Domnul academician, prof. univ. dr. Nicolae MANOLESCU, Președintele Uniunii Scriitorilor din România: “Să știi să asculți înainte de a vorbi și să nu-ți închipui că știi totul în toate domeniile”

– Rep. Domnule academician, Nicolae Manolescu, venirea dumneavoastră în Gorj, la acest sfârşit de săptămână, se înscrie, am putea spune, ca un prilej deosebit de a vă implica, dar în acelaşi timp şi de a vă regăsi în matricea spirituală a unui judeţ cu atâtea repere fundamentale pe harta unei ţări care şi-a aflat mereu identitatea prin marile sale personalităţi. Vă rog să ne spuneţi, la ce activităţi veţi participa în aceste zile?
-Mă aflu zilele acestea în Gorj, ca urmare a unei invitații mai vechi din partea Universității «Constantin Brâncuși», pe care n-am putut s-o onorez până acum fiindcă am lipsit un timp din țară, de a mi se acorda titlul de «Doctor Honoris Causa». Cu această ocazie, voi ține și o conferință în această seară la Universitate, pentru ca mâine, sâmbătă, 21 mai 2016, să mi se acorde titlul de care aminteam. Duminică voi participa la Tg. Cărbunești la festivitatea anuală a decernării premiilor «Tudor Arghezi». Cum probabil se știe, premiile sunt propuse de Uniunea Scriitorilor, de două decenii, dacă nu greșesc, și sunt acordate de oficialitățile gorjene. Printre cei dintâi premiați am fost eu însumi!
– Rep. Au fost rezolvate problemele cu aşa-zişii contestatari din Uniunea Scriitorilor?
-Contestatarii Uniunii Scriitorilor nu sunt “așa-ziși”, din păcate, ci foști colegi de breaslă, care pot fi numărați pe degetele de la mâini, care contestă Statutul și conducerea actuală, fără alt motiv decât acela ridicol că au pierdut alegerile din 2013. De menționat faptul că le-au pierdut candidând ei înșiși pe baza aceluiași Statut. În acest moment, ne judecăm cu ei. Nervi și cheltuieli rezultate din frustrări și ambiții deșarte!

“De la Brâncuși am învățat cu toții: în ce fel poți fi modern și deopotrivă clasic, simplu și deopotrivă complex, natural și deopotrivă original”

– Rep. Putem vorbi de un Constantin Brâncuşi care v-a marcat felul dumneavoastră de a privi lumea şi de a vă raporta la miturile esenţiale ale acestei lumi?
-De la Brâncuși am învățat cu toții următoarea lecție artistică: în ce fel poți fi modern și deopotrivă clasic, simplu și deopotrivă complex, natural și deopotrivă original.
– Rep. Care consideraţi că sunt calităţile definitorii ale scriitorului român de azi?
-Nu se poate vorbi despre scriitorii de azi, în general. Există trei generații active, cu mari diferențe între ele. Este, mai întâi, generația mea, generația șaizeci, cum e numită. E vorba de scriitori născuți în majoritate înainte de al Doilea Război Mondial, intrați în scenă la finele anilor 1950 și la începutul anilor 1960 și care au reușit să trezească literatura română din somnul dogmatic al realismului-socialist. Ei au în prezent peste 70 de ani. S-au remarcat prin: poezie, critică, teatru și roman – excepționale, numele celor mai mulți este în manuale de pe la debutul anilor 1970. Vin scriitorii generației optzeci, născuți în a doua jumătate a secolului XX, și care au intrat în scena literară în jurul lui 1980, de unde denumirea de «optzeciști», care i-a consacrat. Au foarte buni poeți, mai puțini romancieri de mare valoare și, mai degrabă, eseiști decât critici sau istorici literari. Ei sunt astăzi la cârma vieții literare, reviste, edituri, școli și facultăți de profil. În fine, generația 2000, afirmată de un deceniu și jumătate încoace, numărând critici, nu și istorici literari, câțiva poeți și prozatori onorabili, nici un dramaturg demn de luat în seamă. Trebuie să așteptăm un timp înainte de a ne pronunța în mod clar. Mai ales că destui dintre ei scriu pe internet și nu pot fi cernuți de sita critică obligatorie, dacă dorim să vorbim de literatură adevărată și nu de veleitarismul cel mai pur.
– Rep. Cât de mare este criza de identitate a educaţiei din România?
-Educația actuală, eu aș prefera să spun învățământul, nu suferă neapărat de o criză de identitate, ci, mai degrabă, de o pierdere constantă a reperelor și de marginalizare în societate. Elevii nu mai simt nevoia de a învăța, socotind că reușita în viață n-o mai asigură cartea, dascălii sunt subcalificați și prost plătiți, iar părinții nu înțeleg rostul școlii, dar pun presiune pe ea, ostili și ignari, în multe, multe cazuri. După 1989, școala românească se află într-un declin multiplu: profesional, social, economic, moral. Reforme repetate la trei-patru ani și amendate la unul sau doi au bulversat programele și calendarul. Liceul nu mai este umanist, privilegiind discipline care nu formează, confundând mijlocele cu scopurile. Educația trece înaintea învățării!

“Dialogul e o formă de respect mutual”

– Rep. Totuși, avem nevoie de o educație sănătoasă, viabilă și profund implicată în cerințele stringente ale societății noastre?
-Dar cum să educi fără să oferi cunoștințe? Spălând eventual creierele! Învățământul la distanță distruge cea mai veche și solidă instituție școlară: dascălul. În tradiția tuturor popoarelor există legende și mituri privitoare la maeștri spirituali, la ghizi morali sau religioși. Dascălul trebuie să fie fizic prezent în școală. Învățătura nu se poate transmite prin delegație!
– Rep. Care sunt elementele care pot face dintr-un om cu o pregătire modestă, un partener agreabil al unui dialog interesant cu dumneavoastră?
-Orice om cu pregătire medie și cu bun simț are acces la dialog și la confruntare de opinii. E necesar doar să știe că nu știe și să vrea să afle. Nenorocirea epocii noastre este datul cu părerea, care încalcă două reguli de bază ale dialogului: să știi să asculți înainte de a vorbi și să nu-ți închipui că știi totul în toate domeniile. Dialogul e o formă de respect mutual. Omul incult nu e exclus de la dialog, având el, de obicei, bun simț. Problema e că nu mai există astăzi inculți în sens propriu: generalizarea școlii a creat categoria pseudocultului. Care își închipuie că știe totul, deși nu știe mai nimic cu adevărat, e agresiv în păreri, nu urmărește să și convingă interlocutorul, ci să-l aducă la părerea lui cu orice preț, fie și «lichidându-l»! Fiindcă nu pot încăpea în aceeași teacă! Iar cu pseudocultul e inutil și chiar primejdios să dialoghezi. Trebuie lăsat în plata Domnului ignoranței și patimii sale!
– Rep. În numele redacției și al cititorilor ziarului «GORJEANUL», vă mulţumesc respectuos şi îndatoritor, domnule academician! (VA URMA)
Vasile GOGONEA