Gazeta Gorjului – Audiență la General

2209

Să tot fie mai bine de douăzeci și cinci de ani de la prima întâlnire cu… Generalul. Pe atunci, angajamentele noastre aveau alt statut, fiecare dintre noi încercând „în subsidiar” să cucerească și teritorii care nu ne aparțineau de drept. Reușita, atâta câtă a fost, fiind condiționată atât de „timpul liber” permis instituțional, cât și de obligativitatea respectării cu strictețe a regulamentelor „de ordine interioară”, încercându-ne astfel puterile într-o anume angajare civică și o colaborare în plan cultural cu societatea civilă.
Era loc pentru toată lumea. Noi încercam să mărșăluim zilnic „Pe branțuri de sticlă” în paginile unui ziar local și să inventăm o altă… „Lume gorjenească”, la apelul de seară făcându-i colaboratori pe mulți dintre prietenii noștri de-atunci, iar Generalul, prin „Ordin(e) de zi”, tocmai înființase „Jurnalul Poliției gorjene”, o foaie dintre primele din țară, dacă nu chiar prima, în care se consemna atent tot ceea ce se întâmpla în perimetrul „trebilor dinlăuntru”, angrenându-i „prin contract”, pe lângă oamenii legii, și pe cei arondați societății civile cu diferite îndatoriri. Am participat atunci, în calitate de „jurnalist de presă locală”, la câteva manifestări organizate de Poliție sub comanda Generalului, acțiuni menite să capaciteze și oameni cu interese care la o primă vedere nu aveau nimic de-a face cu instituția „inexpugnabilă”, la serviciile căreia apelăm îndatorați de cele mai multe ori doar în situații de forță majoră. Am aflat cu astfel de ocazii că dinspre Poliție, poate exista și un interes civic pentru tot ceea ce se întâmplă într-o lume în care „liniștea și ordinea” trebuie asigurate de oameni ai legii bine pregătiți profesional, dar care au și o anume „curiozitate” ieșită din comun pentru tot ceea ce se întâmplă în jurul lor chiar și în afara „orelor de program”.
„Managerul” Inspectoratului de Poliție și coordonatorul atâtor programe cu alonjă culturală a fost să fie domnul Constantin Codiță – căci despre Domnia sa încercăm să facem vorbire în pagina de ziar –, de loc din Brădicenii Gorjului, absolvent al Liceului de la Peștișani, școlit la Studii Înalte la București, apoi cu practică în serviciu comandat, îndeplinind diverse funcții cu atribuții profesionale la Orșova, la Turnu Severin și la Craioova și ajuns, în sfârșit, acasă, la Târgu Jiu. Aici, într-o perioadă relativ scurtă, împreună cu o echipă de colaboratori care i-au înțeles ordinele și i le-au și executat „întocmai și la timp”, a pus repede lucrurile la punct, evidențiat fiind în mai multe rânduri de la Centru și a încercat să extindă din atribuțiile profesionale ale instituției sale asupra a ceea ce se întâmpla în societatea civilă. Și i-a ieșit…
Exista, în ultimul deceniu al veacului ce tocmai încerca să ne treacă sănătoși în mileniul următor, o emulație pregnant-culturală în oraș, la care își doreau să participe necondiționat majoritatea intelectualilor locului, mulți foarte tineri, care se simțeau în stare și vroiau să contribuie creativ la tot ceea ce părea să se întâmple ca și cum totul ar fi fost în premieră absolută, marcând un nou început. De fapt, un alt început pentru orașul lui… Brâncuși.
