Gorjenii invitaţi să participe la “Ștafeta Munţilor”

1462

Campionatul Naţional de Turism Sportiv “Ștafeta Munţilor” se bucură şi în acest an de evenimente ce se vor organiza în Munții Bucegi, Retezat, Ciucaş și Făgăraș. Organizatorii invită astfel gorjenii să participe la competiţiile sportive, organizate în 2014.

Orice persoană care dorește să descopere frumusețile ţării prin activități sportive desfășurate în aer liber, să lege prietenii la foc de tabără, unde cei mai curajoși și creativi dintre participanți  vor recita poezii, vor cânta la chitară sau vor juca teatru, se pot înscrie la competiţiile sportive din cadrul Campionatului Naţional de Turism Sportiv “Ștafeta Munţilor”.
Potrivit organizatorilor, nu este neapărat necesar ca persoanele doritoare să facă parte dintr-un ONG sau Club. Gorjenii se pot înscrie pur şi simplu şi pot participa totodată alături de prieteni şi familie.
Competiţia are ca scop crearea unui cadru organizatoric şi competiţional. Printre obiectivele de referinţă ale acesteia, se adaugă şi impulsionarea ONG-urilor pentru organizarea unor evenimente sportiv-turistic-ecologice; promovarea unei atitudini de respect faţă de mediul înconjurător, sensibilizarea tinerilor pentru protecţia ecosistemelor şi dezvoltarea spiritului ecologic la aceştia; dezvoltarea spiritului de echipă şi apartenenţa la grup, dezvoltarea relaţiilor interumane; cunoaşterea potenţialului turistic şi sportiv al zonelor montane. Asociaţia gorjeană “Drumeţii Montane” s-a clasat în repetate rânduri pe podium în cadrul evenimentelor organizate în cadrul Campionatului Național de Turism Sportiv “Ștafeta Munţilor”.

Calendarul competiţiilor sportive
Evenimentele organizate în acest an vor avea loc în mai multe locaţii din ţară: în perioada 04/06 iulie în Munţii Bucegi, Padina, organizator Asociația de Turism Gaska București; 18/20 iulie în Munții Ciucaş și se va ajunge pe Vârful Ciucaş care se află la 1945 m, organizator Clubul de Turism Alpin şi Ecologie Elite București; 01/03 august în Munții Retezat şi se va ajunge pe Vârful Piatra Iorgovanului care se află la 2014 m, organizator Jnepenii sub egida Asociației Drumeții Montane. De asemenea, în perioada 15/17 august în Munții Făgăraș și se va ajunge pe Vârful Moldoveanu care se află la 2545 m, organizator Zimbrul Carpatin și Marmotele Mahmure Pitești. Seria evenimentelor sportive continuă, în perioada 29/31 august în Munții Bucegi, Valea Cerbului, organizator Clubul Alpin Temerarii; 12/14 septembrie în Munții Bucegi şi se va ajunge pe Vârful Omu care se află la 2505 m, organizator Club Montan Altitudine.
A.B.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here