Europa protestează

488

Protestele faţă de măsurile de austeritate au luat amploare în Europa.

În Italia, câteva sute de primari au ieşit în stradă, în semn de protest faţă de noile tăieri bugetare, solicitate de Executivul lui Monti. Şi în Grecia sute de oameni au manifestat, revoltaţi de tăierile bugetare. Principalii creditori ai Greciei au amânat deocamdată împrumutul pentru statul elen.

200 de primari din întreaga Italie au protestat în faţa senatului din Roma faţă de noul program de austeritate. Executivul italian a cerut tăierea a 23 de procente din bugetele regionale. Alături de primari au protestat şi avocaţii şi magistraţii din provinciile cele mai afectate. Din lipsă de fonduri, mai multe instanţe de judecată vor fi închise.

Protestele au reînceput şi în Grecia. Sute de funcţionari publici şi pensionari au manifestat, faţă de tăierile bugetare. În ultimii doi ani, tăierile de salarii şi concedierile i-au afectat profund pe funcţionarii eleni. Principalii creditori ai Greciei au amânat  împrumutul pentru statul elen, care ar putea intra în faliment în septembrie, dacă nu primeşte noi ajutoare financiare.

Selecţie realizată de Daniela Scafeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here