Nu mai departe, îmi amintesc cu câtă emoție urcau „neînsoțiți” scările Inspectoratului, la o altfel de manifestare, doi dintre „bărboșii” acreditați cu acte și în scriptele poliției, ca fiind artiști locali profesioniști cu oarecare vizibilitate chiar dincolo de granițele județului și care urmau să fie premiați – pentru rezultatele deosebite în domeniul lor de activitate –, într-un cadru festiv și organizat la… Poliție. Și-au ridicat diplomele și… banii în aplauzele sincere și „furtunoase” ale unei asistențe majoritar în uniformă albastră și au ajuns, bine-merci, sub escortă de… protocol acasă, în sânul familiei, având de-acum calitatea oficială de „purtători de… barbă”. Care le-a fost în continuare de un real folos în societate și… între prieteni. Ce timpuri!…
Sau poate țineți minte încă mulți dintre dumneavoastră, era pe vremea când orașul se mândrea cu condiția de a se număra între cele, puține, posesoare de instituție teatrală, care se chiar chema Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” și încerca să-și onoreze cum se cuvine numele și menirea-i, și că într-o seară de sfârșit de stagiune – o sărbătoare ca multe altele cu care ne obișnuiserăm și ni se părea că fac parte dintr-o anume stare de normalitate instaurată cu succes în economia locului –, o clasă întreagă de absolvenți-actori de la Craiova a fost atașată organigramei Teatrului Nostru, cu nume și prenume, care, toate, păreau că promit. Și asta datorită inițiativei susținută logistic și material de același domn Constantin Codiță, prin instituția sa „de forță” cantonată și de data asta în linia întâi pe aliniamentul cultural al orașului. Se puteau întâmpla astfel de lucruri doar pentru că era nevoie și erau oameni potriviți chiar la locul potrivit. Păcat că între timp, mulți dintre tinerii actori ajutați atunci, la început de drum, cu sacii-n căruță au preferat să cânte la alte mese, prin alte… hanuri și pentru alți… împărați. D-ale meseriei! E loc de mirare…
O ultimă realizare din agenda-i culturală de la Târgu-Jiu a fost revista „Meridian”, în paginile căreia au semnat nume cu rezonanță din breasla scriitoricească, iar ilustrația elegantă a numerelor s-a făcut reproducând operele unor artiști plastici consacrați. Avem și noi „dosar de colaborator” pentru că ne-am permis să semnăm cu nume și pronume câteva din paginile revistei la rugămintea directorului-fondator.
Timpurile au mers spre bine… Dl. Codiță a fost promovat în Ministerul de Interne ca șef al Direcției Tradiții, Educație și Sport, unde a avut ocazia să aplice pentru un proiect de management de o cu totul altă anvergură. Reviste, cărți editate, saloane și expoziții, manifestări cultural-sportive de tot felul, premii deja râvnite de toată lumea și oferite cu diverse ocazii personalităților de prim rang ale culturii. Amintim doar câțiva dintre marii scriitori care i-au fost aproape: Dumitru Radu Popescu, Fănuș Neagu, Adrian Păunescu și chiar… Mircea Dinescu.
Despre „Desantul”… de pomină de la Muzeu, am transmis de la fața locului: „Două zile orașul a fost sub ocupația trupelor de polițiști și de jandarmi. Toate organele locale, de la președintele județului și până la mai marii prefecturii, s-au alăturat logistic demersului dl. colonel Constantin Codiță, șeful Direcției Tradiții, Educație și Sport din Ministerul de Interne, care a mobilizat forțe armate din toată țara pe aliniamentul Jiului la Turcinești și a reușit, printr-un desant spectaculos asupra Muzeului de Artă, să ocupe o poziție privilegiată și de invidiat în cultura Gorjului. Chemat la București în interesul serviciului, colonelul Codiță, de numele căruia, la Târgu Jiu, se leagă multe lucruri performant organizate (adiacente profesiunii de polițist în care a confirmat cu excelență), vine la Gorj destul de des, cu foi de drum în regulă, ca să dovedească multora că locului de naștere merită să-i întorci înzecit bucuriile pe care viața ți le oferă. Ieri, la Muzeul de artă din oraș, apărat de umbra protectoare a clădirii Inspectoratului de Poliție, a avut loc un simpozion despre „Universul religios în poezia lui Eminescu”, în cadrul căruia au vorbit cu har și aplicație conf. Univ. dr. Gheorghe Angelescu de la Universitatea din Craiova și diac. Prof. dr. Petru I. David de la Facultatea de Teologie din București.
Pe simezele muzeului au putut fi văzute și admirate fotografiile unui excurs documentar eminescian întreprins de artistul-fotograf Vasile Blendea, sub genericul „Bună dimineața, Domnule Eminescu”, precum și poze vechi și frumoase despre Brâncuși și opera lui aflate în arhiva dlui. Barbu Brezianu. S-au aflat la datorie poeții Nicolae Rotaru și Ilie Gorjan, care și-au lăudat cea mai recentă carte de poezie „Tandem liric”. Și peste toate, Fundația „Pasărea Măiastră” a polițiștilor din Gorj a lansat ultimul număr al revistei „Meridian”, în paginile căreia, sub semnul Eminescului, apare semnătura lui Petre Pandrea și texte ale unor scriitori de toate gradele: Aurelian Titu Dumitrescu, Zenovie Cârlugea, Nicolae Rotaru, Liviu Ioan Stoiciu, Gheorghe Iova, Romeo Magherescu, toți sub comanda poetului Alex Gregora. La „Frontiera clipei” stau de veghe Ioan Flora, Nicolae Diaconu și Vasile Blendea, iar despre misiunea polițiștilor români în Nevada dă socoteală chiar colonelul Constantin Codiță.
