În situaţii dificile, niciodată nu trebuie să zgândări monştrii

55

Nefericitele evenimente  din Ucraina  şi anexarea Crimeei  de către Rusia au pus în gardă comunitatea internaţională, căutându-se  soluţii urgente pentru detensionarea  situaţiei geostrategice  din această zonă.

Şi România  este direct interesată  de ceea ce se întâmplă  în vecinătatea graniţelor  sale, mai  cu seamă  că pe circuitul acestor conflicte se găseşte şi Republica Moldova. Desigur, scenarii sunt de tot felul, dar  în primul rând este foarte important să se pătrundă  în cunoaşterea  adevărului  şi să înţelegem  bine miza  ce stă la baza  declanşării  acestor conflicte  în regiune  şi din toată zona Mării Negre.
Un prim punct  de sprijin  şi chiar  un pas uriaş  pentru Republica  Moldova avea să fie  hotărârea  summit-ului  de la Vilnius  şi ulterior  de la Bruxelles cu privire la asocierea micii republici în vederea aderării  la UE, dar şi libera  circulaţie a cetăţenilor  moldoveni în spaţiul comunitar. După cum, la consolidarea statalităţii Republicii Moldova  şi a limbii  române ca limbă oficială a contribuit hotărâtor Curtea Constituţională  de la Chişinău  care a decis  că în Republica Moldova  se vorbeşte  româneşte  şi nu moldoveneşte, iar limba  română  este limba  oficială  în republică,  şi nu alta.
Totuşi, intervenţia  brutală  a Rusiei în Ucraina  dă frisoane  Europei, în special  statelor limitrofe, iar în cazul  Republicii Moldova lucrurile cu atât mai mult  trebuie   lămurite. Mai întâi,  nu trebuie  pierdut din vedere că cei peste 160 de ani  de rusificare  ţaristă  şi comunistă au lăsat urme  adânci, în  special  în structura  demografică  şi în mentalitatea  populaţiei  din ţinutul dintre Prut şi Nistru. A fost chiar  mai grav  decât încercările de deznaţionalizare  a Românilor  ardeleni în cei aproape  900 de ani  de stăpânire   maghiară  şi austro-ungară. Dovadă că după atâta amar  de vreme încă  se  simte puternic  oponenţa  unei bune părţi  a populaţiei  Republicii Moldova  la limba română, cu precădere  la rusofoni, dar  şi la românii –neaoşi, manipulaţi   şi spălaţi  pe creier de stăpânirea  ruso-sovietică. Or, acum, după   anexarea  Crimeei  se trăieşte şi aici îngrijorarea  la ce vor să mai facă  ruşii  în continuare.
Păi, după cum vorbesc  analiştii  geostrategici  şi gurile rele,  o intervenţie  a Rusiei  spre republica  Moldova, pentru anexarea Transinistriei este posibilă, dar condiţionată  de o perioadă de timp  nedefinită. Numai că  cel  puţin pentru cei  ce nu cunosc  suficient  istoria  şi firul evenimentelor  din regiune, se impun câteva explicaţii, anume  pe fond – Transnistria nu a fost niciodată pământ românesc, iar o eventuală reunificare  a Republicii Moldova  cu România,  nu va însemna automat şi o pretenţie  de apartenenţă a fostei R.S.S. Transnistriene la ţara noastră. Sau, altfel spus,  o alipire a ţinutului  de dincolo de Nistru  la Rusia nu afectează interesele de neam  şi sânge ale României, întrucât încorporarea Transnistriei la Republica Moldova  pe vremea lui Stalin a însemnat  de fapt  un troc. Adică, a fost cedată  la schimb cu cele trei judeţe  din sudul Basarabiei – Kahul, Izmail, Bolgrad,  dar şi  Nordul Bucovinei,  teritorii româneşti, dar luate  şi încorporate  Ucrainei.
