Preocuparea asiduă de a-i onora şi de a-i venera pe strămoşii plecaţi în lumea de dincolo, cea a vieţii îndumnezeite, printr-o ceremonie sau în alt fel de prăznuire, având convingerea că ei sunt conştienţi şi aplecaţi faţă de posteritate, ei, bine, această amintire respectuoasă şi recunoscătoare a posterităţii faţă de cultul strămoșilor s-a dovedit că este drumul cel mai sigur până la Dumnezeu! Dacă celebrarea celor vii poate părea uneori obişnuinţă sau obicei, pomenirea celor morți, care nu ne mai pot spune nimic decât prin faptele lor, este o îndatorire care ne înalță pentru totdeauna spre cele sfinte! Pentru că: ,,Viața oricărui popor își are rădăcinile în trecutul lui”, aşa cum spunea marele poet, Octavian Goga, ceea ce înseamnă că moștenirea strămoșească este «temelia» pe care clădesc nepoții proiecte de viitor, iar fără această «temelie» zidul se prăbușește, mai devreme sau mai târziu! Aşa sunt şi alte neamuri ale pământului, astfel suntem și noi, românii, pentru că avem și noi moștenirea noastră, prin respectul pentru bătrânii care ne-au lăsat «alcătuirile» lor, care poate s-au pierdut în amintiri! Strămoşii ne-au dat moșiile lor, care poate s-au înstrăinat, dar ne-au lăsat sufletul lor, care trăiește prin noi înșine și își cere cuvântul prin partea purtătoare a inimii noastre! Tot ei, ne-au lăsat limba cea dulce «ca un figure de miere», ne-au lăsat datinile şi obiceiurile lor, ne-au lăsat curajul şi vitejia lor, credința lor dreptmăritoare!
,,Educația are a cultiva inima și moravurile, cultura are de a educa mintea”!
Strămoşii, pentru cultul muncii, ne-au împrumutat meșteșugul mâinilor, ne-au dat povețele minții, ca să avem înțelepciune de la ei! Credem că le știm gândurile cu care s-au «coborât» în mormânt, aşa cum trebuie să cunoaștem nădejdile lor neîmplinite vremelnic! La zile de sărbătoare, vedem că am moștenit jalea și veselia lor, cântăm cântecele lor, plângem același plâns al străbunilor, în care numai lacrimile se schimbă, amărăciunea rămânând aceeași pentru a o amplifica uneori! Trecutul unui neam e o «biserică», pentru că aici «dorm» moaștele celor buni, aici strălucesc amintirile celor mari, aici trăiește mai departe, în pace tainică, sufletul celor plecaţi la ceruri! Această «biserică» trebuie cinstită, trebuie cunoscută și îngrijită, pentru că este trecutul unui neam care nu piere! După cum e păcătoasă mâna care s-ar încumeta să sfarme pristolul sau masa unui altar, să sfarme anafora unui potir, tot astfel e vinovat acel nepriceput care necinstește aducerile aminte ale unui neam din care provine! În altă ordine de idei, am putea spune că pământul țării nu este doar o moștenire de la străbuni, ci, el reprezintă un «împrumut» luat de la copii, iar, el trebuie restituit fără tăgadă! Dar, cât de diferită este această viziune, față de epoca globalizării crunte, în care ne este dat să trăim și în care aproape că trebuie să ne adaptăm, în care trebuie să ne protejăm copiii de fluxul informațiilor ambigue şi toxice, nesigure și neconfirmate, difuzate din abundență la ore de maximă audiență, menite să pericliteze, finalmente, dispoziția fizică și mentală a receptorilor, indiferent de vârsta acestora. Pentru că uneori, vedem că apare pe piața media un curent «new age», ca model al unei societăți aşa-zis democratice deschise, care aspiră spre umanism, raționalitate, egalitate și libertate, promovat actualmente și în România de fundația «Sörös», prin modelul «open-minded», care în traducere liberă înseamnă «minte deschisă» sau de «orizont larg», prin care se urmărește să se demonstreze gradul de receptivitate la noi idei și opinii, fără prejudecăți, imparţial, tolerant, înțelegător, cosmopolit, flexibil, liber-cugetător, caritabil, ecumenic, eclectic, global, planetar, universal, nedogmatic, ușor de convins şi câte şi mai câte! După cum se poate observa, curentul «open-minded» nu are un model demn de urmat, nu este un sistem de referință moral, nu are o scară de valori pe deplin recunoscute, avansând cu multă rapiditate în toate compartimentele societății, cu precădere în mințile şi în comportamentele celor tineri, cei care sunt primele victime care nu-și pun probleme precum, «degeaba ai o minte deschisă, dacă pe măsura în care-ți intră, îți și iese totul din ea», sau, «degeaba ai o minte cu un orizont larg, dacă înoți în el cu mare disperare», sau, «degeaba ai minte multă, dacă nu-i toată bună», deci, conotaţii şi expresii care demonstrează că însuşi creștinismul ortodox (ocărât de această «societate deschisă» care l-ar vrea anulat sau pus la colţ, fiindcă nu acceptă și nici nu trebuie să admită acest mod artificial de reprezentare a așa-zisei minți deschise).
