Faptele dimensionează capacitatea pragmatică, praxiologică şi axiologică a omului dăltuitor de omenie, cultură şi fecund progres, capacităţile lui de construire şi cimentare a unor valori şi norme de eficienţă, de demnitate şi perfectibilitate ale fiinţei umane, de plurală libertate şi civism autentic-uman. Faptele antropicului om sunt diverse: onorante şi cinstite, zămislitoare şi sensibil umane, demiurgice, pioase şi pilduitoare, smerite, neprihănite şi decente, dar şi, Doamne păzeşte, ticăloase şi izbitor jemanfişiste.
Mass-media ne înspăimântă zilnic cu fapte abominabile de furtişag-furt-furtoi-furtiv-furătură-peşcheş-bacşiş-mită şi atâtea toate de înjosire şi deteriorare morală a hoţilor de tot felul. O să-mi spui, cititorule drag, că nu am scris corect, sunt oleacă redundant! Şi ce-i? Din păcate şi spre ruşinea lor, ca şi a noastră, ele există întocmai, căci până şi furtul este un gradient ce obiectivează decăderea oamenilor!!! Era să zic „se există”, aşa ca un tânăr, de pripas, absolvent de facultate din alea ca Igaş, Vanghelie, EBA, Apostu şi toţi hoţii impardonabili şi nelegaţi „la gard” încă. Sau „este decât furtişag!”, ca un ministru de Olt, Vîlcov ori Şandru, tot tânăr şi tot cult nevoie mare, ca Nuţa din Pleşcoi decoltată şi cu sutienul băgat de şobolani la naftalina din buda deschisă la vedere. Dar, cum să zic, dragă Mântuitorule izbăvitor?
„Precum se vede” -mi-ar da replica, ca ripostă, un amic octogenar trecut prin ciurul şi dârmonul vieţii, care la cele mai imposibile întrebări găseşte rezolvări şi răspunsuri absurde ori la mintea cocoşului. „Poţi să-1 judeci, să-1 etichetezi şi să-1 condamni?” – zumzăie timid psihologul din mine – absurdă e situaţia în sine, fiindcă aşa este o lume care mărşăluieşte împotriva gândirii logice şi bunului-simţ.
Îndoiala dă identitate omului, îl face onest şi circumspect în faptele şi determinările lui cognitive, în pregătirea operaţiunii de la contemplare la gândirea abstractă şi îndeletnicirile morale, de la sensibil la inteligibilul ce şlefuieşte valori niciodată perisabile, îndoiala nu-şi propune renunţarea de tip sceptic sau agnostic la cunoaşterea şi organica asimilare a valorilor ce se întemeiază pe instrucţie şi educaţie. B.B.Spinoza era convins că oamenii liberi sunt folositori unii altora, se ajută, nu se fură unii pe alţii, au legături de prietenie, sentimente de iubire, nu lucrează cu viclenie, ci cu sinceritate. Libertatea este o determinare raţională, este funcţie de cunoaşterea adevărată, potrivită unei întrebuinţări necesare scopurilor umane demne şi ordinii sociale de care este absolută nevoie. Tocmai de aceea autorul Eticii – B.B.Spinoza – definea libertatea ca fiind necesitatea înţeleasă. Suntem liberi dacă suntem raţionali, ne ordonăm viaţa după imperative raţionale şi nu arbitrare, ilegale. Trebuie să ne desfăşurăm viaţa pe baza normelor raţiunii; se impune respect, seriozitate şi destoinicie, frică de Dumnezeu şi de legea juridică. Este de neocolit libertatea sufletească, dar şi libertatea ca necesitate sine qua non, indispensabilă în societate sau în viaţa cetăţii şi a statului.
în Grecia veche Socrate declara că „ştie că nu ştie nimic”, vrând să stabilească un început care să nu poată fi pus la îndoială; decelării adevărului şi virtuţilor ducătoare la libertate, cumpătare şi onestitate. „Eu ştiu că nu ştiu nimic” este o declaraţie antinomică împotriva demonilor şi spoielii de cultură, împotriva frivolităţii şi vanităţii exacerbate. „Nu ştiu!” – vai de mine câte nu ştiu, om sunt şi eu şi, deşi mă burzuluiesc şi mă înfurii deseori, alteori încerc să înţeleg făcând apel la condiţiile socio-politico-economice-conjuncturale şi la ghinioane, la educaţia şi cultura precare, la legile permisive ale României, ne-obligatorii pentru toţi. Sunt oripilat şi exasperat de câte se petrec la vârf împotriva cinstei şi demnităţii, onestităţii şi progresului. Nu vă minunaţi şi pe mine blamaţi-mă îngăduitor dară fără menajamente dacă nu spun adevărul!!!
