Publicată în urmă cu un an şi republicată anul acesta datorită succesului impresionant şi al aprecierilor elogioase venite din partea specialiştilor, lucrarea “Dincă Schileru – o legendă vie a Gorjului” merită a fi prezentată ori de câte ori renaşte în sufletul fiecăruia dintre noi sentimentul apartenenţei la meleagurile acestea pline de har dumnezeiesc şi dăruite cu atâta frumuseţe ademenitoare ce se revarsă asemenea apelor cristaline care stâmpără setea de absolut!
Autorii cărţi, avându-l în prim plan pe însuşi Preşedintele Societăţii de Ştiinţe Istorice din România – Filiala Gorj, domnul Prof. dr. Gheorghe Nichifor, împreună cu distinsa şi neobosita sa soţie, d-na Dorina Nichifor, alăturându-li-se cu modestie ingenuă mai tânărul coleg, Andrei Popete-Pătraşcu, “câteşitrei uniţi într-un vârf de condei parcă inspirat de zei” şi coborând solemn din sferele înalte ale reflecţiei profunde, pentru a face Educaţie şi a oferi o lecţie de viaţă!
Un “Om” care merită cântat pe coarda sensibilă a sufletului gorjenesc
Iată că în această înlănţuire de nume, autorii s-au aplecat cu mai multă acribie şi cu osârdia unor asceţi ai templului istoric, pentru a zăbovi cu luare aminte asupra figurii emblematice şi legendare a lui Dincă Schileru, dar şi pentru a le reda românilor comoara de nestemate a unui “Om între oameni” care merită cântat şi evocat pe coarda cea mai sensibilă a sufletului gorjenesc! Fiind unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai mişcării de înnoire culturală, politică şi spirituală a Gorjului de la cumpăna veacurilor al XIX-lea şi al XX-lea, Dincă Schileru este exponentul atipic al gorjeanului neaoş, desprins parcă din mădularele moşnenilor care au brăzdat ogorul veacurilor cu talpa bătătorită de arşiţa verii şi cu obrazul îmbujorat de crivăţul care se zbate până sloboade cerul şi îl înmoaie la ceas de sărbătoare, în clinchetul de clopoţei al Pluguşorului sau în ecourile coborâte aievea din glasurile de argint ale colindătorilor. Desigur, la ceas de toamnă târzie, cu miros de vin care musteşte în cerdac, oricât de mare şi de ambiţioasă ar fi aplecarea noastră asupra unui personaj care îngemănează atâtea virtuţi însoţite de limite omeneşti evaluate diferenţiat şi cu măsură de către distinşii autori, în rândurile unei pagini de ziar nu se pot cuprinde nici pe departe strădania, perseverenţa şi am putea spune chiar măiestria autorilor cărţii de a reliefa cu pregnanţă personalitatea lui Dincă Schileru în cadrul “mişcării de redeşteptare gorjenească” şi chiar naţională, atât de prezentă în viaţa politică românească în ultimele trei decenii ale secolului al XIX-lea şi în primele două decenii ale secolului al XX-lea. Oricât ai vrea să te opreşti asupra consideraţiilor privind viaţa politică şi să insişti asupra reprezentanţilor străluciţi ai Gorjului pe scena vieţii politice româneşti din această perioadă, fiecare în felul său având o legătură directă sau doar una tangenţială cu personalitatea lui Dincă Schileru, dincolo de ceea ce înseamnă interferenţele culturale ale Târgu-Jiului epocii în care şcoala, biserica şi lumea artistică au resimţit amprenta unui om generos şi plin de iniţiativă, fiecare dintre noi crede că ştie suficient pentru a-şi cristaliza o imagine concludentă şi cât mai aproape de realitate a locului şi rolului pe care le-a avut această “legendă vie” în concertul atâtor nume sonore care fac cinste Gorjului nostru “istoric şi pitoresc” ocrotit de crestele munţilor, într-un spaţiu care înnoadă şi deznoadă cu fir de aur chipuri şi genii ţesute în broderia ce pare strivită de însăşi “corola de minuni” a lumii!
