Fiica şefului IŞJ Gorj, 10 la Evaluarea Naţională

137

Printre absolvenţii claselor a VIII-a care s-au înghesuit vineri să vadă notele primite la cele două probe ale Evaluării Naţionale s-a aflat şi fiica inspectorului general adjunct, Ion Işfan. Ioana a reuşit să obţină media 10 la Evaluarea Naţională, primind nota maximă la ambele probe. Aceeaşi medie a obţinut-o şi fiica consilierului judeţean Victor Banţa.

Absolvenţii clasei a VIII-a au aflat vineri notele primite la probele de limba şi literatura română şi matematică din cadrul Evaluării Naţionale. Printre elevii care au reuşit să obţină nota 10 la ambele probe se numără şi fiica inspectorului adjunct Ion Işfan. Ioana Işfan a învăţat la Şcoala Generală „Constantin Săvoiu” din Târgu-Jiu şi a reuşit performanţa ca în cursul celor patru ani de gimnaziu să obţină medii de 10 la toate materiile. De altfel, potrivit tatălui său, Ioana se poate lăuda că în cei patru ani de gimnaziu a avut doar două note de 9. „Fetiţa mea este olimpic naţional la matematică, fizică şi chimie iar în clasa a VIII-a a luat locul III la faza pe judeţ la limba şi literatura română. Discutând cu Ioana, am dedus că subiectele nu au avut un nivel ridicat de dificultate. Sunt foarte bucuros. Este primul examen serios la care participă. Restul au fost concursuri şcolare, chiar dacă a ajuns să reprezinte judeţul la fazele naţionale şi să obţină menţiuni sau medalii de bronz. Ea vrea să meargă la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu”, unde a învăţat şi mama ei. Sper ca şi după absolvirea liceului să rămână cât mai aproape de noi. Nu mi-aş dori să plece din ţară”, a declarat Ion Işfan. Un alt tătic fericit este consilierul judeţean Victor Banţa. Fiica acestuia, Andreea-Mihaela, elevă tot la Şcoala Generală „Constantin Săvoiu”, a reuşit de asemenea să obţină media 10 la testele de la Evaluarea Naţională.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here