Efemeritatea puterii

459

DSCN01371Zilele Municipiului Motru au scos încă o dată la rampă dăruirea unei administraţii al cărei obiectiv rămâne binele cotidian dar şi calităţile de organizatori şi de lideri politici ale unor reprezentanţi de marcă din politica gorjeană.

La Motru s-a întâmplat un lucru greu de anticipat într-o vreme de criză cum este cea actuală. Luat cu grijile organizării a trei zile de manifestări culturale, sportive şi sociale, primarul Dorin Hanu s-a bazat foarte mult pe echipa lui de funcţionari şi pe viceprimarul Tudor Dobrică. Pentru că au existat foarte multe detalii, invitaţiile s-au făcut gradual şi relativ târziu, astfel senatorul Ion Ruşeţ şi-a programat altceva şi nu a putut să îşi calce cuvântul faţă de lumea care îl aştepta, ca să poată participa, în ultimul moment, la festivităţile din Motru. Au participat, în schimb, preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean – Ion Călinoiu şi Vasile Rîbu, directorul general al publicaţiei „Gorjeanul” – Bebe Viorel Ionică, Alecu Drăgoi din partea PSD, deputatul Constantin Severus Militaru din partea PD-L, numeroşi manageri şi şefi de instituţii şi întreprinderi, consilierii locali, activiştii social-culturali din localitate, atâţi câţi au putut să încapă în sala „Gică Iorga” a Casei Sindicatelor. Şedinţa în sine a fost un prilej de alocuţiuni pentru câţiva oameni importanţi dintre cei prezenţi. Mă voi referi doar la discursul lui Ion Călinoiu, deşi toate celelalte luări de cuvânt au fost importante iar caracterul de sărbătoare a fost imprimat de primarul Dorin Hanu şi confirmat de deputatul Constantin Severus Militaru. Discursul lui Ion Călinoiu a fost o lecţie de politică temperată şi responsabilă, o chemare la solidaritate politico-socială care, din păcate, s-a consumat într-un mediu restrâns deşi elita prezentă la Motru în acele momente poate fi socotită reprezentativă pentru zonă şi, desigur, a şi preluat pentru mulţimea pe care o reprezintă valoroasele idei lansate de Ion Călinoiu. Primul lucru pe care l-a remarcat acesta a fost efemeritatea puterii, ceea ce îi conferă lui, ca reprezentant politic, un loc aparte în peisajul politic gorjenesc. Activitatea lui Călinoiu confirmă dorinţa sa de a lucra în echipă, de a colabora cu cei care ştiu ce este de făcut într-un domeniu anume şi de a accepta soluţiile valoroase indiferent din ce parte a politicii vin. Ion Călinoiu a adus cu sine motrenilor numeroase veşti bune şi a mai adus ceva – un pic de iubire din marea lui dragoste pentru oameni pe care a dovedit-o cu modestie întotdeauna. Ion Călinoiu a vorbit despre conducătorii momentului şi despre responsabilităţile lor, despre responsabilizarea clasei politice faţă de mersul istoriei şi, mai mult decât atât, despre nevoia unui dialog deschis şi fără patimă: „Criza financiară din România este departe de ceea ce este mai rău. Nici unul dintre noi nu ştie ce este aceea criză decât din cărţi şi de aceea ar fi bine să ne documentăm înainte de a panica populaţia. Momentul este greu pentru toată Europa iar noi, ca ultimii veniţi, nu avem nici sistemul de lobby pus la punct. Mai mult decât atât, ducem de cinci-şase ani războaie politice interne care nu mai lasă loc de reconcilieri, fiecare dintre războinici uitând că puterea este efemeră.” Liderul administraţiei gorjene nu a vorbit nici de politica de stânga, nici de politica de dreapta şi, sesizând acest amănunt, Constantin Militaru a avut un discurs pe măsură, deşi foarte scurt. Au ieşit la rampă Ion Sanda – directorul Şcolii generale nr. 2, care a precizat că în Motru sunt 6200 de elevi, şi Contantin Rotaru, care a spus şi el despre problemele şi nevoile celor 6000 de pensionari. Vasile Rîbu a completat tabloul printr-un discurs la fel de scurt, iar cineva din sală a menţionat că aproape 3500 de motreni sunt afară, pe piaţa muncii din toată Europa. Călinoiu a mai avut o scurtă intervenţie în faţa profesorilor şi elevilor Colegiului Naţional „George Coşbuc”, care sărbătorea 10 ani de existenţă după care, grijuliu cu sine însuşi şi din respect pentru week-end-ul de sărbătoare din Gorj, a pornit spre alte părţi ale judeţului. În mod cert, motrenii au înţeles că festivităţile sunt pentru ei, pentru cetăţeanul de rând; autorităţile rezervându-şi doar dreptul de a organiza, în condiţii mai dificile, o sărbătoare tradiţională menită parcă să-i unească pe toţi şi să-i despartă de greutăţile timpului.

Constantin BUNILĂ

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here