Furtişag. Ce se fură oameni buni? Jucării! Becuri şi curent electric! Se fură umbrele, pixuri, radiere, brelocuri, mănuşi, mere, pere, prezervative, găini, curci. Se fură flori şi dacă o face Leo de la Strehaia pentru Renata şi mumă-sa, plin de patimă şi ardoare de mascul cu pat şi instincte îmbietoare, aproape că ne vine să-1 iertăm, dacă nu-s florile noastre, ori să-1 dăm „pe mâna soborului”, să-1 instruiască bulibaşa, regele şi, dacă are timp, împăratul. Furtişag nu-i, evident, fainoşag, dar cine-i perfect tot timpul!? — ai putea să te-ncumeţi să zici — nu-i creştinesc, dar e omenesc, că suntem slabi, proşti, flămânzi, şi fără adăpost, de-aia manglim şi din cutia milei.
Furt. Ce se sustrage pentru încăpătoarea paporniţă? Ce nu se fură? Lista ar fi aşa de lungă încât s-ar dărâma mormanul şi hotelul lui Cocoş, ar intra în paragină casele tăcutului lohannis. Se fură bani, pământ, copaci din pădure, haine, bijuterii, tigăi, cratiţe, tablouri, bănci din parcuri, pomi din oraşe şi plantaţii, nuci de pe marginea drumului, animale, băuturi, cosmetice. Se fură din fabrici şi din uzine (câte au mai rămas), din staţiuni experimentale horticole, legume, fructe, se fură din magazine, se fură gazolină, ciment, şine de cale ferată, cabluri electrice, capace ale gurilor de canalizare, se fură în pieţe, din case, din instituţii, din seifuri de bănci. Se fură testamente, proprietăţi, vapoare, avioane, ceasuri. Plagiatul ce-o fi oare? Se vorbeşte frecvent despre „furtul calificat”, săvârşit în circumstanţe şi împrejurări agravante.
Furtoi. Stai şi te minunezi, nenică! Se fură angro, cu ridicata, cu lopata, cu tehnică şi inginerie ştiinţifică şi subtil adaptată, de zici că-s David Copperfield, magicianul anilor din urmă!! Aveţi grijă ticăloşilor să nu vă pierdeţi boaşele că rămâneţi fără continuatori!!! Specialiştii ăştia şarlatani şi ticăloşi fură bani publici şiroaie-şiroaie, niagare chiar, curgătoare-curgătoare, pământul ţării, că-i lăsat de izbelişte ori dat străinilor pe nimica toată, ori pe ceva arginţi, aşa să nu râdă ăia de noi.
Se fură pădurea cu totul, că-s golaşe, ba chiar roase piscurile, foste semeţe ale spaţiului nostru mioritic, se fură parcurile din oraşe că s-au împuţinat şi s-au micit cu totul, de pe mejdină şi răzor, că lemnul lor e atât de util pentru mobilă şi pardoseală şi e scump că se poate folosi pentru copârşeu la o adică, se fură animale cu toptanul, că s-au desfiinţat fermele model ca şi fabricile şi uzinele şi staţiunile experimentale pomicole, legumicole înalt productive. Unde a dispărut sistemul de irigaţii, ce s-a întâmplat cu perdelele de păduri ocrotitoare? Da, da, furt calificat nu alta!! Se fură persoane, fete, carne vie, minore zăpăcite de carte şi legea lui OM şi cu poftă de mângâiat… lumea sub pat.
Furtiv. Furătură. Mangleală. Şterpelire. Te cruceşti cum, aşa, pe şest, în mod fraudulos, se fură tacâmuri din restaurante şi cantine. Sub priviri fugare şi „discrete” se şterpelesc poamele şi legumele, zarzavaturile şi roadele toamnei, rechizitele şi câte altele necesare începerii cu voioşie a şcolii. Cleptomania, pornirea maladivă de a comite furturi, se interferează cu pasiunea patologică pentru jocurile de noroc şi eradicarea cu orice preţ a sărăciei.
Se fură încredere, se fură timp, ceea ce este foarte grav.
Se fură onoare şi sentimente şi asta este nemăsurat de grav, fiindcă ţi se aruncă la coş strădania neostoită de-o viaţă. Se fură sănătate — şi asta e îngrozitor de grav, căci un sistem sanitar corect ar rezolva multe şi nu mărunte. Mă gândesc mereu la imperativul formulat de I.Slavici: „Sănătatea, bună, buna organizaţie cerebrală şi trebuinţe puţine; acestea sunt condiţiunile veseliei”. Să nu uităm că sănătatea incumbă: bunăstarea fizică, mintală şi socială, nu se reduce la absenţa bolii ori a infirmităţii -, conform definiţiei OMS.