“Au hotărât asasinarea mea din gelozie, după ce am fost ales deputat…”
După ce am parcurs cu interes firesc cel de-al doilea capitol al cărţii, privitor la originea, copilăria şi ascensiunea social-economică ale lui Dincă Schileru, în care am remarcat meritul principal al autorilor de a depune o muncă ostenitoare de documentare şi de sistematizare a informaţiilor privitoare la posibilităţile de exploatare a zăcământului de antracit de la Schela şi a celui petrolier de la Bâlteni, personal, am fost fascinat de capitolul al treilea al acestei lucrări monumentale, după ce am citit şi am răscitit cele întâmplate în seara zilei de 24 octombrie 1880‚ când s-a comis atentatul de la Valea Vladului, pus la cale de către primarul din Bâlteni, Grigore Bâlteanu, atunci când atentatorii, aşa cum se destăinuie chiar Dincă Schileru, “au hotărât asasinarea mea din gelozie, după ce am fost ales deputat în Camera ţării, ca să nu mai pot face nimic în interesul comunei, judeţului, ţării şi familiei mele”, iar la locul respectiv, parlamentarul de Gorj a ridicat un monument care întruchipează un înger în contemplare, ca semn de mulţumire adresată Lui Dumnezeu, pentru că a supravieţuit acestei grele încercări care a deschis calea atâtor oprelişti ale vieţii sale, poate mult mai dureroase, chiar dacă nu au fost la fel de sângeroase! Trebuie să recunosc faptul că începând din anul 1968, timp de peste două decenii, am parcurs de sute sau poate chiar de mii de ori drumul Ţicleni-Peşteana-Bâlteni-Vlăduleni-Moi-Rovinari-Târgu-Jiu şi retur, trecând tot de atâtea ori pe lângă acest impresionant monument, dar niciodată nu am căutat un răspuns la substratul amplasării sale în locul acela unde se face trecerea peste un pod situat în Valea Vladului, iar cartea aceasta minunată m-a ajutat să aflu un răspuns la o întrebare ce-şi caută răspuns încă din vremea tinereţii mele! M-am convins că folosind o serie de surse documentare care completează cu amănunte evenimentul respectiv, cei trei autori ai cărţii apelează la memorii aşternute ceva mai târziu, care caută să descifreze resorturile care i-au determinat pe atentatori să-şi ducă la îndeplinire actul odios, mai ales că în intervenţiile sale de la tribuna parlamentară, Dincă Schileru dovedea “pendularea sa între cele două zone ale Gorjului, Schela şi Bâlteni, preocuparea de a investi aici, de a le susţine, reprezintă o formă evidentă de a demonstra rivalilor săi că au de-a face cu un personaj de succes” care deranjează pe oamenii mărunţi şi mediocri aflaţi în funcţii înalte, iar istoria noastră e plină de asemenea cazuri de oameni mari, asasinaţi sau înlăturaţi cu violenţă din viaţa publică.
“Am fost şi sunt ţăran, port hainele acelea pe care strămoşii mei le-au purtat”
Este indiscutabil că personajul nostru a fost analizat minuţios de către autori, ceea ce înseamnă că dincolo de a fi un personaj pitoresc şi pe alocuri anecdotic, Dincă Schileru rămâne un om de seamă a vremii sale şi un exemplu pilduitor pentru generaţiile de urmaşi, poate o victimă a rivalităţilor politice sau poate un martir cu notorietate, ca mulţi alţii, pe altarul demnităţii noastre naţionale. Dacă e să-l analizăm pe omul politic Dincă Schileru, avem în faţa noastră un luptător, un spirit combativ de pandur, care încă din primii ani de parlamentar, în disputa sa cu Vasile Lascăr, dovedeşte virulenţă şi aplomb în a-l da în vileag pe acest “bârfitor”, în ciuda faptului că: “Am fost atât de delicat, spune el, mai mult ca domnia sa, care a crescut se zice în străinătate la şcoli înalte, nu în mijlocul mojicimei ca mine, ca să nu spun faptele d-sale imorale în care adesea se tăvălesc, să nu spun banii care i-a dat la alegători, să nu spun că-i ducea cu trăsurile cam închise, îi închidea până se aduceau la vot, ca să nu spun că unora le-a dat promisiuni la diferite funcţii, ajutat de cei în drept, astfel încât un post care era la spitalul judeţului a fost promis la 23 alegători ca să dea votul pentru domnia sa”! Nu credeţi că disputa verbală redată mai sus, parcă ar fi desprinsă din realitatea campaniei electorale din 2012 şi schimburile de replici nu se rezumă decât la acuze interminabile şi la stereotipii electorale pe care le întâlnim de-a stânga şi de-a dreapta eşichierului politic românesc de azi? Iată că Dincă Schileru rămâne, pe cât de colorat şi pitoresc, pe atât de tradiţional şi de actual! Dovedindu-se cu fiecare prilej un “susţinător al lumii rurale”, fie că se afla în tagma puterii, fie în cea a opoziţiei, Dincă Schileru, nu doar mândru de originea sa social, dar şi mereu dispus a rosti adevărul care convinge şi totodată deranjează, clama pe un ton ritos şi persuasiv prin cuvintele: “Da, am fost şi sunt ţăran, port hainele acelea pe care strămoşii mei le-au purtat. Sunt ţăran din opincă pe care am purtat-o adeseori şi o port”, din dorinţa de a se revendica din perspectiva unei culturi care înveşniceşte satul.
