Zăpada căzută în ultimele zile nu i-a dat bătăi de cap primarului Ion Stamatoiu de la Scoarța, doar gerul și gheața au creat dificultăți autorităților locale, depășite însă de către acestea. Edilul susține că, marți dimineața, a fost obligat să intervină intens la Budieni, unde, pe un drum în coastă, era un strat gros de gheață, zona fiind umbrită de pomi încărcați de nea.
“Nisip am împrăștiat pe toate drumurile asfaltate, plus pe coaste unde a trebuit să intervenim intens, deoarece zona este circulată de microbuzele cu călători, în special în zona Cerăt și Bobu. O coastă la Budieni ne-a creat ceva dificultăți, deoarece era acoperită cu gheață, dar problema a fost depășită. Avem două utilaje pe care le folosim la deszăpezire, iar dacă avem probleme la acest capitol intervenim pe SEAP. Microbuzele școlare au funcționat în sezonul rece fără probleme”, a specificiat, ieri, edilul de Scoarța.
A.S.