Înapoi, la agricultură!

672
Rămâne de neînţeles cum tocmai România, fostul grânar al Europei în perioada interbelică, a devenit o piaţă de desfacere şi mai puţin sau chiar deloc un producător de luat în serios. De ce au trebuit să treacă 20 de ani spre a ajunge preşedintele Traian Băsescu la un adevăr pe care îl ştia tot natul.

Dar, înainte de a prezenta situaţia actuală, să rememorăm greşelile trecutului. Din care, obligatoriu, avem de învăţat. Fostul preşedinte Ion Iliescu se face că a uitat cine-i vinovatul. Ba chiar, din funcţia de preşedinte de onoare al PSD, se crede tot un guru. Zice el că „ar fi o prostie ieşirea PSD de la guvernare”, se trezeşte şi cel botezat „prostănac”, tot de domnia sa, acelaşi lucru. De parcă asta ar fi esenţa crizei pe care-o traversează ţara. Agricultura românească fu distrusă de o măsură imbecilă, luată de guvernul Petre Roman, aprobată de Ion Iliescu la presiunea particelor istorice. Prin 92, am traversat Ungaria venind din fosta Cehoslovacie. Ei bine, la vecinii noştri maghiari, agricultura socialistă s-a transformat rapid tot într-o agricultură pe mari suprafeţe. Ca şi în Bulgaria, suratele fostelor CAP-uri şi IAS-uri de la noi au devenit societăţi pe acţiuni, în funcţie de cât pământ şi cu ce avere intraseră în respectivele forme de lucru în comun foştii proprietari. Nu s-au dat pământurile la moşio şi la babe, ori la urmaşii lor plecaţi în lumea largă, ca să rămână apoi pârloage ani la rând. Iar fostele averi ale CAP, IAS, ori Agromec-uri nu s-au devalizat ca în România. În toţi aceşti ani, la vecinii noştri de la vest şi de la sud, agricultura a produs. Iar noi, românii, în aceste condiţii, am tot importat.
Preşedintele Băsescu a vizitat fermele vegetale şi zootehnice ale vasluianului Adrian Porumboiu, întreţinându-se cu fermieri din Moldova. Recunoscându-şi absenţa competenţei în domeniu, Traian Băsescu a confirmat că propunerile acestora au fost consemnate şi vor ajunge la cei cu autoritate în domeniul agrar spre a fi probleme rezolvate, cât mai curând. Săptămâna trecută s-au lansat idei pentru întoarcerea privirilor spre agricultură şu turism, în special. De către preşedinţie, dar şi de către primul ministru Emil Boc. Am fi lăsat subiectul pe altă dată, dacă preşedintele Băsescu nu ar fi reiterat interesul pe care ţara va fi obligată să-l aibă pentru agricultura de mâine şi cea a viitorului, la vizitarea unui târg pe meleaguri arădene, sâmbătă.
Ion PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here