Deci, Transnistria  nu a făcut parte  din România Mare după 1918,  nici I. Antonescu  n-a anexat-o,  ci doar a administrat-o  pe timp de război. Aşa că, România  de astăzi  – „moştenitoare” a României  dinaintea  Diktatelor  din iunie şi august  1940, nu are vreun  drept  să revendice Transnistria, care se ştie bine  că a fost o manevră  a lui Stalin,  aşa cum spuneam,  pentru a sabota  România Mare. A făcut-o prin  constituirea  aşa-zisei  R.S.S. Moldo-Transnistriene (niciodată  cuprinsă  în graniţele României) iar  că acest teritoriu  aparţine  acum Republicii Moldova, este cu totul altă poveste. Este adevărat, destul de complicată, în condiţiile în care Republica Moldova nu mai   este fosta provincie Basarabia, ci un alt stat.  Din care, Transnistria  cu o populaţie în mare majoritate rusofonă, este râvnită  de Rusia. Mai mult,  Rusia, fiind moştenitoare URSS, cea care a dat  Chişinăului Transnistria,  îşi revendică acum teritoriul, ca un fel de balama geostrategică între Rusia  şi NATO. Pentru  că tot aşa a făcut  din zona  Kaliningradului, o altă enclavă (dintre Plolonia şi Lituania) şi mai nou,  cu provincia Crimeea. Altfel spus,  Kaliningradul, Crimeea, Transnistria  şi alte  teritorii vizate  pot fi  ţinte dar şi „turnuri” de supraveghere  spre statele vecine Polonia, Ţările Baltice, Ucraina, Moldova  şi România, dar prin şantaj  şi presiune, UE sau NATO.
Aşadar, sunt încurcate rău căile  Domnului  reuşind a găsi  în continuare  pacea  şi armonia în Europa şi nu numai, doar  prin înţelepciunea  conducătorilor, prin pragmatism, compromis şi echilibru. Dar, din păcate, se fac eforturi insuficiente fiind prea mari orgoliile şi   interesele  celor ce au  puterea de a  decide soarta  omenirii. Iar,  în ceea ce ne priveşte, România  poate avea partea sa  de contribuţie la statornicirea  păcii şi liniştii în zona Mării Negre şi  a altor teritorii statale,  din imediata  apropiere a graniţelor sale. Numai că o ţară ca România nu va reuşi să răzbată  tot acest hăţiş  de interese  la scară regională  şi planetară decât  dacă  îşi va  apăra  cu demnitate  drepturile printr-o  iscusită  diplomaţie în relaţiile  ei externe. Din nefericire, se vede treaba  că poziţia  internaţională a ţării noastre  este  torpilată  de însuşi şeful statului – Traian Băsescu care, cârcotaş din născare, vorbeşte şi incită exact  când ar trebui  să tacă aruncând, bunăoară, gargara lui „unionistă” într-un moment atât de tensionat  pentru Europa şi nu numai. Că a dovedit  a fi un incult  în ale diplomaţiei  este un adevăr, din păcate dăunător  pentru România, întrucât  din pricina  atotcuprinzătorului său egoism  şi gheşeft electoral, nu face altceva decât să aducă  mari prejudicii ţării şi poporului român.  Mai înseamnă şi o paranoia  dobândită  dintr-o goană  nestăvilită a acestuia  după putere, cât  cuprinde.
Căci a te băga  singur  în seamă  prin elucubraţiile  debitate  precum  că Marea Neagră  e lac rusesc, când aceasta  este înconjurată  de ţări NATO,  că Rusia vrea să refacă URSS sau că Putin  năzuieşte  cu jind la teritoriile de la gurile Dunării, sunt declaraţii  inadmisibile, fără acoperire pentru un şef  de stat. În plus,  este singurul şef de stat din UE  şi NATO ce debitează  şi o altă enormitate, într-un joc  de-a alba- neagra, vorbind  de o posibilă  izbucnire  a celui de-al treilea război mondial. Or asta ar însemna  în actualele condiţii, cu armament  şi tehnologie extrem de sofisticate  într-un război  mondial,  un  adevărat   dezastru pentru omenire, ceea ce nimeni  pe lumea asta nu-şi doreşte. Iar,  în cazul preşedintelui României  o astfel de poziţie aventuristă şi  iresponsabilă  venită până  la urmă dintr-un egoism  teribilist  şi populist,  în speranţa  că-i mai poate prosti  pe români,  aducându-i la vot  pentru PMP,  nu face altceva  decât  să  pună într-o  dificultate  şi mai mare  poziţia ţării noastre în chestiuni de politică  externă,  în special  pe termen  mediu şi lung . Şi atunci  e bine, Domnule Traian Băsescu, căci parcă noi v-am ales preşedintele României, pentru a milita  să-i apăraţi interesele şi nu a nesocoti, ori încălcându-i  drepturile  legitime, fiind ţară şi neam  din străvechi  vremuri, pe aceste meleaguri,  dar prea  de multe ori  bântuită de blesteme  şi restriştii, atât dinăuntru  cât şi din afară.
Vasile Irod

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here