Iepuraşul a venit cu materiale sanitare la Neurologie

568

În săptămâna dinaintea Paştelui, Asociaţia Pouzauges-Roumanie a trimis din nou pacienţilor secţiei Neurologie din Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu o donaţie constând în materiale sanitare.

Donaţia făcută în acest an de către Asociaţia Pouzauges-Roumanie a constat în paturi cu telecomandă, saltele cu husă protectoare, saltele anti-escară, scaune – wc, măsuţe mobile speciale, cadre de mers şi aşa mai departe. S-a continuat astfel o tradiţie, dat fiind faptul că Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu  a mai fost beneficiarul unor astfel de donaţii în 2013, respectiv în 2011. „Materialele trimise corespund normelor europene. Ca şi în anii precedenţi au fost transportate din Pouzauges în judeţul Gorj cu sprijinul preşedintelui Consiliului Judeţean Gorj, domnul  Ion Călinoiu, şi al Societăţii Artego, domnul director Viorel David.  De asemenea, o contribuţie importantă în realizarea donaţiei a avut-o Crucea Roşie Filiala Gorj, condusă de domnul preşedinte Grigore Richter.
Din partea franceză a Asociaţiei Pouzauges-Roumanie un rol important în coordonarea acestei acţiuni l-a avut domnul Jacques Soulard”, confirmă neurologul Cristina Căliman.
Toţi cei care au făcut posibilă această donaţie merită mul-ţumiri pentru efortul depus şi pentru umanitatea de care au dat dovadă.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here