,,E multă diferență între educație și cultură!
De aceea, creștinul, «înfiat» prin Taina Botezului, are, sau ar trebui să aibă o altă minte, și anume mintea înnoitoare a cultului strămoşilor! Conform spuselor Sfântului Apostol Pavel către romani, acesta ne îndruma ,,Să nu vă potriviți aceastui veac, ci schimbați-vă prin înnoirea minții, ca să deosebiți care este Voia lui Dumnezeu: ce este bun și bineplăcut și desăvârșit”! Așadar, mintea înnoită este cea îmbrăcată în credință, în cultul strămoşilor, în care omul nu rătăcește niciodată, nici la necaz, nici la bucurie, oriunde s-ar afla. Pentru că mintea, după modelul «open-minded» este lipsită de credință, de cultul strămoşilor, iar, fiind lipsită de acestea, se dovedeşte şi uneltitoare, născând bănuieli viclene și urzind împotriva binelui și a credinței în Dumnezeu! Respectând legile naturii și implicit legile sale organice, viața și cursul vieții trebuie privite în sens constructiv și evolutiv, ca un nou început, chiar dacă pare ușor modificat față de starea sa precară din zilele noastre! Cu toate acestea, trebuie avut în vedere faptul că unele presiuni de introducere, imitare, preluare și admitere, mai mult sau mai puțin condiționată, a unor influenţe tradiționale străine, pot deforma până la pierderea gradului identitar al valorilor originare, putând fi ca și în cadrul unui organism uman, fie respinse, fie admise, cu un risc al producerii unor convulsii sociale grave, greu de a mai putea fi surmontate! De aceea, tradiția, ca sumă a valorilor preluate de la strămoşii noștri, ne oferă posibilitatea ca pe baza valorilor acumulate de-a lungul generațiilor, să ne raportăm, aşa cum se cuvine în fața cultului de credință al neamului, al spiritului de educație și cultură, al tehnicii și al tuturor domeniilor care derivă din viața și activitatea noastră cotidiană! Din păcate, în lumea modernă contemporană, noțiunea tradiției cultului strămoşilor tinde să devină din ce în ce mai neglijată, neanimată sau chiar devine anacronică pentru justificarea prezenței și existenței unei națiuni! Dar, după cum spune Poetul nostru național, Mihai Eminescu: ,,E multă diferență între educație și cultură! Educația e cultura caracterului, cultura este educația minții. Educația are a cultiva inima și moravurile, cultura are de a educa mintea. În fine, un om bine educat, cu inimă, caracter și moravuri bune, poate să fie c-un cerc restrâns de cunoștințe, pe când, din contra, cultura, cunoștințele cele mai vaste pot să fie cuprinse de un om fără caracter, imoral, fără inimă”! Quod erat demonstrandum! Cultul strămoşilor nu este numai la începutul culturii şi al civilizaţiei umane, nu semnalează numai o dimensiune tipică a lui «homo sapiens» care se prezintă pe scena lumii ca un «homo religiosus», ci revelează un alt aspect al credinţei însăşi: legătura şi conexiunea între generaţiile trecute, prezente şi viitoare! Neamul românesc, în existenţa sa pământească, se compune dintr-o serie de generaţii care acoperă, din când în când, suprafaţa pământului strămoşesc, cu o prezenţă vie, pentru a o acoperi după aceea cu un praf de mormânt! Dacă aici este tot destinul său, nu se înţelege unitatea misterioasă care este în el, a strămoşilor faţă de posteritate, această amintire respectuoasă şi recunoscătoare a posterităţii faţă de strămoşi, aceste monumente, aceste cărţi, aceste tradiţii prin care cei care nu vor mai fi au ambiţia de a-i instrui pe cei care vor fi într-o zi trăitori pe acest pământ! Dacă totul nu se termină în viaţă, dacă fiecare generaţie nu lasă aici pe pământ rămăşiţele sale pământeşti, decât pentru a intra într-o altă existenţă, dacă la această întâlnire solemnă primii sosiţi trebuie să-i aştepte pe cei mai lenţi şi cei mai tineri să ajungă la cei mai bătrâni, atunci, între aceste fiinţe raţionale, destinate să formeze o societate viitoare, există legături şi se înţelege că primii oameni care au locuit pe acest pământ, gândindu-se la cei care trebuiau să vină după aceea, cu legământ, au lăsat pentru aceştia pajişti şi păduri întinse şi brazde semănate, pentru a se înţelege genealogia secolelor şi unitatea neamului românesc!
HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