Se fură speranţă, nădejdea şi credinţa în reuşită, în mai bine, în progres şi bunăstare. Dar, ce vezi? Iluzii funeste, suferinţă, minciună, durere şi putregai care scânteiază. Şi, totuşi, eu am încredere în optimismul stenic caligrafiat de marele T. Maiorescu: „Din chiar mijlocul răului se naşte reacţiunea spre bine şi gerul cel mai greu zugrăveşte pe fereastră flori de primăvară”.
Prin corupţie deşănţată, prin şpagă şi minciună, prin ipocrizia neruşinată şi fasoane fariseice, prin lăcomia mereu nesătulă prin vanitatea şi orgoliile impostoare, prin vendetă şi dementă răzbunare, prin înşelăciune cultivată prin mită, că te apucă apoplexia ori boala lui Alzheimer, pilă -„telefon irefutabil” – BĂSELU, Bica, Nuţa din Pleşcoi, Eva, Uncheşelu şi toţi escrocii ca ei ne fură şi întinează pacea sufletească. Priviţi gaşca BĂSE, unul mai şarlatan ca altul, behăie şi fură în draci!!
Omul se simte trădat: în dragoste, în ideal, în prietenie, în recunoaşterea profesională, şcoală, politică, vârstă, în apărare, în colaborare. Nu trebuie trecută cu vederea opinia lui G.B.Shaw: „Dacă trădarea, făţărnicia, neloialitatea ar rămâne nepedepsite, societatea ar ajunge ca o arenă de fiare sălbatice, sfâşiindu-se una pe alta”.
Omul se dezonorează, se face de ruşine, pe el şi familia lui, se izolează de lume, afundându-se în poşircă, în solitudinea lui, în pustietatea lui bahică, în necazurile lui şi ale familiei sale. Sunt înspăimântătoare actele şi manifestările atroce, criminale ale omului „dirijat” de incultură şi aburii lui Bacchus, de sărăcie şi foame ori de huzur impardonabil şterpelit. Plânge Bica, nu mai joacă table Videanu, tace mâlc Berceanu…, impostorii duc o viaţă însingurată, aşteptând priponul cu sechestru pe cele furate. Ce face omul cu mâna lui NU se numeşte lucru manual, ci frecvent, nefericire, angoasă. Priviţi-1 pe BĂSE, e vânăt de alcoolul ingurgitat, precum şi de spaima urmărilor furtişagurilor la care s-a dedat ani de zile. Nefericire, mult prea multă NEFERICIRE între fruntariile Spaţiului Nostru Mioritic.
Nu-i corect. Omul are dreptul la beatitudine şi facilităţi nefurate, este dreptul fiecăruia şi pe care licheaua de BĂSE şi ciracii lui ticăloşi 1-a batjocorit, îmi plec funtea, inima şi cugetul asupra imperativului imediat formulat de N.Bălcescu: „E lege ca dreptatea şi adevărul să triumfe asupra puterii şi minciunii […] Peste legile omeneşti noi recunoaştem şi adorăm o lege morală absolută – Dreptatea”.
Nu formulez un truism banal dacă reafirm că se impune o creştere a gradului de conştiinţă al tuturor şi accentuată înăsprire a pedepselor legale, căci acolo e salvarea, unica salvare a omului şi a omenirii.
Asta înseamnă autentică responsabilitate şi moralitate, demnitate, omenie, cinste şi echilibru sufletesc. Şcoala, biserica, legea poartă salvarea şi depăşirea decăderii morale şi spirituale. Suferim şi ne plângem de câte şi mai câte se fură în ţara asta, ne cufundăm nesăbuinţa şi laşitatea în iluzii amăgitoare şi ceaţă, în vise şubrede şi întuneric ucigător. Legile îi ocrotesc pe furătorii Bica, Videanu, Berceanu, Cocoş, Nuţa din Pleşcoi – au opintit pentru asta, diriguiţi de şarlatanul BĂSE.
Furtul, cleptomania, şperţul, mita sunt vicii morale, socio-economice, conexe minciunii, sărăciei şi suferinţei, absenţei legii adecvate şi nepermisive. Hoţii şi şpăgarii României învaţă unul de la altul, se molipsesc reciproc, îşi îmbracă impardonabil, la înţelegere, sutienele, chiloţii şi suspensoarele, iar hoţul, latifundiarul cel mare frică de justiţie nu are. Trăim şi suferim într-o societate oribilă şi hidoasă!!
Prof.univ.dr. Grigore Drondoe
