Marius Marian Şolea îmi povesteşte despre amiciţia lui cu Mihai Ursachi. Marele poet neomodernist fusese făcut „prizonier” într-un „spital de nebuni”. Americanii l-au sunat pe Nicolae Ceauşescu şi l-au somat să li-l livreze pe M.U. ca să-l pună profesor universitar de germanistică. În America, se urca pe un cal şi mergea pe şosea 35 de kilometri călare, flancat de poliţie până la universitatea unde profesa. A izbutit să-şi depună cărţile de poeme în Biblioteca Congresului American.
După 1996, am vorbit cu Mihai Ursachi la telefon. Îi propusesem într-o scrisoare, pe care o am într-o mapă de corespondenţele mele cu scriitorii români, să-i atribuim Premiul Atelierului Naţional de Poezie „Serile la Brădiceni”. L-a amânat, politicos, pentru anul următor, dar mi-a permis să-i reproduc câteva texte dintr-o antologie în revista-mi „Serile la Brădiceni”.
Întâlnirea are loc la un local lângă T.D.E.G. Târgu-Jiu, la orele 10. Amândoi fusesem de-o punctualitate nemţească. La câteva minute a apărut cu cea de-a treia sa carte, la Editura Hoffman, Vasile Vasiescu (e vorba de o culegere de reportaje şi eseuri de suflet şi cuget apărute în cotidianul „Gorjeanul”: „Dincolo de noi”. Cât de curând o să-i dedic o cronică la această splendidă trilogie [1,2,3]).
A doua zi (adică într-o duminică, 21 aprilie 2024) l-am însoţit într-o vizită de lucru la o biserică din Cojani – Târgu-Cărbuneşti. Fireşte, ca unul care era specialist în Ministerul Culturii, pe patrimoniu, Marius Marian Şolea mi-a descifrat înscrisurile de pe pereţi în limba slavonă. Astfel am aflat că biserica fusese ridicată la 1824 de polcovnicul Ion şi soţia sa Ecaterina Magheru şi dăruită comunităţii locale. Pictura fusese executată, în anul următor, până la 21 noiembrie 1825, de Matei Zugravul.
Mănăstirea a fost înălţată în urmă cu cinci ani şi vieţuiesc în ea Vitalie, Stareţ şi arhimandrit, şi călugărul Irineu; din când în când, părintele Ioan Nistor ţine câte o slujbă. I-am ascultat şi eu vorbirile ritualice ortodoxe. Am simţit o eliberare a spiritului meu mereu încordat, în starea de creaţie, şi a sufletului meu îngândurat de războiul sadic al Federaţiei Ruse şi al satrapului Putin împotriva Ucrainei şi a lui Zelensky şi de celălalt război, al fundamentalismului islamic, împotriva Israelului, purtat de Iran, Siria, Liban etc.
În jurul mănăstirii: grădini, pomi fructiferi, buciumi de viţă-de-vie, solarii… Apoi, la o masă de post, în bucătăria sfântului locaş, l-am întrebat pe Vitalie cum udă „plantaţiile”.
„Apa-i de la Dumnezeu. Iese din pământ. Dar plouă des pe aici”. Am dat din umeri, zâmbind. Dar în câteva clipe afară a-nceput a ploua. Am exclamat:
„Ai dreptate, părinte Vitalie, uite plouă şi azi, ca să-ţi adeverească ţie spusa”!
Ion Popescu-Brădiceni, scriitor, doctor în filologie
