde va fi aşteptat să oficieze Înaltpreasfinţitul Părinte Acad. dr. IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, după care, la ora 17,00 pe scena din Parcul «Stejeret» vor evolua tarafuri şi rapsozi tradiţionali din Gorj, în cadrul Festivalului de muzică lăutărească «Gena Bârsan», ediţia a 16-a, apoi, la ora 20,00, după festivitateab de premiere se va desfăşura un program artistic prezentat de către elevii şcolilor din oraş, care vor interpreta cântece şi dansuri cu Ansamblul Casei de cultură «Tudor Arghezi», pentru ca după ora 21,00 să fie o seară de muzică populară gorjenească, având invitaţi din Gorj (Dumitru Vasilescu, Emil Badea şi Claudia Dascălu)!

,,Vom avea o serie de activităţi încheiate seara după ora 23,00 cu un foc de artificii, astfel că după trei ani de pandemie, serbăm iar zilele oraşului şi suntem toţi împreună”!

-Rep. Ce va mai fi şi marţi, a treia zi a sărbătorilor oraşului?
– D.B. Marţi, vom împleti sportul cu activitatea artistică şi cu dispute fotbalistice, prin participarea echipei noastre «Gilortul» Târgu-Cărbuneşti, după care la ora 20,00 mergem iar la Parcul «Stejeret» şi vom avea o seară «la maxim» cu formaţia «Triton» şi cu vedeta «Jador», nume cunoscut mai ales tinerilor din zonă! Deci, pot spune că vom avea o serie de activităţi încheiate seara după ora 23,00 cu un foc de artificii, astfel că după trei ani de pandemie, serbăm iar zilele oraşului şi suntem toţi împreună!
-Rep. Pentru că sunteţi şi cadru didactic, trebuie să spun că v-am aflat acum în incinta şcolii, semn că se apropie începutul unui nou an şcolar!
– D.B. Suntem în preajma noului an şcolar care vine ceva mai repede, iar, pe 5 septembrie încep cursurile! Şcoala face pregătiri ca să primească, aşa cum se cuvine elevii, au avut loc lucrări de igienizare, de reparaţii capitale, am schimbat parchetul la un colţ de clădire, jaluzelele au fost şi ele înnoite, s-au vopsit incintele şcolii, în aşa fel ca şcoala să fie curată în prima zi de an şcolar! Acest lucru ne obligă şi pe noi, cadrele didactice, dar, şi pe elevi să păstrăm cu grijă ceea ce avem, să protejăm mobilierul, de aceea, fac un apel către elevi şi către dascăli, să păstrăm în ordine şcoala!
-Rep. Deci, cadrul didactic şi primarul oraşului duce grija şcolii, ceea ce este un lucru deosebit de interesant şi folositor în plan instructiv-educativ!
– D.B. Trăim vremuri când elevii parcă s-au schimbat, trebuie mai mult disciplinaţi, iar, din păcate, nici cadrele didactice nu mai sunt atente suficient! Trebuie să instituim împreună disciplina, respectul, astfel încât să protejăm bunurile şcolii, baza materială existentă, pentru că în ziua de azi e tot mai greu să realizezi câte ceva, să repari, mai ales că se anunţă o iarnă dificilă, trebuie plătite anumite utilităţi şi banul trebuie drămuit cu mare grijă, cum se spune!
-Rep. În calitate de edil al Oraşului Târgu-Cărbuneşti, vă rog să amintiţi câteva dintre acţiunile pe care le-aţi început şi le aveţi în derulare, iar, altele, care sunt în atenţia dumneavoastră şi a Consiului Local în viitor?
– D.B. Domnule profesor, lucrăm în continuare pe cele două programe PNDL, strada Pieţei şi un corp de clădire de la Şcoala Gimnazială, unde se lucrează acum la interior şi la exterior, pentru ca în anul şcolar viitor 2023-2024 să facem cursuri în acest spaţiu şcolar! De asemenea, se lucrează la Ambulatoriul Spitalului de Urgenţă, urmează să se dea Ordinul pentru Corpul «C14», vom avea în vedere asfaltarea a 6 km de drum în satele Cojani, Curteana şi Creţeşti şi pot spune că am mai avea ultimii kilometri de asfaltat în aceste sate!
-Rep. Asfaltaţi şi drumul care duce la Mănăstirea Cojani, cu hramurile «Sf. Ioan Gură de Aur» şi «Sf. Irodion de la Lainici»?
– D.B. Da, vom asfalta drumul care duce la Mănăstirea Părintelui Stareţ, Preacuviosul Vitalie Danciu, pentru că inclusiv Mănăstirea «Măceasca» este în procedură de achiziţie la Compania Naţională de Investiţii, pe un proiect ce vizează consolidarea şi reabilitarea exterioară a mănăstirii, ceea ce înseamnă refacerea acoperişului, tencuieli şi picturi exterioare! Pentru că fiind şi un monument istoric este un proces de durată la care pot participa numai firme care au certificări de la Ministerul Culturii, de la Patriarhia Română! Sperăm ca în primăvara anului viitor să fie încheiate aceste proceduri de achiziţie, dar, până atunci, noi să avem drumul asfaltat până la mănăstire!
-Rep. Asfaltarea acestui drum la mănăstire este ca o mană cerească, un dar de la Dumnezeu, domnule primar!
– D.B. Pentru că în urmă cu cinci ani de zile, când s-a pus piatra de temelie a mănăstirii, cu participarea Mitropolitului Olteniei, îmi aduc aminte, ce greu era de ajuns la mănăstire, pe câmp, prin praf şi prin gropi în pământ, pe căi ocolite, pe tarla! Pentru că în 2019 a fost hramul mănăstirii şi a fost sfinţit Paraclisul în care se ţin acum slujbele! Sper ca peste doi ani, în 2024, când se va împlini bicentenarul de la ridicarea mănăstirii, care a fost construită între 1822-1824, vom merge acolo pe un drum asfaltat şi vom avea o biserică reabilitată la exterior, urmând să vină şi alte investiţii, ca să constituim un circuit turistic incluzând cele două mănăstiri ale oraşului, pentru că mai avem Muzeul «Tudor Arghezi», Muzeul Crucilor de la Măceşu, deci, avem atâtea lucruri frumoase!
-Rep. Sunteţi unul dintre primarii care se îngrijesc de lăcaşele de cult, cu aplecare spre Dumnezeu, un om modest şi harnic, un bun gospodar al oraşului!
– D.B. La mănăstire, cred că este şi meritul Preacuviosului Părinte Vitalie Danciu, care a scos mănăstirea din tufişuri, cum se spune! Sunt un om de la ţară, crescut de bunici, cu frică şi cu dragoste de Dumnezeu, educat în acest spirit ortodox şi cred că nu trebuie să uităm de unde am plecat! Mereu să ne rugăm la Dumnezeu care ne dă sănătatea şi împlinirile de fiecare zi!
-Rep. Vă mulţumesc pentru interviu, domnule primar, şi vă doresc multă sănătate, multe împliniri în folosul comunităţii pe care o păstoriţi! Doamne-ajută!
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here