Dincă Schileru a lăsat “icoana celui mai desăvârşit apostol al clasei ţărăneşti”
De aceea, fiind un sprijinitor al şcolii şi al învăţământului sătesc în mod special, poate doar la modul general şcoala românească se dorea canalizată pe o cale educativă, capabilă să dezvolte în mintea şi în sufletul fiecărui copil anumite trăsături ale inteligenţei creatoare şi ale voinţei de afirmare, pentru a cristaliza profilul unei personalităţi capabile să facă faţă provocărilor de la răscrucea veacului. În cel de-al patrulea capitol al lucrării de faţă, autorii fiind ei înşişi cadre didactice de mare anvergură şi cu o evidentă erudiţie intelectuală, realizează şi o analiză excepţională din care transpare personalitatea unui Dincă Schileru iubitor de “lumina” cărţii, sprijinitor al societăţilor culturale, al bibliotecilor publice, al şezătorilor săteşti, al obştilor, al băncilor populare şi al altor instituţii cultural-educative care vor asigura temelia unuei culturi de masă. În mod concret, Dincă Schileru a sprijinit o serie de iniţiative cu privire la dreptul cadrelor didactice din învăţământul secundar şi superior de se putea apăra legal în cazurile când se hotărăsc unele măsuri de sancţionare (amendamentul din 13 februarie 1898), cu privire la amendarea sistemului de burse, cu privire la evitarea speculei în distribuirea manualelor elevilor. Cu mult curaj, parlamentarul gorjean îi cere direct ministrului Spiru Haret ca noul sistem de învăţământ să asigure lărgirea accesului copiilor la instrucţie şi educaţie, să fie îmbunătăţite condiţiile de viaţă ale dascălilor şi ale clerului din mediul rural, iar în anul 1907, de la tribuna Parlamentului propune ca “în toate comunele ţării să se înfiinţeze localuri model de şcoli cu cheltuielile statului”, urmând ca la rândul său comunitatea să contribuie “cu cinci zile de lucru pentru fiecare contribuabil”! Familia Dincă şi Maria Schileru inaugurează la 21 mai 1911 Şcoala Primară din Bâlteni, construită prin efort propriu, deoarece “donez în mod definitiv din a mea bunăvoie şi cu toată dragostea inimii şi a sufletului meu această falnică a mea şcoală, comunei Bâlteni de veci” împreună cu “tot strictul necesar” pentru a se desfăşura în bune condiţii procesul instructiv-educativ, iar cei doi au pus condiţia ca localul să poarte numele lor întru pioasă amintire! Dincă Schileru a lăsat în memoria contemporanilor şi a urmaşilor săi “icoana celui mai desăvârşit apostol al clasei ţărăneşti” şi s-a stins ca un Patriarh al neamului pe care l-a slujit cu atâta credinţă şi cu nespus devotament, pentru a rămâne “o legendă vie a Gorjului” şi o personalitate emblematică a simplităţii creatoare pe care o invoca în operele sale artistice marele sculptor Brâncuşi! Să mai precizăm că având o susţinere bibliografică de excepţie, care include documente de arhivă, albume, almanahuri, calendare, dicţionare, discursuri de epocă, enciclopedii, monografii, articole şi studii de specialitate, lucrarea se încheie cu intervenţiile parlamentarului Dincă Schileru şi cu actele autentificate care au legitimat şi au întărit deciziile luate de a dona bunurile urmaşilor săi. Prin lucrarea lor, prof. dr. Gheorghe Nichifor, prof. Dorina Nichifor şi prof. Andrei Popete-Pătraşcu ne demonstrează că marea moştenire pe care ne-a lăsat-o Dincă Schileru este figura emblematică a unui “sfinx” înveşmântat în port popular, acea imagine care întregeşte “legenda vie” a unui popor ce-şi află identitaea culturală şi creştin-ortodoxă în spaţiul carpato-danubiano-pontic!
Profesor, Vasile GOGONEA
