Înscrierile la concursul „Euroscola”, aproape de final

457

Liceele interesate să participe la concursul „Euroscola”, ediţia 2015, mai au timp până pe 9 octombrie să trimită dosarele proiectelor de voluntariat cu care vor să se înscrie în competiţie.

Dosarul trebuie să conţină descrierea în limba engleză (sau franceză) şi în limba română a proiectului de voluntariat conceput și realizat de elevi, cu prezentarea, în încheiere, a rezultatelor implementării proiectului. În prezentarea rezultatelor proiectului se vor scoate în evidență impactul implementării proiectului asupra contextului local și oportunitatea continuării proiectului și a multiplicării lui în comunitatea locală și/ sau în alte comunități. De asemenea, în dosar se va regăsi un afiș de promovare a proiectului, pe suport de hârtie, în format A3. Conținutul afișului trebuie să fie creația originală a echipei Euroscola și să nu încalce legile drepturilor de autor sau de confidențialitate ale altei persoane fizice sau juridice. Se acceptă și materiale cu conținut gratuit și/sau din domeniul public. Dosarul proiectului depus de școlile participante la concursul național Euroscola va fi însoțit de o scrisoare cu antetul liceului (obligatoriu) care va menționa: numele și tipul liceului; adresa școlii; numărul de telefon al școlii; adresa de e-mail a școlii; numele celor doi profesori coordonatori ai echipei de elevi; coordonatele celor doi profesori (nr. telefon, adresa e-mail); lista elevilor (nume, prenume, clasa, anul nașterii – maximum 24 de persoane) care au lucrat la realizarea temelor de concurs și a profesorilor (maximum 2 persoane) care au coordonat echipa de elevi pentru desfășurarea activităților în cadrul concursului.
Scrisoarea va fi semnată de directorul liceului (pe scrisoare va apărea și numele în clar al directorului liceului) și va fi ștampilată în mod corespunzător. Proiectele vor fi trimise prin poștă sau depuse la adresa: Biroul de Informare al Parlamentului European în România, Str. Vasile Lascăr, nr. 31, etaj 1, cod 020492 București – sector 2. Termen limită de trimitere a proiectelor: 9 octombrie 2015 (data înregistrării poștale). Dosarele pot fi depuse la Biroul de Informare al Parlamentului European în România până la 9 octombrie 2015, ora 13.00.
Dosarele vor fi evaluate de un juriu format din membri/ reprezentanți ai BIPE și ai MECS. Nu se va da curs solicitărilor ulterioare de justificare a deciziilor juriului, primite de la școlile participante.
Școlile câștigătoare vor primi din partea Biroului de Informare al Parlamentului European de la Strasbourg, în anul 2016, cu aproximativ 60 de zile înainte de ziua fixată pentru participarea la evenimentul de la Strasbourg, o scrisoare de invitație oficială care va cuprinde toate informațiile necesare organizării deplasării la Strasbourg și participării la Ziua Euroscola.

Despre concursul “Euroscola”
Parlamentul European a creat programul Euroscola pentru a informa tinerii despre procesul de integrare europeană și pentru a promova participarea lor la construcția Uniunii Europene. Programul reunește periodic elevi de liceu din cele 28 de state membre, oferindu-le ocazia, pe parcursul unei zile, de a afla cum funcționează Parlamentul European, de a se cunoaște între ei, de a învăța despre modul de viață, despre viziunile și așteptările tinerilor din alte state membre ale Uniunii. Evenimentul Ziua Euroscola este organizat la Strasbourg de mai multe ori pe an. Fiecare eveniment reunește aproximativ 600 de elevi din toată Uniunea Europeană. Participanții la Strasbourg sunt împărțiți în grupuri multilingve. Pentru o zi, ei devin membri ai Parlamentului European. În această calitate ei discută în comisii și formulează propuneri legislative, dezbat propunerile în plen, adresează întrebări, fac comentarii și adoptă sau resping propunerile legislative într-o altă limbă decât limba lor maternă. La sfârșitul zilei, fiecare participant va primi un certificat de participare semnat de Președintele Parlamentului European.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here