Evident, adevărul – De ce nu se mai poate face nimic (III)

729

În România, nici măcar pe aparenţa circului nu mai insistă nimeni. În consecinţă, două partide opozabile, PNL şi PSD, conduc ţara în alianţă şi se pare că o vor conduce, la nivel central, şi în viitorul apropiat. Astfel, indiferent pe cine votezi, indiferent pe cine sancţionezi, indiferent de cine eşti nemulţumit, tot ei rămân la conducere. În esenţa lor, alegerile au devenit fără sens. În fond, este la fel ca în dictatură, doar că acum democraţii sunt cu toţii aliaţi. Asta pentru că protectorii noştri doresc stabilitate pentru ca ei să nu mai aibă grija alegerilor de la noi şi pentru a se putea ocupa de restul, de războaie, de resurse, de pandemii, de sistemul care vine… Ca votant, ai sentimentul că votezi mereu cu învingătorul. Pentru tâmpiţi, situaţia pare una ideală, au mereu sentimentul că sunt reprezentanţii puterii, că au câştigat şi ei, că au votat cu învingătorii. Şi pe tâmpiţi, în general, îi interesează doar ce pare, nu şi ceea ce este cu adevărat.
De fapt, aceasta a fost soluţia aleasă pentru România, aşa s-a decis, tocmai pentru că permite contextul. În cazul nostru, este de ajuns, mulţumitor, doar că se mai organizează alegeri. Şi nu mai trebuie riscat nimic, tocmai pentru că însăşi democraţia ar putea valida rezultatele acestui risc. Interesul Germaniei, tensionat între social-democraţia lor şi prezidenţialele noastre apartenenţe etnice, a fost mai practic decât umanismul progresist francez, care a suflat o vreme în pânzele multicolore ale velierului userist, construit din materiale reciclate în Portul Marsilia. Din nefericire pentru ei, acesta nu s-a deplasat şi la noi după traseul desenat electronic, noi având, mai ales prin câteva judeţe, ape repezi de munte, cu albie îngustă şi cu imprevizibile direcţii. Să nu mai aducem în discuţie masivele ecranări cauzate de relief şi de fantomele fostelor păduri…
Progresismul lor a fost insuficient tradus pe înţelesul nostru de păpuşi şi marionete. N-a mers. Nici poporul rudimentar nu s-a simţit reprezentat de filfizoni. Faţă de alegători, aici a greşit USR. Din punct de vedere al scenei politice, greşeala a fost că au vrut să joace dur cu crocodilii ambelor partide aflate la putere, când ei erau încă foarte mici, de vârsta florii de cireş.
Aşadar, în viitor alegerile vor deveni, pentru unii, din ce în ce mai amuzante şi, pentru alţii, din ce în ce mai depresive. Referitor la alegerile pentru Cotroceni, opinia mea este că şi de această dată membrii PSD vor fi lăsaţi doar la guvernare, fără acces la Preşedinţia României, cu toate eforturile europene şi transatlantice pe care le face actuala conducere, având corespondenţele comportamentale specifice Întorsurii Buzăului.
Cel puţin din acest punct de vedere, Buzăul va fi iarăşi abuzat şi PSD va fi lăsat, strict pentru stabilitate, doar în coaliţia de guvernare, logică şi acceptabilă doar din punct de vedere matematic. Noul tip de politician, cel care este de acord în mod conştient cu dresajul, pare a avea în România cele mai prielnice condiţii de formare. Şi, oricum, este mare înghesuială şi fervoare la slugărit, sunt cu toţii cuminţi şi ascultători doar pentru că sunt lăsaţi să mănânce cât vor. Se simt jucători în teren, cu aparenţă decizională, şi sunt mulţumiţi că li se aruncă mâncare şi pe întuneric, şi când se aprinde lumina, tocmai pentru a nu apărea cumva în canisa lor vreun reflex naţional ori, ferească Dumnezeu!, rusesc. Nu îi interesează absolut deloc pe actualii politicieni că, de fapt, ei îşi mănâncă ţara şi poporul. Mă refer la cei de aici şi la cei de un neam cu noi, dar nici pe cei de alte neamuri nu cred că îi persecută prea mult morala, credinţa, responsabilitatea, conştiinţa sau alte aiureli de acest tip. Sunt cu toţii coechipieri, îşi pot forma reciproc caracterul. Învaţă unii de la alţii ce au de făcut, trădările unora îi înverşunează pe ceilalţi pentru alte trădări şi mai mari.
De fapt, nu mai interesează pe nimeni situaţia muribundă a democraţiei. Adică, în România, nici măcar aparenţa nu mai trebuie păstrată. Sunt cu toţii într-o continuă campanie electorală şi asta validează „dezbaterea”. Chiar şi exerciţiul guvernării este el însuşi un exerciţiu electoral. În afară, este şi o altă întrecere: umblă cu toţii pe la porţile puterilor ai căror sclavi sunt. Cu precădere, în ultimii cincisprezece ani, competiţia reală chiar în asta a constat, ca fiecare dintre cei care-şi doresc să fie preşedinţi, premieri, miniştri să se întreacă între ei în angajamente prin Europa, America şi Israel pentru cine să fie o slugă mai bună. Acolo, sunt evaluaţi psiho-emoţional, deşi nu este neapărat nevoie, posibil să fie strict doar o chestiune contractuală. Li se explică filosofia vremurilor şi cum pot fi ei de folos, că există un sistem, că există şi un inamic etc. Nu mai contează altceva nimic, îşi vând ţara şi poporul pe doi lei şi pentru binele lor. Poporul român şi viitorul românilor în ţara lor este, de fapt, nimicul pe care îl vând regulat. Şi nimeni nu vrea să afirme, să dezbată, să spună şi proştilor ce se întâmplă cu ei. Aceşti oameni de stat dau tot, înainte şi după ce sunt lăsaţi să ajungă în funcţii: resurse naturale, contracte de servicii, de achiziţii, orice. Interesul nostru naţional a devenit strict interesul altor state, nici măcar nu mai avem dreptul la idealuri, facem doar ce ni se spune, interesul nostru este doar al altora. Suntem obligaţi la un aparent paradox, să avem o desfăşurare istorică, dar să nu avem identitate. Însă acest parcurs în timp este unul al destructurării şi al risipirii poporului român de pe aceste pământuri şi procesul devine unul rapid atunci când i se distruge identitatea, această distrugere are mai multe componente: etnică, religioasă, culturală, istorică, lingvistică, educaţională.
Marius Marian ŞOLEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here