Pompierii gorjeni au intervenit, ieri, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la Fabrica de Confecții din Târgu-Jiu. Flăcările au cuprins mai multe umerașe dintr-o încăpere aflată la etajul al treilea al clădirii. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Primele verificări au arătat că muncitorii la care a apelat lichidatorul judiciar al societății aflate în faliment ar fi folosit un aparat de sudură pentru valorificarea unor obiecte și ar fi sărit scântei direct pe umerașe.
”La fața locului s-au deplasat două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o autoplatformă pentru lucru la înălțimi, din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu-Jiu. Incendiul nu s-a extins la întreaga clădire.
Au ars materiale combustibile depozitate într-o încăpere de circa 200 de metri pătrați. Cauza este în curs de stabilire”, a precizat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.