Donezi sânge, plătești impozit mai mic

760

Donatorii de sânge pot beneficia de reducerea impozitelor pe clădiri şi terenuri, potrivit unui proiect de lege adoptat, marți, în Plenul Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz. Legea va merge la promulgare.
„Consiliile locale pot hotărî acordarea unei reduceri procentuale a impozitului pe clădiri pentru persoanele fizice care au în proprietate o clădire situată în România şi care fac dovada a cel puţin trei donări de sânge în cursul unui an calendaristic, realizate în conformitate cu prevederile Legii 282/2005. Reducerea se poate cumula cu bonificaţia acordată în condiţiile art. 462 alin. 2 şi se aplică diferenţei rezultate în urma scăderii bonificaţiei din impozitul datorat. Scutirea sau reducerea de la plata impozitului/taxei se aplică începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care persoana depune documentele justificative. Consiliile locale pot hotărî acordarea unei reduceri procentuale a impozitului pe teren pentru persoane fizice care au în proprietate un teren situat în România şi care fac dovada a cel puţin trei donări de sânge în cursul unui an calendaristic”, se arată în proiect.
Numărul donatorilor de sânge a crescut după ce valoarea tichetelor a fost majorată în acest an, ajungând la 280 de lei.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here