Azi mă duc la înmormântarea mamei amicului meu de literatură și revuistică Bogdan Chirimbu. Am o tristețe încărcată de mister în corp+suflet, căci sunt totuna, vai, doar Spiritul rămâne-va viu în Eter(n).
Îmi cern amintirile în ciurelul inspirației și-o revăd și eu pe mama mea Elena – urmașa celei celebre din Troia – cu trena invizibilă de mireasă ștergând roua de pe tămâioare. Și, brusc, iar mi-e dor de ea. I-am fixat în cer o stea spre care ieșirea-mi din lume se va întâmpla aproape la fel.
Mi-au rămas de la dânsa doi cercei, o brățară de argint, un lănțișor de aur, vase de porțelan și de lut, un război de țesut, doi desagi cu actele familiei de la Stanca și Antonie Mocioi încoace, dimineața de azi am petrecut-o ca și pe cea de ieri: scriind la reportajul-eseu al zilei Mondiale a Poeziei, petrecută la Târgu-Jiu, în compania unor prieteni dragi: Mircea Dinescu, Marius Ghica, Andrei Novac, Mihai Firică, Adrian Frățilă, Gelu Birău, George Drăghescu (și a umbrei lui Artur Bădița), cu care am citit unui public „fomist de poezie” ciclul „Ordinului Orpheus” apărut în 2018 în „România Literară” (după ce în 2017 publicasem în colecția „Convorbirilor literare”: „Cântece și totuși poeme”).
În privința războiului din Ucraina aflu că dementul dictator Putin și șleahta lui de criminali au bombardat toată țara, lăsând orașele fără căldură, locuință etc. (între care și pe cel de-al doilea ca mărime Harkovul); Moscova în schimb, după ce-a promovat terorismul de stat ani în șir, a primit exact ce-a „meritat”: atacul ucigaș mascaților ISIS (din Iran?!), lăsându-se cu sutele de morți și răniți.
Fiul meu, Silviu Doinaș, mi-a terminat de redactat meta/ cartea de sonete „Ieșirea spre cer”, de peste 140 de pagini (e o culegere monstruoasă-monumentală căreia-i acord întâietatea de rigoare) – urmează, pe vară, să trimit la tipar și „Poemele Călugărului-în-albastru, trăitor în Ezoterezia”.
În fine, amiaza-i cu soare apolinic. Clinic mă simt în formă. Dinspre Muntele Supraeului se-aude o avalanșă enormă. Precum Uliysses am s-o săgetez cu arcul meu odiseic. Și ea o să cadă cloșcă pe ouăle arhetipurilor pe care le-oi relua în posesie.
Ion Popescu-Brădiceni