E încă primăvară și orașul pare cotropit de mireasma florii de salcâm. Nu-i puțin lucru să vii acasă, la Gorj, sub excorta colonelului”!…
Ca o paranteză tot culturală: La cei 95 de ani împliniți, dl. Barbu Brezianu, cetățean de onoare la Târgu Jiu și brâncușologul nostru de serviciu, a avut ghinionul să-și „piardă” buletinul de identitate. Și astfel, într-o după-amiază de sfârșit de vară, am fost martor la o sărbătoare ieșită din tipar, pusă la cale de șeful Direcției de profil din Minister, sărbătoare la care, cu „onoruri militare”, fostul șef de cabinet de pe lângă Ministrul de resort din epocă, a primit un birou de populație nou-nouț, valabil pentru încă vreo… câțiva zeci de ani. Ce mică-i lumea! Apoi, c-așa-i viața sub arme și drapel, dl. Codiță a ajuns șef la Inspectoratul de Poliție Dolj, unde a fost avansat prin Ordin de Ministru, la gradul de General.
De-acum, altă lume!… Am fost o dată la Craiova la o manifestare organizată de General. Toate instituțiile culturale din zonă i-au fost, ca la o comandă, partenere, alăturându-i-se din mers, au venit de la București tot felul de personalități de rang zero – politice, militare și culturale, în Craiova a fost organizată o paradă de sărbătoare, au avut loc întâlniri cu oameni de cultură, lansări de carte și expoziții, sala Teatrului „Marin Sorescu” a fost arhiplină la un spectacol cu adevărat de gală și petrecerea s-a prelungit până spre miezul nopții, la lumina jocurilor de artificii care au luminat cerul cum nu se mai întâmplase de multă vreme.
La Craiova a fost o sărbătoare cu adevărat de ținut minte, care a pus pe jar societatea civilă pentru multă vreme prin instituțiile de resort cu sarcini în domeniu. Cu timpul…, s-a mai stins din entuziasmul impus instituțional de General în Bănie. Trece timpul și odată cu el… Am fost „de față” la împlinirea a 60 de ani de viață ai Generalului, la o sărbătoare de familie ușor extinsă, între prieteni, într-un local cu ștaif din arealul nostru gorjenesc, atmosfera fiind întreținută „tradițional” cu lăutarii, vechi de când lumea, de la Brădiceni.
Atunci, la o așa ocazie, i-am făcut cadou Generalului sărbătorit un copac desenat cu albastru, un fel de autoportret al felului meu de a fi. Sper să nu ne fi schimbat prea mult, între timp, viața. Îmi place să cred că încă suntem… verzi. A fost atunci o petrecere pe cinste, în care s-a ridicat paharul unanim pentru o viață cât de lungă…
Acum, în rezervă fiind, Generalul e șeful Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din M.A.I. – Filiala „Tudor Vladimirescu” Gorj și-și continuă programul cazon căruia i-a fost dintotdeauna soldat credincios.
A fondat o publicație – „Civica” – revistă de interes general pentru viața încă sub drapel a rezerviștilor, a înființat la Târgu Jiu, nu fără oarecari greutăți, dar a reușit într-un final, un Muzeu, sau mai bine zis un Centru de Documentare și Tradiții „Vasile Lascăr”, scrie cărți în continuare și se vrea a fi cronicarul care arhivează filmul întâlnirilor cu absolvenții-colegi din promoția lui de Liceu și de la Școala de Ofițeri. Și se bucură de familie, de copii și de nepoți. Și are și alte planuri în derulare.
Ne-am înscris deja pe o listă de așteptare pentru o audiență la General. Îi va apărea în curând o nouă carte și ne dorim, neapărat, un… autograf pe pagina de gardă,
Altfel, din partea noastră, doar sănătate. Că restul…
Vasile VASIESCU

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here