
Răvăşită de durere, vedeta Antenei 3 şi-a condus soţul pe ultimul drum, strigându-l cu un glas vlăguit, înecat de plâns „nu pleca, nu vreau să pleci”. Deşi, iniţial, stabilise ca înmormântarea să aibă loc la ora 13.30 la cimitirul Sf. Vineri din Capitală, pe ultima sută de metri, Gabi, care şi-a dorit să aibă parte de intimitate, a decalat ora slujbei religioase la 11.00. Cortegiul funerar a fost format din câteva zeci de persoane, rude şi prieteni apropiaţi. Tudor, fiul în vârstă de 15 ani a lui Răsvan şi al Gabrielei, a fost copleşit de durere, fiind ajutat de doi prieteni să stea în picioare. Niciun străin nu a avut voie să se apropie de mormântul fostului mare atlet, Gabi cerând paznicilor ca toţi cei care vor să aprindă o lumânare soţului ei, să nu fie însoţiţi până la cavou.Imediat după înmormântare, familia şi prietenii lui Răsvan Firea au mers la restaurantul de lux aflat în incinta complexului Dinu Pescariu, acolo unde a avut loc parastasul fostului mare sportiv. Îmbrăcată în negru din cap până în picioare, Gabriela a fost mereu însoţită de două prietene.