În Gorj, În februarie, creşte numărul şomerilor

331
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj anunţă faptul că luna februarie va fi una cruntă pentru angajaţii gorjeni. Astfel, 196 de salariaţi vor rămâne pe drumuri. Dintre aceştia, 60 vor fi angajaţi ai Uzinei Mecanice Sadu, 42 ai unei filiale Petrom şi 94 ai Socend IND.

Şi în luna următoare, 73 de lucrători ai SindJilţ îşi vor pierde job-urile, fiind urmaţi de 78 de angajaţi ai Minprest şi de 72 de la CFR Marfă Sucursala Craiova.

La nivelul judeţului nostru, în prezent se înregistrează cu 1.000 de şomeri mai mult decât în primele zile ale lunii ianuarie. Astfel, în statisticile instituţiei sunt înregistraţi un număr de 17.551 de persoane care au rămas fără un loc de muncă, iar rata şomajului a ajuns la ponderea de 11,67%. De precizat este faptul că în urmă cu o lună de zile, AJOFM Gorj prezenta un număr de 16.463 de şomeri, rata acestora fiind de 10,95%.
Izabella MOLNAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here