Întâlniri pentru promovarea turismului

663

Viceprimarul municipiului Târgu-Jiu, Adrian Tudor, i-a invitat în cursul zilei de miercuri, 6 ianuarie, pe reprezentanţii mai multor unităţi de cazare din municipiu la o şedinţă în care a fost prezentată activitatea viitorului Centru Naţional de Informare şi Promovare Turistică “Constantin Brâncuşi”. Primăria Târgu-Jiu, prin Direcţia de Turism şi Evenimente Culturale, vine astfel în sprijinul operatorilor economici din acest sector de activitate, iar datele privind spaţiile de cazare destinate turiştilor vor fi făcute publice pe pagina de internet a CNIPT “Constantin Brâncuşi”.

Aproximativ 20 de administratori de pensiuni, hoteluri şi hosteluri au luat parte la şedinţa de ieri. Aceştia au venit cu propuneri şi idei pentru o bună colaborare între administraţia publică locală şi agenţii economici, astfel încât numărul turiştilor ce aleg ca destinaţie municipiul Târgu-Jiu să fie cât mai mare.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.